Ştiţi la fel de bine ca mine că unul dintre motivele rămânerii în urmă a României este infrastructura de transport deficitară, care nu este conectată optim la cea europeană, nici pe apă (pescajul Dunării nedragate corespunzător nu permite un trafic fluvial substanţial, iar portul Constanţa este excentric faţă de axele majore de transport), nici aerian (comparaţi aeroportul Henri Coandă al nostru, cu cei 9,2 milioane de pasageri transportaţi în 2015, cu aeroportul din Viena, utilizat anul trecut de 22,7 milioane de călători), feroviar (liniile distruse permit doar viteze de-a dreptul interbelice) sau rutier (cioturile noastre de autostrăzi nu duc nicăieri, nefiind cuplate cu autostrăzile Ungariei, Serbiei sau Bulgariei).
Din nefericire, nici sistemul de transport alternativ (desfăşurat cu mijloace ecologice, neconvenţionale) nu se simte mai bine, ceea ce contribuie, de asemenea, la atragerea celor mai puţini turişti străini dintre ţările cu care ne putem compara. Când spunem transport alternativ, ne referim în primul rând la potecile şi drumeagurile „de ţară” care se pretează pentru mersul pe jos sau cu bicicleta, acest tip de infrastructură fiind cel mai uşor de realizat şi, totodată, cel mai ecologic. În Europa acest sistem de transport devine din ce în ce mai la modă, atât în oraşe (vezi Paris, Londra sau Amsterdam) cât şi pe distanţe lungi, în spaţiul rural. Deocamdată, au fost create două reţele de drumuri care străbat întregul continent, de la Atlantic până în Rusia şi din Scandinavia la Mediterana. ©Teofil Ivanciuc, aprilie 2016 Continuarea pe contributors.ro
0 Comments
Leave a Reply. |
Archives
March 2024
|