Menu
National Geographic Magazine promovează într-o ediţie jubiliară Maramureşul
Anul trecut, Maramureşul a fost vizitat, printre alţii, de mai mulţi autori sau fotografi străini din categoria celor cu impact major în promovarea turistică: îi amintim doar pe cei de la National Geographic Magazine, despre care vom vorbi mai jos, apoi pe Richard Waters de la Lonely Planet, câteva televiziuni străine (americanii de la ABC, veniţi deocamdată în prospectare pentru Rick Steves Europe, un serial TV cu o audienţă uriaşă, apoi o televiziune belgiană) etc.
Maramureşul, deşi prezentat în străinătate încă din anii 1970, continuă să fie o destinaţie de care doar puţini au auzit. De-a lungul timpului, în ţări precum Franţa, Marea Britanie, SUA, Germania, Italia, Ungaria, Japonia etc., au apărut, începând de la filme documentare sau albume foto şi până la ghiduri sau impresii de călătorie, care au descris apreciativ micul colţ de Europă, cu tradiţiile, peisajele şi oamenii săi unici. Din nefericire, majoritatea acestor lucrări au fost difuzate în tiraje mici, sau pentru un public select, astfel că marea masă a potenţialilor turişti nici măcar n-au auzit, până în ziua de azi (cu tot internetul) că, această regiune reprezintă, de departe, cu toate enormele distrugeri şi disoluţii pe care le suferă azi satul maramureşean, cel mai important bastion al conservării tradiţiilor din Europa.
De-a lungul anilor, pentru promovarea acestei regiuni, s-au înregistrat doar trei acţiuni soldate cu un impact major cuantificabil: în 1997, fotograful japonez Miya Kosei a expus la Musée de l' Homme din Paris imagini exclusiv maramureşene, care au fost vizionate de peste un milion de persoane. Apoi, în 1999, la Smithsonian Folklife Festival din Washington DC, Maramureşul (alături de participanţi din întreaga Românie dar şi de echipa Africii de Sud şi de cea a statului american New Hampshire) a uimit America cu biserica de lemn ce a fost vizitată de cca 1,2 milioane curioşi. În sfârşit, în 2008, Tony Bourdain, realizatorul emisiunii “No Reservations” de la Travel Channel, şi-a finalizat controversatul episod filmat în România într-un Maramureş cenuşiu, urmărit de privirile a cel puţin 60 milioane telespectatori din întreaga lume. În viitor, apreciatul documentar “Wild Carpathia” de pe acelaşi canal TV, va realiza un episod măgulitor dedicat Maramureşului.
Cum spuneam, vara trecută, o echipă a National Geographic Magazine s-a aflat în Ţara Maramureşului. I-am însoţit în teren pe Adam Nicolson, baron de Carnock (autorul textului, membru al Societăţii Regale de Literatură din Marea Britanie şi realizator pentru BBC TV) şi pe Rena Effendi (fotograf, laureată cu premii internaţionale precum Getty sau National Geographic), ambii definiţi prin modestie şi profesionalism. Au contribuit la reuşită, familia care a oferit cazarea, o agenţie turistică din Braşov, Rada Pavel de la MaramureşInfoTurism şi subsemnatul (în calitate de ghid şi translator). Şi, mai ales, nemaipomeniţii săteni ai Maramureşului!
Vorbim despre National Geographic Magazine şi nu despre National Geographic Traveller, despre canalul TV cu acelaşi nume ori despre vreo ediţie naţională a celebrului magazin, adică despre locul în care apare „spuma” călătoriilor, culturii şi turismului. Frapant, dar niciodată până acum, „originalul” National Geographic nu s-a ocupat de Maramureş, fapt ce i-a surprins până şi pe editorii revistei!
În total, s-au acumulat două luni de documentare, s-au realizat 6000 de fotografii (pe film !) şi 200 de clipuri filmate, materialul selectat fiind compactat între paginile celui mai citit şi apreciat magazin de călătorii din lume, de unde va fi preluat mai departe, de alte reviste similare editate în diferite limbi şi colţuri ale lumii. În plus, pe site-ul nationalgeographic.com, Maramureşul va fi prezentat la adevărata sa valoare (inclusiv în varianta pentru iPad).
Povestea fânului (căci aceasta este firul roşu al poveştii, care înglobează practic tot ce înseamnă viaţă tradiţională, animale, case, oameni, meşteşuguri, nunţi şi înmormântări) va ajunge în casele a 30 - 35 milioane de oameni, devenind cea mai vizibilă promovare a regiunii de până acum (cu excepţia filmului realizat de către Anthony Bourdain amintit mai sus).
Iniţial, articolul a fost gândit şi pus în operă în Ţinutul Secuiesc, abia apoi echipa nimerind, practic prin hazard, în Maramureş. Din acest motiv, textul se referă mai mult la zona Ciuc, însă toate fotografiile sunt din Maramureş şi acest lucru contează, pentru că National Geographic Magazine este în primul rând o revistă foto.
Aşadar, în ediţia din iulie, ce marchează aniversarea a 125 ani de la prima apariţie a celei mai vechi reviste de călătorii din lume, Maramureşul va fi prezentat ca o perlă a mapamondului. Participanţii la proiect (atât echipa venită în Maramureş, cât şi editorii revistei din Washington DC) au spus că avem ceva unic, una dintre cele mai frumoase ecodestinaţii ale lumii.
National Geographic va promova o regiune unde mileniul III este împletit cu evul mediu, de un farmec aparte, cu oameni excepţionali, cu lucruri incredibile (Adam Nicholson a rămas profund impresionat de pivele care în alte ţări mai există doar prin muzee, iar Rena Effendi a spus că avem unul dintre cele mai romantice locuri de pe glob). Pentru că tot am amintit de pive, trebuie spus un lucru insuficient cunoscut: Maramureşul este singurul loc din Europa unde mai funcţionează pive şi darace acţionate de apă, absolut autentice, fără vreun scop turistic ori sub egida vreunui muzeu.
Cei de la National Geographic Magazine au vizitat aproape toate aşezările regiunii, îndrăgostindu-se de valea Cosăului şi mai ales de satul Breb. În schimb, arhicunoscute aşezări turistice maramureşene (nu le nominalizăm, pentru a nu supăra pe nimeni), i-au cam dezamăgit.
Dacă pentru noi, cei de-ai locului, Maramureşul arată ca după bombardament, cu arhitectura aproape distrusă, cu tradiţii tot mai alterate şi rar păstrate, cu globalizarea ajunsă până în cătunele neelectrificate, pentru cei care n-au mai fost aici, zona arată mirific.
Reclama pe care ne-o face National Geographic va aduce, cert, în următorii ani, un val de turişti în căutarea „civilizaţiei fânului”.
Străinii şi-au făcut treaba, promovându-ne, rămâne să ne-o facem şi noi, amânând măcar (dacă nu anulând) demolarea caselor, grajdurilor, porţilor şi gardurilor, aruncarea la gunoi a obiectelor strămoşeşti, schimbarea cailor cu tractorul, a coasei cu motocositoarea, a uluitoarelor clăi de fân (atât de superbe pe agroterasele etajate) cu asepticii baloţi moderni, renunţarea la vaci şi oi, la „teară”, la cuptorul de făcut pâine, sau la „clopul”, „gatiile” şi „zadiile” moştenite din bătrâni.
Comoara numită Maramureşul tradiţional poate fi asemuită cu un nuc bătrân, nici verde nici uscat, din livada proprie. De ce să îl tai, chiar dacă momentan nu mai aduce roade şi poate încă face şi umbră? Probabil că va fructifica iar, în viitor. Ar fi de dorit ca sătenii să nu se mai grăbească atât, ci să lase pe seama urmaşilor lor decizia dacă acel nuc ar trebui doborât, sau nu...
Şî io zâc că, doară şî di-ar si numa die dragu ţâfrăşagului, şî tăt ar si bughet! Că de-acele stătuturi, peminte, căsuri şî vrăniţi bătrâne, hăinuri, marhă, otavă, clenciuri, groştior o găzduşag ca pîn Maramu, nu să mai găsăsc nicări! No!
©2013, Teofil Ivanciuc
(material apărut parţial în "România liberă", "Formula As", Ziarero.antena3.ro, Citynews.ro şi Maramedia.ro)
Maramureşul, deşi prezentat în străinătate încă din anii 1970, continuă să fie o destinaţie de care doar puţini au auzit. De-a lungul timpului, în ţări precum Franţa, Marea Britanie, SUA, Germania, Italia, Ungaria, Japonia etc., au apărut, începând de la filme documentare sau albume foto şi până la ghiduri sau impresii de călătorie, care au descris apreciativ micul colţ de Europă, cu tradiţiile, peisajele şi oamenii săi unici. Din nefericire, majoritatea acestor lucrări au fost difuzate în tiraje mici, sau pentru un public select, astfel că marea masă a potenţialilor turişti nici măcar n-au auzit, până în ziua de azi (cu tot internetul) că, această regiune reprezintă, de departe, cu toate enormele distrugeri şi disoluţii pe care le suferă azi satul maramureşean, cel mai important bastion al conservării tradiţiilor din Europa.
De-a lungul anilor, pentru promovarea acestei regiuni, s-au înregistrat doar trei acţiuni soldate cu un impact major cuantificabil: în 1997, fotograful japonez Miya Kosei a expus la Musée de l' Homme din Paris imagini exclusiv maramureşene, care au fost vizionate de peste un milion de persoane. Apoi, în 1999, la Smithsonian Folklife Festival din Washington DC, Maramureşul (alături de participanţi din întreaga Românie dar şi de echipa Africii de Sud şi de cea a statului american New Hampshire) a uimit America cu biserica de lemn ce a fost vizitată de cca 1,2 milioane curioşi. În sfârşit, în 2008, Tony Bourdain, realizatorul emisiunii “No Reservations” de la Travel Channel, şi-a finalizat controversatul episod filmat în România într-un Maramureş cenuşiu, urmărit de privirile a cel puţin 60 milioane telespectatori din întreaga lume. În viitor, apreciatul documentar “Wild Carpathia” de pe acelaşi canal TV, va realiza un episod măgulitor dedicat Maramureşului.
Cum spuneam, vara trecută, o echipă a National Geographic Magazine s-a aflat în Ţara Maramureşului. I-am însoţit în teren pe Adam Nicolson, baron de Carnock (autorul textului, membru al Societăţii Regale de Literatură din Marea Britanie şi realizator pentru BBC TV) şi pe Rena Effendi (fotograf, laureată cu premii internaţionale precum Getty sau National Geographic), ambii definiţi prin modestie şi profesionalism. Au contribuit la reuşită, familia care a oferit cazarea, o agenţie turistică din Braşov, Rada Pavel de la MaramureşInfoTurism şi subsemnatul (în calitate de ghid şi translator). Şi, mai ales, nemaipomeniţii săteni ai Maramureşului!
Vorbim despre National Geographic Magazine şi nu despre National Geographic Traveller, despre canalul TV cu acelaşi nume ori despre vreo ediţie naţională a celebrului magazin, adică despre locul în care apare „spuma” călătoriilor, culturii şi turismului. Frapant, dar niciodată până acum, „originalul” National Geographic nu s-a ocupat de Maramureş, fapt ce i-a surprins până şi pe editorii revistei!
În total, s-au acumulat două luni de documentare, s-au realizat 6000 de fotografii (pe film !) şi 200 de clipuri filmate, materialul selectat fiind compactat între paginile celui mai citit şi apreciat magazin de călătorii din lume, de unde va fi preluat mai departe, de alte reviste similare editate în diferite limbi şi colţuri ale lumii. În plus, pe site-ul nationalgeographic.com, Maramureşul va fi prezentat la adevărata sa valoare (inclusiv în varianta pentru iPad).
Povestea fânului (căci aceasta este firul roşu al poveştii, care înglobează practic tot ce înseamnă viaţă tradiţională, animale, case, oameni, meşteşuguri, nunţi şi înmormântări) va ajunge în casele a 30 - 35 milioane de oameni, devenind cea mai vizibilă promovare a regiunii de până acum (cu excepţia filmului realizat de către Anthony Bourdain amintit mai sus).
Iniţial, articolul a fost gândit şi pus în operă în Ţinutul Secuiesc, abia apoi echipa nimerind, practic prin hazard, în Maramureş. Din acest motiv, textul se referă mai mult la zona Ciuc, însă toate fotografiile sunt din Maramureş şi acest lucru contează, pentru că National Geographic Magazine este în primul rând o revistă foto.
Aşadar, în ediţia din iulie, ce marchează aniversarea a 125 ani de la prima apariţie a celei mai vechi reviste de călătorii din lume, Maramureşul va fi prezentat ca o perlă a mapamondului. Participanţii la proiect (atât echipa venită în Maramureş, cât şi editorii revistei din Washington DC) au spus că avem ceva unic, una dintre cele mai frumoase ecodestinaţii ale lumii.
National Geographic va promova o regiune unde mileniul III este împletit cu evul mediu, de un farmec aparte, cu oameni excepţionali, cu lucruri incredibile (Adam Nicholson a rămas profund impresionat de pivele care în alte ţări mai există doar prin muzee, iar Rena Effendi a spus că avem unul dintre cele mai romantice locuri de pe glob). Pentru că tot am amintit de pive, trebuie spus un lucru insuficient cunoscut: Maramureşul este singurul loc din Europa unde mai funcţionează pive şi darace acţionate de apă, absolut autentice, fără vreun scop turistic ori sub egida vreunui muzeu.
Cei de la National Geographic Magazine au vizitat aproape toate aşezările regiunii, îndrăgostindu-se de valea Cosăului şi mai ales de satul Breb. În schimb, arhicunoscute aşezări turistice maramureşene (nu le nominalizăm, pentru a nu supăra pe nimeni), i-au cam dezamăgit.
Dacă pentru noi, cei de-ai locului, Maramureşul arată ca după bombardament, cu arhitectura aproape distrusă, cu tradiţii tot mai alterate şi rar păstrate, cu globalizarea ajunsă până în cătunele neelectrificate, pentru cei care n-au mai fost aici, zona arată mirific.
Reclama pe care ne-o face National Geographic va aduce, cert, în următorii ani, un val de turişti în căutarea „civilizaţiei fânului”.
Străinii şi-au făcut treaba, promovându-ne, rămâne să ne-o facem şi noi, amânând măcar (dacă nu anulând) demolarea caselor, grajdurilor, porţilor şi gardurilor, aruncarea la gunoi a obiectelor strămoşeşti, schimbarea cailor cu tractorul, a coasei cu motocositoarea, a uluitoarelor clăi de fân (atât de superbe pe agroterasele etajate) cu asepticii baloţi moderni, renunţarea la vaci şi oi, la „teară”, la cuptorul de făcut pâine, sau la „clopul”, „gatiile” şi „zadiile” moştenite din bătrâni.
Comoara numită Maramureşul tradiţional poate fi asemuită cu un nuc bătrân, nici verde nici uscat, din livada proprie. De ce să îl tai, chiar dacă momentan nu mai aduce roade şi poate încă face şi umbră? Probabil că va fructifica iar, în viitor. Ar fi de dorit ca sătenii să nu se mai grăbească atât, ci să lase pe seama urmaşilor lor decizia dacă acel nuc ar trebui doborât, sau nu...
Şî io zâc că, doară şî di-ar si numa die dragu ţâfrăşagului, şî tăt ar si bughet! Că de-acele stătuturi, peminte, căsuri şî vrăniţi bătrâne, hăinuri, marhă, otavă, clenciuri, groştior o găzduşag ca pîn Maramu, nu să mai găsăsc nicări! No!
©2013, Teofil Ivanciuc
(material apărut parţial în "România liberă", "Formula As", Ziarero.antena3.ro, Citynews.ro şi Maramedia.ro)