Pentru că tot este moda numărării multelor biserici şi puţinelor spitale din scumpa noastră patrie, am efectuat un asemenea calcul şi pentru Sighetul Marmaţiei, municipiu maramureşean care are o populaţie de cca 38 de mii locuitori.
Aici activează în prezent cel puţin 17 confesiuni religioase şi anume: Bisericile Ortodoxă Română, Ortodoxă Ucraineană, Greco-Catolică Română, Greco-Catolică Ucraineană, Romano-Catolică, Reformată Calvină, Baptistă, Penticostală, Adventistă de Ziua a Şaptea, Creştină după Evanghelie, Nou Apostolică. Mai sunt active şi grupări şi congregaţii de Martori ai lui Iehova, atât din numeroasa categorie care se ghidează după literatura Watch Tower Society (supranumiţi “avansaţi”), cât şi „staţionari” (care refuză literature respectivă), apoi Adventişti Reformişti (care nu mănâncă deloc carne), Studenţi în Biblie (Milenişti) şi adepţi ai Oastei Domnului. În afara denominaţiunilor creştine, mai există un cult religios organizat şi anume cel evreiesc iudaic (Mozaic). În plus, la Sighet sunt recenzaţi în număr mic: creştini de rit vechi, unitarieni, evanghelici, luterani, musulmani etc., dar şi atei şi persoane fără religie. Cele 31 lăcaşuri active de cult (nu am calculat cele 7 capele cemeteriale, capelele monastice şi cele de pe lângă protopopiate, biserica-monument din Muzeul Satului, bisericuţa din cartierul Iapa-Sihei etc.) sunt împărţite în felul următor: ortodocşii români au 11 biserici, cei ucrainieni 1, greco-catolicii români 3, greco-catolicii ucrainieni 1, romano-catolicii 2, calvinii 1, baptiştii au 4 case de rugăciune, penticostalii 2, adventiştii de Ziua a Şaptea 1, creştinii după Evanghelie 1, nou apostolicii 1, martorii lui Iehova au 2 săli ale Regatului, iar mozaicii, o sinagogă. Mileniştii, „Staţionarii” şi Reformiştii se întrunesc în cadru privat, iar Ostaşii Domnului, într-una din bisericile ortodoxe. În domeniul carităţii şi al îngrijirii categoriilor defavorizate, biserica romano-catolică împreună cu ordinele monastice afiliate, face mai mult decât toate celelalte biserici la un loc. Pentru conformitate, pe plan sanitar, în Sighetul Marmaţiei funcţionează un spital cu 770 de paturi, care deserveşte peste 100 mii de rezidenţi din nordul Maramureşului istoric. Concluziile, vă invit să le trageţi dumneavoastră singuri. ©Teofil Ivanciuc, ianuarie 2016
1 Comment
Greu să vorbeşti, din nou, la trecut despre cineva.
Ştiţi de ce-i spunea Pupăză? A zis-o chiar el: un bunic de-al său, Mihai Mihăieş, se ducea la Sighet şi, în apropierea târgului, ochea căruţa unui negustor, se învârtea pe lângă ea până ameţea stăpânul şi-o vămuia de câte-o legătură de pâinişoare împletite, numite "pupeze", pe care le împărţea apoi cu ceilalţi copii. Aşa s-a ales cu porecla "Pupăză", transmisă apoi mai departe în neam, până la Pătru Godja "Pupăză", care tocmai ne-a părăsit. Când era întrebat ce este, meşter ori artist, răspundea doar "zi-mi lemnar, şi pace bună!" A intrat în istorie prin trei tipuri de lucrări măiestre: fusurile monumentale cu zurgălăi (la Sighet puteţi vedea exemplare la Grădina Morii şi Muzeul Satului), "nodul" sau "cheia dracului", o alcătuire din paralelipipede de lemn care, odată îmbinate, se desfac cumva, dar este aproape imposibil să le recompui dacă nu le ştii secretul, un adevărat cub Rubik maramureşean şi, ultimul lucru, "bota cu horincă", acel baston de o măreţie voievodală, cioplit în şase muchii din lemn greu de stejar, înstruţat cu semne din bătrâni, găurit pe dinăuntru şi umplut cu o anume licoare arzătoare de prune. Pupăză s-a dus, moştenirea sa artistică a rămas. A lăsat şi ucenici care-i continuă munca. Dar, tare mi-e teamă, spiritul său, felul său de-a fi, venit din alte vremuri şi tipuri de educaţie, nu va mai fi perpetuat de nimeni. Maramureşul este mai sărac fără el. Rămas bun, Moş Pupăză! |
Archives
March 2024
|