Prima vizită a Regelui Mihai în Maramureş, cea din anul 1939 (a doua venire a avut loc în 1997). Pe atunci, ţara era condusă de Regele Carol II, iar Mihai avea titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. În imaginea de mai sus, realizată la Borşa, se vede viitorul rege, în spatele căruia se află acad. Dimitrie Gusti, la acel moment director al Institutului Social Român.
0 Comments
Pe an ce trece, confuzia dintre „Ţara Maramureşului” şi restul judeţului cu acelaşi nume este tot mai mare. De vină sunt atât o anumită parte a presei, cât şi unii politicieni, funcţionari, oameni de cultură, operatori în turism, cântăreţi de muzică populară etc.
Pentru cei care nu ştiu, judeţul Maramureş de azi este de fapt alcătuit din „adevăratul” Maramureş („Ţara Maramureşului” ori Maramureşul „voievodal”, „istoric” sau „de dincolo de Deal”, cum mai este denumit), mărginit la sud de „Ţările” Lăpuşului, Chioarului (parte rămasă în judeţul Sălaj) şi Codrului (parţial, restul aflându-se în judeţele Satu Mare şi Sălaj). Vezi continuarea aici... Ultima vizită imperială în Maramureşul de la sud de Tisa a avut loc în septembrie 1916, cu ocazia inspecţiei trupelor Puterilor Centrale de pe frontul din Carpaţii de Nord. În imaginea de mai sus, realizată la Vişeu de Sus, se află ultimul Împărat austro-ungar, Karl I (1887-1922, aflat în spatele automobilului, pe partea stângă), în compania generalului Richard von Conta, comandantul Corpului de Armată Karpathen din Armata a 7-a K.u.K.
Azi au fost anunţaţi câştigătorii unuia dintre cele mai prestigioase concursuri de fotojurnalism din lume, World Press Photo Award, care se ţine anual la Amsterdam (Olanda).
La categoria "People - Observed portraits stories", fotografa de origine azeră Rena Effendi a câştigat un binemeritat premiu pentru imaginile realizate în 2012 în Maramureş şi publicate anul trecut în National Geographic Magazine (vezi aici povestea articolului), aceasta obţinând încă un premiu, la categoria "People - Observed portraits singles". Fotografiile despre Maramureş au fost elogiate dealtfel şi în paginile New York Times sau The Huffington Post, iar vestea că Rena Effendi a câştigat valoroasele premii de la Amsterdam a fost preluată de ABC News, The Washington Post, Daily Mail etc. Mulţumiri artistei care, iată, continuă să promoveze Maramureşul în lumea întreagă prin fotografiile sale! Piaţa centrală a Sighetului (azi Piaţa Libertăţii) a fost împodobită în anul 1776 cu statuia Preacuratei Fecioare Maria, primul monument public al oraşului. Aceasta a fost ridicată ca protecţie împotriva ciumei, cu fonduri obţinute de la Tezaurariatul imperial şi de la enoriaşii catolici din "Congregaţia Mariană".
Iniţial, statuia a fost amplasată în partea de vest a Pieţei (înspre staţia de taxi de azi) ca apoi, pe la finele secolului al XIX-lea, să fie mutată în mijloc (de unde a fost strămutată înapoi după anul 1921), fiind definitiv demolată în 1938, la câţiva ani după amenajarea Parcului Central, cu aleea castanilor care dăinuie şi azi. Doar torsul valoroasei statui a fost salvat, acum fiind amplasat în cimitirul romano-catolic. Iată câteva imagini ale Pieţei din anii 1890-1936, tema comună a acestora fiind statuia Sf. Maria. ©Teofil Ivanciuc, februarie 2014 Trei cărţi despre Maramureş 1.Maramureş – vatră de istorie milenară, VII, Editura „Dragoş Vodă”, Cluj-Napoca, 2011 (de fapt, cartea a ieşit din tipar în 2012), ISSN: 1844-7864. Editat şi îngrijit de energicul cărturar Vasile Iuga de Sălişte, masivul volum (618 pagini) înmănunchează cca 50 de studii şi comunicări grupate în următoarele secţiuni: Istorie, Personalităţi, Cultură şi învăţământ, Etnografie şi folclor, Micromonografii şi toponimie, respectiv Varia historica. Volumul mai cuprinde texte omagiale, recenzii şi ecouri din presă, precum şi câteva anexe cartografice. Dintre comunicările ştiinţifice le menţionez doar pe cele dedicate genealogiei familiei Gorzo de Ieud (semnată de acad. Ioan-Aurel Pop), vieţii episcopului maramureşean Dositei Circa (1660-1730, text scris de Ioan cavaler de Puşcariu), biografiei ministrului maghiar al economiei Ioan Bud de Dragomireşti (autor, Vasile Iuga de Sălişte), o micronomografie a Ieudului (de Ion Bilţiu-Dăncuş), alături de multe alte studii valoroase. Cel de-al şaptelea volum al seriei clujene de studii despre Maramureş se menţine la acelaşi nivel cu care ne-a obişnuit încă de la prima apariţie, cea din anul 1996. Sincere felicitări editorului Vasile Iuga, fără de care acest demers nici măcar nu ar fi existat! 2. Istvan Dumitru, Pop Ioan şi Ubelhart Walter - Munţii Ţibleş. Monografie turistică, Editura Minulescu, Baia Mare, 2013, ISBN: 978-606-92851-8-3. Orice lucrare care conţine semnăturile reputatului geolog Dumitru Istvan (plecat mult prea devreme dintre noi, în anul 2011) şi neobositului topograf Ionică Pop, devine automat una de referinţă. Amintesc doar două precedente, de top, ghidul turistic al Munţilor Gutâi (apărut în anul 1990), respectiv cel al judeţului Maramureş (tipărit în 1997). Primul ghid dedicat Munţilor Ţibleş, rămaşi cei mai puţin umblaţi şi necunoscuţi munţi maramureşeni, reuşeşte să compacteze pe doar 72 de pagini o prezentare a cadrului natural, a florei şi faunei masivului, ariile naturale protejate, localităţile de acces, elementele etno-folclorice, posibilităţile de cazare ori aspectele de iarnă. Cea mai consistentă parte o reprezintă descrierea a 27 de trasee turistice (marea majoritate nemarcate): creasta principală şi crestele secundare, alături de o serie de circuite în buclă închisă şi de drumuri de acces, fie dinspre Ţara Lăpuşului, fie dinspre Năsăud ori Ţara Maramureşului. Lucrarea include şi cea mai valoroasă hartă montană a Ţibleşului editată până în prezent, cartografiată de către Cristina Pop. 3. Acta Musei Maramorosiensis, IX, Muzeul Maramureşean, Sighetu Marmaţiei, 2013, ISSN: 1583-4476. Anuarul muzeului sighetean (358 pagini) reuneşte aproape 40 de studii şi comunicări grupate în următoarele secţiuni: Etnografie, Istorie, Ştiinţele naturii şi Varia. Dintre acestea, le menţionez doar pe cele dedicate pelerinajului religios maramureşean (studiu semnat de Bogdan Ioan Dan), toponimiei judeţului Maramureş (de Pamfil Bilţiu), o prezentare a bibliotecilor româneşti maramureşene din perioada Imperiului Austro-Ungar (de Ioan Boroica) sau evocarea regretatului folclorist Ion Vancea (de Raluca Lozbă). Cea mai consistentă şi valoroasă secţiune a anuarului pe anul 2013 al muzeului maramureşean este cea dedicată ştiinţelor naturii, cu materiale despre: geositul Piatra Scrisă din Munţii Maramureşului (autori Timur Chiş şi Mihai Hotea, primul semnând şi descrierea, în premieră, a două noi mlaştini din Munţii Gutâiului), lista speciilor noi pentru ştiinţă, descoperite în Maramureş ulterior anului 1994 (alcătuită de Iosif Bereş, cel căruia i-au fost dedicate două din cele 12 specii nou găsite), prezentarea endemismelor prezente în Parcul Naţional Munţii Rodnei (de Claudiu Iuşan), o analiză a populaţiei de urs brun din Carpaţii maramureşeni (de Ioan Mihai Pop şi Cristian-Remus Papp) etc. Într-un cuvânt, acest volum, alături de celelalte două cărţi prezentate mai sus, reprezintă un nou pas pe drumul cunoaşterii Maramureşului. Felicitări tuturor celor care şi-au adus aportul la apariţia acestora! ©Teofil Ivanciuc, februarie 2014 Pe 2 februarie, în timp ce, conform calendarelor ortodox şi catolic se sărbătoreşte Întâmpinarea Domnului, moroşenii ţin precreştinul obicei cu nume religios „Zâua cu Lumnini” (Ziua Luminii). Credinţa străveche spune că, precum este vremea acum, aşa va fi şi în următoarele 40 de zile. Astfel, dacă ziua de 2 februarie este una friguroasă, atunci iarna va fi lungă; dacă din contră, este o zi călduroasă, atunci primăvara va veni devreme. Apoi, dacă este cald şi umed va fi o vară călduroasă şi îmbelşugată, iar de este rece şi uscat, vara va fi una stearpă şi răcoroasă.
Data de 2 februarie se mai numeşte şi Ziua Ursului. Există credinţa că animalul care hibernează iese acum din bârlog şi, dacă îşi vede umbra, se întoarce imediat înapoi, pentru că iarna va mai continua şase săptămâni. Dacă, dimpotrivă, ursul nu-şi poate vedea deloc umbra, atunci nu mai intră înapoi la culcuş, acesta fiind semnul că primăvara timpurie este aproape. Mai demult, Ziua Ursului era sinonimă cu sărbătoarea „băbească” (păgână) a Martinului de iarnă (ori Martinul cel Mare, Martinul de mijloc), care ţinea vreme de trei zile... Observaţi că această zi superstiţioasă este practic identică cu Ziua Cârtiţei de la americani şi canadieni (şi care a existat în evul mediu, sub diferite forme, prin tot vestul Europei). Din nefericire, aceste credinţe, superstiţii şi obiceiuri sunt tot mai puţin cunoscute azi („Zâua cu lumnini” nici măcar nu apare în lucrările folclorice dedicate Maramureşului!). În părţile ardelene şi bănăţene locuite de maghiari şi de germani, în anii în care Paştele cade devreme, acum începe Postul Mare, celebrat printr-un carnaval pitoresc numit Fărşang, care are rolul de înnoire şi purificare, respectiv de îngropare a iernii. În judeţul Maramureş, acest obicei se mai perpetuează încă în comunităţile din Vişeu de Sus, Seini, Sighet sau Baia Mare. ©Teofil Ivanciuc, februarie 2014 Ştrandul de la Ocna Şugatag (Băile Vechi) în anul 1942. Stabilimente asemănătoare existau pe atunci şi în alte locuri din Maramureş. Vezi AICI ştrandul de la Coştiui, dar şi alte imagini maramureşene de epocă.
|
Archives
March 2024
|