Moda lansării cu orice prilej a inflamabilelor şi toxicelor lampioane zburătoare pare să se menţină pe un trend ascendent şi anul acesta. Astfel, cu ocazia Zilei Pământului (29 Martie), dintr-o mulţime de oraşe ale României, inclusiv din Sighetul Marmaţiei, au fost lansate asemenea bombe incendiare, sub pretextul susţinerii ecologismului (!).
Acţiunea se înscrie în grupul de aberaţii pseudo-ecologice din care face parte şi producerea energiei „verzi” cu preţul distrugerii naturii: construirea de microhidrocentrale pe râuri sălbatice de munte, turbine eoliene metamorfozate în capcane de măcinare ale păsărilor migratoare, ori producerea de combustibil biodiesel prin defrişarea junglelor virgine! Din nefericire, lansarea lampioanelor provoacă o mulţime de incendii. De exemplu, chiar de Ziua Pământului, un asemenea obiect inflamabil a aprins un balcon din Baia Mare. De Revelion, din aceleaşi motive a avut loc un un incendiu la Ploieşti, anul trecut au ars trei case la Craiova, iar acum doi ani, un alt foc a fost provocat la Iaşi. Anul trecut, lampioane rătăcite au cauzat în Anglia un incendiu care a provocat nouă răniţi şi pagube de 6 milioane de lire sterline. În total, în Marea Britanie, acestea au provocat, numai între anii 2009-2011, un număr de 186 incendii! Dar baloanele cu aer cald se fac vinovate şi de pagube serioase aduse naturii. Astfel, s-a dovedit că lampioanele provoacă, prin ardere sau înghiţire, decesul în chinuri al animalelor cu care intră în contact. Anul trecut, calul Patrick din Marea Britanie care înghiţise resturile unui balon, a scăpat la limită, suferind o operaţie dureroasă care a dus la pierderea a doi metri din lungimea colonului. Peste tot în lume, asemenea jucării criminale provoacă incendii de pădure (numai în Vietnam, în câteva luni, acestea au cauzat 20 de incendii majore). Ca urmare, lampioanele sunt parţial sau total interzise în tot mai multe ţări: Marea Britanie, Germania, Austria, Thailanda, Vietnam, China, Brazilia, Chile, Argentina etc. Referitor la utilizarea acestora, deşi la noi în ţară există o legislaţie clară, aceasta nu se respectă („lampioanele zburătoare se vor lansa numai în spaţii exterioare deschise, largi, la distanţă mare de arbori, linii de alimentare cu energie electrică sau pentru alte utilităţi pozate suprateran, construcţii, în general înalte şi foarte înalte, inclusiv balcoane, copertine, terase, reclame etc.)”... Revenind la Sighet, trebuie ştiut că lansarea de lampioane zburătoare aici este periculoasă datorită curenţilor de aer ce urcă mai tot timpul anului de-a lungul Tisei şi Izei pe direcţia NV-SE. Astfel, unele dintre baloanele lansate în zona centrală a oraşului ajung pe dealurile din apropiere (Solovan şi Bagna, pe an ce trece tot mai uscate din cauza schimbărilor climatice), în zona Poliţiei de Frontieră (unde se află o biserică şi alte construcţii din lemn acoperite cu şindrilă inflamabilă) precum şi la Muzeul Satului, unde sunt peste 100 de monumente din lemn, printre care biserica din Onceşti (datată între anii 1572-1621) şi cele mai vechi case de lemn din România datate ştiinţific: casa Dunca din Sârbi (1570-1678), casa morii Dunca Boboiog din Ieud (1570-1571), casa Ţiplea din Fereşti (1679) etc. Cred că vă puteţi imagina ce ar însemna incendierea acestui muzeu, dintr-o distracţie aparent inofensivă... Aşa că, înainte de a intenţiona să lansaţi lampioane zburătoare, vă invit să vă gândiţi că acestea pot provoca pagube majore, ori, pot cădea chiar pe casa sau maşina dumneavoastră... ©Teofil Ivanciuc, martie 2014
2 Comments
Una dintre cele mai frumoase biserici de lemn ale Maramureşului, cea din Berbeşti, a fost construită în anul 1758 şi demolată în 1932 (desenul de mai sus datează din 1898). Motivul demolării? Nu mai era utilizată, deoarece fusese înlocuită cu biserica de zid ridicată în 1884 şi existentă şi azi.
Acum, la aproape un secol de la dispariţia acestui monument excepţional, observăm că nici una dintre bisericile de zid ridicate în ultimele două sute de ani în satele Maramureşului (printre care şi Berbeşti), nu a ajuns să se impună prin frumuseţe şi atractivitate şi nici nu reuşeşte să atragă turiştii. Cu toate acestea, hărnicia constructorilor contemporani se îndreaptă de foarte multe ori spre ridicarea de noi mamuţi din beton, care nu reuşesc altceva decât să consume resurse imense şi să urâţească peisajul satelor. Şi care mai au darul şi să-i "inspire" pe sătenii cărora le este azi ruşine de nobilele şi strămoşeştile căsuţe de lemn în care au copilărit, pe care le demolează pentru a le înlocui cu "blocuri" din cărămidă şi beton. ©Teofil Ivanciuc, martie 2014 Practic, aproape peste tot, începând de la lista monumentelor istorice din România şi până la ghidurile turistice şi cărţile despre Săpânţa şi Maramureş, se menţionează că începuturile Cimitirului Vesel s-ar fi pus în anul 1935, atunci când Stan Ioan Pătraş (1908-1977) ar fi sculptat şi pictat primul semn funerar.
În realitate, există dovezi (pe care le voi publica altădată) despre alţi doi sculptori de cruci de dinainte de Pătraş, despre faptul că a existat cel puţin o cruce sculptată şi pictată încă în anul 1913 (!), precum şi că prima lucrare a lui Pătraş datează din anul 1932 şi nu din 1935, cum a scris el însuşi pe fruntarul porţii de intrare în cimitir! În urmă cu zece ani am fotografiat toate crucile existente la acea dată în Săpânţa, printre acestea aflându-se şi una din anul 1934 (realizată de Stan Ioan Pătraş), respectiv o alta din 1922 (cioplită de către unul dintre precursorii acestuia). ©Teofil Ivanciuc, martie 2014 În perioada interbelică, Turing Club-ul României filiala Sighet (condus de către Francisc Nistor), a amenajat o pârtie de sanie pe Câmpu Negru, care a rezistat până pe la începutul anilor 1980. Eu însumi m-am distrat acolo în ultimele ierni înainte de dispariţia acesteia (cauzată de lipsa de întreţinere, copacii crescuţi pe traseu şi apariţia gardurilor delimitatoare de proprietăţi).
Imagine tipică pentru un sat tradiţionalist contemporan: o zi de duminecă, la Sârbi. Comparând această fotografie cu cea realizată de Martine Franck în 1975 la Hărniceşti, observăm că multe lucruri nu s-au schimbat, cu excepţia costumelor - incomparabil mai modernizate.
Fete şi femei de diferite vârste (dar şi un băieţel rătăcit printre ele) în faţa bisericii din Hărniceşti, cu ocazia Rusaliilor anului 1975. Fotografia a fost realizată de către renumita artistă Martine Franck, fotograf belgian şi soţie a lui Henri Cartier-Bresson.
În anul 1352, Sighetul a primit privilegii urbane identice cu celelalte patru oraşe regale maramureşene (Visk, Hust, Teceu şi Câmpulung, care au fost ridicate în rang de către regele Carol Robert de Anjou, la data de 26 aprilie 1329).
În imaginea de mai sus se poate citi un fragment din privilegiul regal din 1329 (aplicat apoi şi Sighetului), care spune la articolul XIII: "Vrem de asemenea ca târgurile ţinute în acele aşezări, în zilele hotărâte, să se ţină în mod liber şi fără vreo vamă". ©Teofil Ivanciuc, martie 2014 Recent, primăria din Sighetul Marmaţiei a anunţat - fără vreo consultare cu beneficiarii direcţi şi indirecţi, că va desfiinţa multisecularul târg de animale care se ţine aici de patru ori pe lună şi care a stat la însăşi baza înfiinţării oraşului (conform primului privilegiu, dat în anul 1352). Motivele invocate de către edilii locali?
1.O dată ar fi pierderile financiare, terenul pe care se ţine acţiunea nefiind proprietate a urbei, ci închiriat, taxele încasate nereuşind acoperirea chiriei. 2. Apoi, ar exista o problemă de oportunitate: „târgul nu reprezintă un interes al sighetenilor, obiectivul deservind populaţia din zonele rurale adiacente” (!), au declarat presei autorităţile municipale. -În concluzie, nedorindu-se nici autorizarea oborului (nerealizată în cei şapte ani de la aderarea la UE), acesta va fi mutat la Vadul Izei, cu acordul primăriei de acolo. Ce se poate spune la una ca asta? Continuarea aici. |
Archives
October 2023
|