Totoina este singura pasăre mitică al cărui nume îl ştim şi care apare în mitologia maramureşeană sub forma unei păsări mari, din pădurile neumblate ale satului Cuhea (azi, Bogdan Vodă).
Iată care este, pe scurt, legenda acesteia (apud Titus Bilțiu-Dăncuș): ”Într-o zi tare demult, nişte cuheni au găsit în fundul pădurii satului un ou mare cât un car cu boi (realizaţi dimensiunile păsării!, n.aut.) şi s-au gândit să-l mănânce. Au făcut un foc sub ou, dar para n-a avut nici un efect, oul a rămas ca de piatră... Oamenii s-au dus după ajutoare, şi în zilele următoare, tot satul, rând pe rând, au tot tăiat lemne pe care le-au ars cu oul împreună, în speranţa că vor mânca un ou prăjit cum nu s-a mai văzut, până ce au defrişat toate pădurile Cuhei. Ba unii au mai şi încercat să muşte din ou, de au rămas fără dinţi... Într-un târziu, Mutu lui Vlad din Dragomireşti, chemat să aducă un car de lemne (deja pădurile Cuhei fuseseră decimate în totalitate, ajungându-se să se apeleze la vecini, n.aut.) le-a destupat ochii: „Voi nu vedeţi că oul e o piatră?! E ou de totoină!” Şi atunci, Dragoş Vodă, conducătorul Cuhei, de ruşine, s-o dus în Moldova şi aşe s-o întemeiat ţara Moldovei. Iară satul o rămas fără păduri până în ziua de azi, iar cuhenii s-o ales cu porecla de totoinari” (fiecare așezare maramureșeană are porecla sa, cel mai adesea crud satiric-ironică, comunitățile sătești adorând să încerce să-și ia peste picior, astfel, nevinovații vecini, n.aut.). Recent, a fost lansată ipoteza conform căreia totoina - reprezentând un alt ornament zoomorf mitic maramureșean, nesemnalat anterior - , apare incizată pe portalul Casei Buftea de Cuhea (datată 1799), strămutată azi la Muzeul Satului din Sighet. Orătania este reprezentată sub forma unei păsări gigantice, de mărimea unui cavaler cu tot cu cal, care pare să lupte cu un şarpe prelung; apoi, în urma unui al doilea călăreţ, apare o altă pasăre, mai mică, care pare să mănânce un alt şarpe; iar o a treia pasăre (probabil și ouăle acesteia – de piatră?!) apare în partea dreaptă a ancadramentului, plasată îndărătul unui alt călăreț și sub un balaur cu două capete... În fine, pe portalul interior al casei sunt gravate o acvilă bicefală, respectiv un cuplu de păsări afrontate, posibil un cuplu de totoine: mascul – recognoscibil prin creasta sa, respectiv femelă. ”Pare greu de crezut dacă nu imposibil, ca o mândră, renumită şi străveche familie de luptători nobili maramureşeni, Buftea, să fi acceptat să-şi împodobească ambele portaluri ale casei cu acvile imperiale alături de găini (după cum au propus alți cercetători, n.aut.). Sigur, Buftea Vasile a ştiut foarte bine ce vrea să transmită misteriosul său desen, probabil vreo legendă ori poveste istorică cu totoine care nu ne-a parvenit, nouă nerămânându-ne decât presupunerile. Propunem aşadar, totoinele, ca cel mai plauzibil element al bestiarului mitic pe care Buftenii le-au transmis posterităţii.” (Teofil Ivanciuc, ”Motive decorative rar întâlnite în arta lemnului din Țara Maramureșului”, Memoria Ethnologica, nr. 78-79, 2021) (https://www.academia.edu/49450891/Motive_decorative_rar_%C3%AEnt%C3%A2lnite_%C3%AEn_arta_lemnului_din_%C5%A2ara_Maramure%C5%9Fului_Rare_decorative_motifs_in_the_art_of_wood_of_the_Land_of_Maramures) ©Teofil Ivanciuc, iulie 2021
0 Comments
|
Archives
March 2024
|