Pe 4 decembrie 2015, la Windhoek (Namibia), Convenția UNESCO pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a decis înscrierea în cea mai prestigioasă listă a tezaurului universal intangibil, a ”Dansului Bărbătesc din România”.
Ei bine, printre cele 39 de localităţi de referință din 12 judeţe ale ţării, unde ”Feciorescul” se apreciază a fi jucat regulat, se regăsește şi comuna Bogdan Vodă (Maramureş)[1]! Din țara noastră, cea mai prestigioasă organizație culturală din lume a mai inclus șase elemente de patrimoniu imaterial, unele, împreună cu alte state, alte câteva inițiative fiind, însă, respinse, printre care ”Pelerinajul de la Moisei” (propus, fără succes, în 2014). Printre cele alese, ca și comunități reprezentative din județul Maramureș, UNESCO mai menționează, pentru cântecul ”Doina” – performeri din localitățile Costeni, Cupșeni, Ungureni, Lăpuș și Suciu de Sus (Țara Lăpușului)[2], iar pentru ”Meșteșugul covoarelor tradiţionale de perete” – țesătoare din satele Botiza și Bârsana (Țara Maramureșului)[3]! Pe de altă parte, județul Maramureş are înscrise în cealaltă (și cea mai importantă) listă UNESCO - Patrimoniul Mondial, bisericile de lemn din satele Bârsana, Budești, Desești, Ieud, Poienile Izei, Rogoz, Plopiș și Șurdești[4] (localizate în Ţările Maramureşului, Lăpuşului şi Chioarului), respectiv păduri de pe raza localităților Băiuț, Poiana Botizei, Lăpuș și Groșii Țibleșului[5] (exclusiv din Țara Lăpușului, toate din situl ”Pădurile seculare și virgine de fag”), în timp ce Rezervaţia Pietrosu Mare de la Borșa - Moisei a ratat, în 1991, includerea pe lista principală (regăsindu-se, în schimb, în programul MAB-UNESCO, care nu are însă, aceeași valoare). Așadar, azi în județ se află 18 localități menționate în Patrimoniul Imaterial sau înscrise ca situri de Patrimoniu Mondial (unele pe ambele liste), doar bisericile de lemn fiind valorificate în prezent, însă parțial și descurajant de timid[6]... În urmă cu câțiva ani, am semnalat prezența ca localități de referință în documentele Patrimoniului Imaterial universal, a așezărilor Bârsana, Botiza, Bogdan Vodă și a grupului de sate din Lăpuș. Din nefericire, până acum nu a existat nici o reacție din partea instituțiilor administrative, culturale sau de învățământ, a ONG-urilor, presei sau operatorilor turistici, ca și cum această stare de fapt nici nu ar exista sau n-ar avea vreo importanță... Prin alte zone (Croația, Cehia sau Ungaria, de exemplu), vedem cum eticheta UNESCO aduce prestigiu, turisti și beneficii materiale substanțiale, la fel precum, de alte locuri, cu o importanță similară, nu a auzit nimeni, pentru că acolo nu a fost cine să lupte. Avem cu cine și avem cu ce. În loc să ne plângem de lipsa de șanse, mai bine haideți să ne apucăm de treabă. Zice vorba veche: ”Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă în traistă”! P.S. În aceeași ordine de idei, obținerea înscrierii în Patrimoniul Cultural Imaterial UNESCO a Peisajului Cultural Tradițional Țara Maramureșului, propusă în luna martie anul curent[7], ar putea aduce beneficii enorme. ©Teofil Ivanciuc, noiembrie 2021 [1] https://ich.unesco.org/en/RL/lads-dances-in-romania-01092 [2] https://ich.unesco.org/en/RL/doina-00192 [3]https://ich.unesco.org/en/RL/traditional-wall-carpet-craftsmanship-in-romania-and-the-republic-of-moldova-01167 [4] https://whc.unesco.org/en/list/904/ [5] https://whc.unesco.org/en/list/1133/documents/ [6] Nici o biserică de lemn din Patrimoniul Mondial nu depășește 5000 de vizitatori înregistrați/an. [7] https://lablouseroumaine.io/tara-maramuresului-peisaj-cultural-traditional-unesco/
0 Comments
A fost consacrată cea mai nouă sinagogă din Europa, Palm Tree Court (Curtea Curmalului) din Sighet11/6/2021 Începând de vineri, 5 noiembrie 2021, Sighetul, odată cu consacrarea noii Sinagogi, a intrat, cu drepturi depline, pe harta locurilor de pelerinaj sacru hasidic. Peste 420 de evrei din toată lumea, au participat la istoricul eveniment, avându-l în frunte pe Aaron Teitelbaum, Marele Rabin al Dinastiei Satmar din New York, SUA, continuatoarea de drept a Dinastiei Sighet, cu o tradiție ce merge până pe la anul 1820. Marele Rabin este cel de-al șaselea Teitelbaum care oficiază într-o sinagogă sigheteană. „Palm Tree” reprezintă o traducere din idiș a numelui dinastiei fondatoare, Teitelbaum („teitel” înseamnă curmal, iar „baum” – copac). Mai mult, Palm Tree este noua denumire a orașului Kiryas Joel, din suburbiile New York-ului, fondat chiar de către Joel Teitelbaum, în anii 1970 și reședință a grupării Satmar condusă de Aaron Teitelbaum. Încă din secolul al XIX-lea, Sighetul a reprezentat un loc de pelerinaj pentru evreii conservatori, care veneau să se roage la mormintele marilor rabini Teitelbaum, cei care au condus destinele hasizilor locului vreme de peste un secol. Apoi, în Holocaust, a pierit aproape întreaga comunitate evreiască, majoritar hasidică, în frunte cu rabinul Zalmen Leib Teitelbaum. De asemenea, toate sinagogile orașului (cu excepția celei Sefarde), în frunte cu Marea Sinagogă – pe locul căreia a fost reconstruită acum Palm Tree Court, au fost incendiate de naziști în 1944 și ulterior demolate. În aceste circumstanțe, aproape toți evreii maramureșeni supraviețuitori care s-au repatriat, s-au strâns în anul 1945 la Sighet, iar în 1946, fostul rabin de Senta (Serbia), Moshe Teitelbaum, sighetean de origine, a preluat conducerea comunității sighetene, până în 1947, când a emigrat în SUA. Odată cu instalarea comuniștilor, evreii sigheteni au emigrat în masă, iar puținii rămași pe loc, lăsați și fără rabin, au fost obligați să abandoneze curentul hasidic. Pelerinajele la mormintele rabinilor Teitelbaum din cimitirul evreiesc nu au încetat, însă, pe toată perioada comunismului, precum și după 1989. Până la consacrarea noii sinagogi, hasizii veniți de pretutindeni se rugau însă exclusiv în cimitir, ei neacceptând să intre în Sinagoga Sefardă. Însă, de acum, lucrurile vor sta altfel, ei dispunând, în sfârșit, după o pauză de 75 de ani, de un loc de închinare adecvat, construit conform ritului lor, ultramodern și confortabil, care, pe lângă sinagoga propriu-zisă, include și o sală de studiu a Torei („beth midrash”) dotată cu bibliotecă, o baie rituală („mikveh”), un spațiu dedicat mesei și un apartament al rabinului. Ceremoniile de consacrare a sinagogii au constat, în principal, în aducerea Sulurilor Sfinte („Torah”, care, după ce au fost "desăvârșite" la fața locului - adică terminate de scris, manual, pe pergament, au fost instalate în Arca Legii - „Aron Kodesh”), în aprinderea luminii eterne („Ner tamid”) și în montarea de „mezuzah” (bucățele de pergament care conțin câteva versuri din Deuteronom, introduse în carcase fixate pe ușorii drepți ai intrărilor) la porțile de acces în clădire, în montarea, spre stradă, a unui "eruv" (din nou ceva ce nu s-a mai văzut decât foarte rar și demult), totul marcat de multe rugăciuni. A urmat o masă comună, participanții servind alese bucate Kosher aduse de la mii de kilometri distanță… Începând de acum, sinagoga va servi ca loc de întâlnire și închinare pentru pelerinii hasizi care vor ajunge la Sighet în număr mai mare, aceasta având desemnat și un rabin (primul rabin de Sighet după o întrerupere de 75 de ani, care, desigur, nu va rezidă permanent aici), în persoana lui Asher Horowitz, cu atât mai mult cu cât orașul este, deocamdată, singurul din România care găzduiește o casă de rugăciune de rit ultra-ortodox iudaic. Le urăm, cu pace, un bun venit și ne bucurăm să îi avem printre noi! @Teofil Ivanciuc, noiembrie 2021 |
Archives
March 2024
|