Iată o scurtă selecţie a câtorva evenimente ale anului 2015, derulate atât la Sighet cât şi în restul vechiului Maramureş. La început, unele informaţii pozitive:
-Mulţi sportivi au obţinut rezultate uimitoare: la kickbox, sportivii de la C.S. “Ultimate Kickboxing” Sighet, conduşi de Csizmadia Iosif, au câştigat la Campionatul Mondial din Spania o medalie de aur (prin Logyin Claudiu), trei de argint (două obţinute de Nagy Emese şi una de Varhanyovszki Reka) şi două de bronz (prin Csizmadia Eduard). La Concursul Naţional de Freestyle Kickboxing de la Bucureşti, sportivii clubului au mai obţinut un număr de 5 medalii de aur, 5 de argint şi 7 de bronz, iar la Concursul Internaţional „Judgement Day” din Capitală, au câştigat 5 medalii de aur, 11 de argint şi 5 de bronz. La karate, Lucas Ardelean de la clubul “Kamiza-do” Sighet, condus de către Caius Lugojan şi Sorin Halici, a fost medaliat cu bronz la Campionatul European pentru copii, cadeţi şi juniori din Belgia. La Cupa Campionilor Europeni “Karate-do” de la Cluj, echipa Lucas Ardelean, Andrei Perpelea şi Cezar Perpelea au obţinut medalia de aur, bronzul fiind câştigat, în echipă sau individual, de către: Rareş Lungu, Robi Moisiuc, Paul Tǎmaş, Andrei Ouatu şi Ardelean Carina, în timp ce, la seniori (+50), sub culorile aceluiaşi club, profesorul ex-sighetean Nicolae Rădoi a obţinut o medalie de bronz. La Campionatul Naţional de karate pentru cadeţi, juniori şi seniori, echipa clubului “Kamiza-do” a adus acasă 3 medalii de aur, 4 de argint şi una de bronz, iar clubul “Shitokai” Vadu Izei, antrenat de Silvia Helici, a obţinut 2 medalii de aur, 6 de argint şi una de bronz. La Cupa României, echipa sigheteană a obţinut 3 medalii de aur şi câte una de argint şi bronz, iar cea din Vad, 3 medalii de aur, 3 de argint şi una de bronz. La şah, Mihaela Trifoi de la clubul “Sig-Mar” Sighet (antrenor Ioan Costiuc) a obţinut medalia de bronz la Campionatul European de şah clasic pentru junior din Croaţia. Clubul a promovat în Divizia A, o premieră pentru sportul sighetean. La Campionatul Naţional din acest an, aceeaşi tânără sportivă a obţinut o medalie de aur, apoi la Campionatul Naţional pe echipe, sighetenii au obţinut două locuri I, două de II şi un loc III, alte medalii fiind obţinute la Festivalul internaţional de şah de la Arad: una de aur şi două de argint. La baschet, echipa CSS Sighet antrenată de Emil Kostelnic a devenit campioană naţională la U13, şi echipele “Basket Club Eco” Sighet şi C.N. „Dragoş Vodă” obţinând rezultate importante. La box, Adrian Pop de la CSS Sighet (antrenori Adrian Şteţca şi Claudiu Râşco) a devenit campion naţional la categoria 50 kg, iar Adrian Bohotici, vicecampion naţional la categoria +80 kg. În schimb, echipa de fotbal CSM Sighetu Marmaţiei, singura care este generos finanţată de la bugetul local, a rămas să se zbată prin tranşeele Ligii a III-a. Recent, echipei i-a fost alocată o tranşă de 4 mld. lei vechi, în timp ce campionii mondiali, europeni şi naţionali enumeraţi mai sus, participă la concursuri pe banii lor… -Elevii de la cercul de pictură (condus de Caius Lugojan) de pe lângă Clubul Copiilor din Sighetu Marmaţiei au obţinut, din nou, locuri fruntaşe la un concurs internaţional desfăşurat în India: medalia de aur prin Patricia Nemeş Pop, premii ale juriului fiind câştigate de Ştefania Duma, David Scheff, Alexandra Manghiuc şi Alina Coman. -La Maratonul Polului Nord, sigheteanul Arthur Kadar a obţinut locul 6. În cadrul unui eveniment caritabil, alpinistul sighetean Gabriel Murczko a escaladat vârful Kilimanjaro din Africa. -Şi alţi tineri sigheteni plini de talent în domenii precum: tenisul (prin Carmen Truş şi Iulia Dună), atletismul (Andreea Coroian-Mariş, medaliată naţională cu bronz la 500 m), muzica cultă (Aurelia Vişovan şi Cadmiel Boţac), pop (surorile Hojda şi Camelia Trifoi), populară (un număr mare de ansambluri şi interpreţi) ori “beat box” (Mark Mesaroş), s-au remarcat la concursurile naţionale sau internaţionale unde au participat. -A fost (re) înfiinţată secţia de teatru a Centrului Cultural Sighet, animată de către Dorel Todea. Entuziaştii actori au pus în scenă mai multe piese, pe care le-au jucat pe scena Palatului Cultural (clădire care continuă să fie, incredibil, proprietatea în acte a Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului). Dacă teatrul a pornit cu dreptul, nu acelaşi lucru se poate spune despre fanfara Şcolii Populare de Artă, a cărei înfiinţare a rămas o tot mai veche promisiune neonorată. -Sighetenii au primit mai multe porţii de cultură: au avut loc câteva concerte sau simpozioane, s-au lansat câteva cărţi, s-au vernisat mai multe expoziţii de artă, a mai fost o prezentare de modă, un concurs de dans etc. La Vişeul de Sus s-au organizat festivaluri, lansări de carte, concerte sau crosul “Vaser”, la Borşa au fost alte festivaluri, lansări de carte şi expoziţii, iar la Săliştea de Sus şi Glod au avut loc diferite simpozioane. -Fotografii sigheteni Radu Lazăr şi Alex Robciuc s-au remarcat anul acesta, primul prin expoziţia dedicată meşteşugurilor maramureşene, cu care a avut succes la Cluj şi Baia Mare, iar cel de-al doilea cu o suită de imagini difuzate pe site-ul Bored Panda. Daniel Andreica din Vişeu de Sus a intrat în top 25 CNN, cu o imagine cu “Mocăniţa” de pe Vaser. -La Sighet a plouat cu festivaluri: cel de Datini de Iarnă Ucrainene, “Paşte în Maramureş”, Concursul de Interpretare Muzicală şi Arte Vizuale, Festivalul de Film de Foarte Scurt Metraj “Très Court” şi încă un festival de film internaţional (într-un oraş fără nici o sală de cinema), Festivalul Internaţional de Folclor pentru Copii “Am fost ş-om fi”, Festivalul de Folk “Floare de Colţ”, Festivalul Antic şi Medieval “Aeternus Maramorosiensis” (şi în acest an fără participarea bisericii reformate, pentru că deşi instituţia şi-a dat acordul în acest sens, anumiţi organizatori s-au opus), Festivalul Internaţional de Poezie, concertul maraton de colinde de la Palatul Cultural şi Festivalul de Datini şi Obiceiuri de Iarnă “Marmaţia”. Majoritatea evenimentelor s-au declarat care de care mai “internaţionale”, însă doar la Festivalul “Am fost ş-om fi” s-a înregistrat o participare străină substanţială (din cele 12 formaţii prezente, patru au fost din străinătate). Şi prin satele regiunii a fost inflaţie de festivaluri, e drept că majoritatea de nivel strict local. Au fost şi câte 3-4 festivaluri în aceeaşi zi, în lunile iulie şi august, dar aproape deloc în celelalte luni, fără mediatizare corespunzătoare (nici despre acţiunile de la Sighet nu s-a prea aflat în ţară, ca să nu mai vorbim în străinătate) şi cu impact major doar asupra bugetelor locale. -S-a deschis Centrul Naţional de Informare Turistică de la Sighet, alături de alte centre la Borşa, Vişeu de Sus, Săliştea de Sus, Vadu Izei, Ocna Şugatag etc. Urmează curând inaugurarea altor 16 infocentre (!) în cadrul unui proiect de promovare al bisericilor de lemn. Sperăm că turiştii nu vor mai orbecăi disperaţi, ca până acum. Centre sunt, informaţie să mai fie! -Au fost deschise noi drumuri prin locuri unde nici nu se visa în urmă cu câţiva ani: traversările Strâmtura-Petrova şi Botiza-Groşii Ţibleşului dar şi urcarea Sat Şugatag-Platoul Vulcanic (pentru facilitarea accesului la zona pastorală şi de fâneţe a localnicilor). Ştiri negative: -A decedat legendarul meşter ieudean Găvrilă Hotică Herenta (15 august 1938-10 aprilie 2015), considerat cel mai mare sculptor în lemn al Maramureşului contemporan, care a construit 9 biserici de lemn (printre care cele din Canton-SUA şi Caracas-Venezuela), a restaurat alte 67 şi a mutat 10 şi care toată viaţa a dulgherit fără scule electrice, doar cu dalta, securea şi fierăstrăul. La câte a făcut el pentru biserică, s-ar fi cuvenit ca la înmormântare să-i slujească un sobor de episcopi, ceea ce nu s-a întâmplat. A murit şi Mazalik Alfréd (8 noiembrie 1927-2 octombrie 2015), ziarist, istoric, traducător şi parlamentar, care a scris câteva lucrări despre istoria modernă a Maramureşului. -Deşi drumul Baia Sprie-Bârsana a fost finalizat cu greu, Pasul Gutin, după ce a stat închis aproape două luni în plină vară, a fost redeschis fără să fie reabilitat, iar legătura cu Moldova prin Pasul Prislop, a rămas tot nereparată. Promisiunile s-au “reportat” pentru 2016… -Gunoiul menajer sufocă Sighetul, unde funcţionează azi singura groapă (sau mai précis, deal de gunoi) din întreg Maramureşul istoric! Gropile Vişeu şi Borşa au fost închise, totul se aduce de acolo la Sighet, unde se depozitează de-a valma pe câmp, în spatele caselor, într-un peisaj apocaliptic, cu sute de câini hoinari care ba mănâncă din gunoi, ba întreprind raiduri pe străzile şi dealurile din jur. Cu siguranţă, niciodată Sighetul şi periferiile sale nu au fost aşa de murdare. Poate situaţia este efect al prelungirii cu 10 ani (!) a contractului pentru colectarea gunoiului menajer, act încheiat fără vreo dezbatere publică în luna august, între CL Sighet şi SC Herodot SRL. De acum înainte, SC Herodot va putea trezi oamenii în fiecare dimineaţă la ora 5, cu zgomotul infernal al vechii maşini cu care mătură strada, lăsând în urmă praf şi resturi de perii metalice care provoacă pene în cauciucurile bicicliştilor… -Aceleaşi servicii de “calitate” le-a prestat şi operatorul de apă, Vital SA, altă societate adusă de către administraţia Godja (ca şi gazul metan) şi ţinută cu drag în braţe şi de conducerea actuală. Proiectul de schimbare a ţevilor de apă din Sighet (început tot în epoca Godja) a distrus carosabilul pe zeci de străzi, transformând totul în noroi şi praf, contribuind tot mai pregnant la aspectul de ruină al întregului oraş (emblematice în acest sens sunt clădirile “Studio”, “Tisa”, “Cinema”, precum şi cazărmile). În paralel, întreaga clădire “Acaterm” din Piaţa Libertăţii a fost obţinută (numai Cel de Sus şi DNA pot şti cum) de către Episcopia Greco-catolică de Maramureş, care a evacuat rapid Vital-ul de acolo, a ridicat un turnuleţ de biserică în curte şi apoi a pus un lacăt pe poartă, poate pentru a ţine bălăriile din curte la distanţă de trecători… Ştiţi care va fi rezultatul “reabilitării” reţelelor de apă? Cei de pe străzile periferice fără reţea vor rămâne tot fără apă curentă, în schimb cei racordaţi vor ajunge să plătească apa mai scump ca în Dubai, Sahara ori în sudul Spaniei… -Serviciul Public de Gospodărie “Urbana” Sighet a continuat să plombeze gropile şi să asfalteze gurile de canal ba prea sus, ba prea jos, dar niciodată la nivel, să schimbe bordurile noi cu alte borduri noi (dar mai scumpe şi la fel de înalte – doar sighetenii au bordurile cele mai înalte din ţară), şi să pietruiască “uliţele” de periferie cu pietricele rotunde, care se dizlocă imediat, nu cu macadam (este adevărat, de ar fi făcute ca lumea, drumurile respective n-ar mai necesita reparaţii grabnice…). Nici în 2015, administraţia sigheteană nu a reuşit să asfalteze nici măcar o singură stradă nouă, deşi oraşul are 60 km de străzi asfaltate şi 116 km neasfaltate…Nici anul acesta nu a fost dată în folosinţă nici măcar o locuinţă socială sau ANL (nici măcar blocurile începute în mandatul Godja), deşi la primărie sunt înregistrate câteva mii de cereri! La Grupul Şcolar Forestier a reînceput şantierul de transformare în campus (demarat încă din 2008), cu costuri de 4,2 mil. euro, în timp ce clădirea Şcolii cu 16 săli de clasă de lângă Sala Polivalentă, începută în mandatul Bledea, prin 1997 continuă să se ruineze, nefiind finalizată… -Primarul de Sighet, Ovidiu Nemeş, a fost trimis, din nou, în judecată (mai are două dosare pe rol, pentru abuz în serviciu), de data aceasta de către ANI, pentru incompatibilitate. În paralel, primarul din Giuleşti, Gheorghe Vraja, a fost declarat definitiv incompatibil şi mazilit. -La Călineşti, DSP a ordonat sistarea alimentării cu apă, care se făcea dintr-o mlaştină infectă şi fără filtrare, aplicându-i şi o amendă primarului Mihai Nemeş. A fost cea de-a treia amendă pentru acest lucru, care va fi suportată însă de către cetăţeni, desigur. -La nivel de Maramureş istoric, deşi s-au făcut ceva eforturi la nivel teoretic (meritul principal îi revine prefectului Anton Rohian), demolarea caselor de lemn a continuat în ritm susţinut, transformând Maramureşul în surcele, iar meşterii populari au continuat să se împuţineze, fără a beneficia de nici un fel de facilităţi. -Jaful din păduri a crescut în 2015 la un nivel superior, după eliminarea micilor exploatatori individuali care operau cu căruţa sau cu tractoraşe. Cei mari (cum e Schweighofer Industrie) au tăiat în 2015 în locuri precum văile Ruscova sau Vaser, cât nu ar fi putut să o facă niciodată toţi posesorii de căruţe din Maramureş la un loc. -Anul acesta nu a fost amenajat nici măcar 1.000 mp de spaţiu verde nou, nici la Sighet, nici prin alte părţi. Deşi s-ar fi putut măcar curăţa bălăriile din Parcul Dendrologic, ori cele din spate de la staţia Kaufland, s-a optat doar pentru rebordurarea şi înierbarea benzii de delimitare de pe str. Bogdan Vodă, scuar care numai spaţiu verde funcţional nu poate fi numit. Ştiri nici prea bune, nici prea rele: -A fost dezvelit bustul lui Jean Bălin, amplasat chiar în faţa intrării Liceului Pedagogic din Sighet, pe locul unde a stat cândva bustul academicianului Szilágyi István. Motivaţia deciziei a fost faptul că filosoful a studiat în acest loc. Dar acolo au învăţat, printre alţii, şi vreo cinci academicieni, apoi Iosif Man de Şieu, Ilie Lazăr, Ion Bârlea, Gheorghe Bilaşcu, inclusiv primul ambasador al Maramureşului, eminentul Nicolae Vancea (absolvent de Sorbona şi Uppsala)! Apoi, la acel liceu au predat Ion Buşiţia, Gheorghe Vornicu, Traian Bilţiu-Dăncuş, Liviu Bordeaux, Gheorghe Chivu ş.a.! Deci, de ce Jean Bălin? -Au avut loc mai multe evenimente care au implicat comunitatea evreiască, culminând cu înfrăţirea Sighetului cu oraşul israelian Kiryat Yam. Aceste acţiuni au dus la creşterea numărului de turişti evrei sosiţi în oraş, însă nu au creat, deocamdată, investiţii directe israeliene, ori alte avantaje majore. Sperăm că înfrăţirea cu israelienii va fi de durată, nu ca parteneriatul cu oraşul francez Saint Hilaire de Riez, cu care s-au început nişte proiecte frumoase, ca apoi, fără să aflăm vreo explicaţie, totul să fie abandonat… -Maramureşul anului 2015 a fost unul al cutremurelor locale de pământ şi al secetei severe (balastierele şi hidrofoarele au partea lor de vină!), dar fără victime sau pagube materiale şi fără să se înregistreze nici incendii de pădure ori inundaţii majore. În concluzie, anul acesta a adus destul de multe rele şi mai puţine lucruri bune. Sperăm însă că anul ce vine va fi mai bun şi că va aduce bucurii şi prosperitate tuturor sighetenilor şi maramureşenilor! La Mulţi Ani 2016! ©Teofil Ivanciuc, decembrie 2015 O expoziţie foto este găzduită în această perioadă la Bastionul Măcelarilor din Baia Mare. În imagini sunt surprinse meşteşuguri şi meşteşugari, în activitate. Fotograful Radu Lazăr a colaborat cu Teofil Ivanciuc, cel care a furnizat informaţiile despre meşteri şi cu care urmează să lucreze la editarea unui album foto care să cuprindă şi texte explicative, pentru fiecare meşteşug ilustrat. Expoziţia fotografică ”Meşeşuguri tradiţionale din Ţara Maramureşului” semnată de Radu Lazăr a fost vernisată azi, la Bastionul Măcelarilor. Imaginile surprind insantanee din viaţa meşterilor populari, a meşteşugarilor, în timp ce prelucrează lemnul, nuielele, firele ori lutul. Întreaga colecţie se axează pe aceste activităţi, considerate a fi amenintaţate cu dispariţia şi oferă privitorilor ocazia unei lecţii veritabile de meşteşugit. Radu Lazăr, originar din Sighetu Marmaţiei, spune că a început să fotografieze satele maramureşene, iar apoi a trecut la imortalizarea meşteşugarilor în timp ce lucrează, după ce a constatat că aceste practici populare transmise din generaţie în generaţie sunt pe cale de dispariţie. ”Proiectul a început în 2010, când am început să fotografiez satele maramureşene şi după o anumită perioadă de timp am decis să mă axez mai mult pe meşteşugari, pentru că mi s-a părut foarte interesant ce fac ei şi am considerat că odată cu trecerea timpului, o parte dintre aceste meşteşuguri se pierd. Şi am decis să fotgrafiez acest lucru”, a spus el. Acesta a mai arătat că fotografiie nu sunt regizate, nu sunt forţate, imaginile surprind activităţile lor fireşti, în munca lor. ”De fapt, fotografiile sunt mai mult instantanee, nu sunt regizate. Am vrut să pun accent pe meşteşug şi meşteşugar, pe acţiunea lui, pe ceea ce fac ei, tradiţional”, a mai arătat fotograful. Teofil Ivanciuc spune că este mult mai optimist în ceea ce priveşte transmiterea acestor meserii generaţiilor viitoare şi arată că există tineri care învaţă aceste meşteşuguri din plăcere. ”Cunosc meşteşugari de 12, 13 sau 14 ani, deci copii, care învaţă de la cei mai bătrâni, cu drag, cu plăcere, nu neapărat cu ideea de a face bani din acest lucru, ci pentru că le place”, a menţionat el. ”Ţara Maramureşului este pincipalul rezervor al Uniunii Europene de meşteşuguri autentice, meşteşuguri care sunt practicate pentru propria nevoie, nu sunt activităţi de artă populară făcute pentru gustul turistului, în vederea comercializării. Sunt meşteşuguri autentice, făcute pentru propriile necestăţi. Suntem singurii purtători de opinci din Europa. Nicăieri în Europa nu se mai poartă opinci, în afara unor evenimente. În Strâmtura sau Săcel veţi vedea şi astăzi bătrâni încălţaţi cu opinci. De aceea am vrut foarte mult să susţin acest proiect şi sper să obţinem finanţarea pentru album”, a mai explicat Teofil Ivanciuc. Expoziţia a mai fost vernisată la Cluj Napoca, iar lucrările lui Radu Lazăr urmează să fie expuse la Sighetu Marmaţiei. La vernisaj a mai vorbit muzeograful Oana Leşiu şi purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean, Dana Gagniuc. Evenimentul face parte din programul celei de-a doua zile a Crăciunului în Maramureş. Autor: Angela Sabău, ©Adevărul Vicepremierul Vasile Dîncu, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a declarat, luni, că România trebuie să-și protejeze civilizația rurală, întrucât este ultima din Europa, iar pentru acest lucru este necesară o strategie națională.
"Avem ultima civilizație rurală din Europa și această civilizație rurală ar trebui s-o protejăm. Europa simte asta și încearcă să facă asta cu noi, dar noi nu vrem să acceptăm asta, parcă nu auzim. (...) În România vin mai degrabă străinii să ne atenționeze asupra faptului că ne moare satul, că moare o civilizație. (...) E o chestiune de cultură care ne lipsește, dimensiunea culturii care ne lipsește nouă — aceea de a ne putea autoorganiza și de a ne dezvolta singuri. (...) Cred că în primul rând trebuie să ne pese nouă înșine de țara noastră. Acesta este cel mai important lucru și nu e un slogan", a afirmat Dîncu, în cadrul unei dezbateri despre dezvoltarea integrată a mediului rural în România, organizată de Reprezentanța Comisiei Europene în România. Vicepremierul a arătat că sarcina de a salva civilizația rurală din România aparține în primul rând românilor, întrucât nu există o experiență europeană în acest sens. "Avem nevoie de o nouă strategie care ar trebui să fie națională pentru că numai strategii globale este greu să aplicăm în România. Dacă suntem ultima civilizație rurală, atunci este clar că nu există model european pentru asta. (...) Suntem trași de mânecă prin aceste platforme de dezbatere în care încearcă toată lumea să ne trezească pe noi înșine să facem asta. Și programele europene din acest an și din exercițiul următor financiar se bazează în general pe captarea comunității în a-și gândi dezvoltarea și asta e un lucru foarte bun pe care Europa ni-l pune la dispoziție și pe care nu știm să-l folosim", a adăugat Vasile Dîncu. El a vorbit despre efectele pe care le-a avut aderarea la Uniunea Europeană asupra mediului rural românesc și a punctat lipsa de eficacitate a legislației naționale instituite pentru a proteja zona rurală. "Integrarea în Uniunea Europeană, să fim foarte sinceri, a dat o lovitură mortală țăranului român deoarece complexul industrial-agrar din Europa a venit peste noi ca tancurile sovietice. Cei care ne întoarcem acasă de sărbători (...) știm asta foarte bine. La noi s-au dat legi legate de produsele românești din obligația de a avea produse autohtone în supermarketuri, dar nu se respectă această lege, avem organisme minunate de control, dar nimeni nu respectă acest lucru", a precizat demnitarul. Ministrul s-a referit și la oamenii din mediul rural, arătând că aceștia nu înțeleg limbajul tehnic, au nevoie de educație și de programe de formare. "Trebuie să-i ajutăm pe oameni. Ei nu știu nici bruxelleză, nici limba tehnocraticească pe care putem să o avem noi la Guvern. Oamenii nu cunosc aceste limbaje, ei au nevoie de educație, de programe de formare și au nevoie de antreprenoriat din afară care să vină să-i miște. S-au obișnuit doar să vină politicienii în campanie electorală și să recolteze voturi de acolo, să facă mici semne în campanie, mici podețe, biserici și alte lucruri. Deci și-au pierdut în primul rând speranța, de aceea este nevoie de o strategie de a salva această civilizație", a mai spus Vasile Dîncu. Articol preluat de pe AGERPRES (Autor: Cătălin Alexandru, editor: Georgiana Tănăsescu) |
Archives
October 2023
|