Când spui Maramureş, te gândeşti în primul rând la bisericile de lemn, cel mai cunoscut brand şi atracţie turistică a regiunii, biserici care au răspândit faima şi frumuseţea locului, dar şi a întregii Românii, până la marginile Pământului. Aceste biserici sunt adevărate muzee de arhitectură şi artă, adăpostind fresce, icoane, cărţi, mobilier şi piese textile din secolele 15-19, fiind atât de preţioase (dar insuficient valorificate), încât unele au devenit Patrimoniu Mondial UNESCO.
În acest context, în urmă cu câteva luni a fost recepţionat proiectul „Circuitul Bisericilor de Lemn din Transilvania de Nord”, finanţat prin POR 2007-2013, Măsura 5.1, implementat între anii 2012-2016, cu o valoare totală de 19.851.274,44 lei (cca 4,5 milioane euro) – cea mai mare investiţie în turism din istoria Maramureşului. Proiectul a avut ca scop chiar „punerea în valoare” a 16 biserici vechi de lemn din cele 90 aflate pe cuprinsul judeţului Maramureş, şapte dintre ele Patrimoniu Mondial UNESCO: Bârsana-Jbâr, Budeşti-Josani, Deseşti, Ieud-Deal, Plopiş, Poienile Izei şi Şurdeşti, respectiv nouă monumente istorice de interes naţional: Bogdan Vodă, Botiza, Călineşti-Căeni, Cărpiniş, Ieud-Vale, Remetea Chioarului, Rozavlea, Sat Şugatag şi Săcălăşeni. Aşadar, au fost selectate doar şapte biserici UNESCO din cele opt, fabuloasa biserică de la Rogoz fiind lăsată pe din afară, pentru că, vezi Doamne, ar fi atât de bine pusă în valoare încât nu mai are nevoie de nimic! Printre obiectivele specifice ale proiectului s-au aflat: reabilitarea drumurilor de acces (binevenită), realizarea de împrejmuiri (aşa a fost distrus cel mai frumos gard cu pietre de mormânt încastrate, cel de la Ieud-Deal), parcări şi alei de acces (cu pietre mişcătoare puse direct peste nisip sau cu exces de beton)‚ construirea unor puncte de informare turistică (cu aer tradiţional, dar supradimensionate şi uneori amplasate prost – la bisericile Sat Şugatag sau Ieud-Vale) sau „realizarea iluminatului stradal, arhitectural şi de punere în valoare a obiectivelor”. Numai că, această realizare a lăsat tot fără curent electric bisericile de la Bârsana-Jbâr şi Ieud-Deal (ambele monumente UNESCO), Călineşti-Căeni şi Bogdan Vodă, deci un sfert dintre bisericile prinse în proiect, respectiv tot un sfert din cele opt biserici de lemn patrimoniu UNESCO! (Continuarea AICI)
0 Comments
Leave a Reply. |
Archives
March 2024
|