Menu
Sihastrul din Valea Caselor
Rugăciunile nu au nevoie de aprobarea Bisericii.
Sihastrul din Valea Caselor
Povestea sihastrului din Valea Caselor ar putea începe așa. Au fost odată, patru frați orfani de mamă: trei băieți și o fată. Trei dintre ei erau muți din naștere. Singurul care nu avea “limba legată” era Nuțu Pop. Acesta a trăit 78 de ani ca un mucenic sihastru, la izvoarele Văii Caselor, într-un vârf de movilă, dedicându-și viața rugăciunii.
Localnicii din Bârsana spun că Nuțu Pop era analfabet, numai că, în urma unui vis (în care se făcea că a învățat buchiile) a ajuns cărturar. Și-a scris întreaga viață într-un caiet, aflat azi în posesia parohiei greco-catolice din comună. Nuțu Pop a mai visat că trebuie să facă o capelă sus, pe deal, în locul denumit azi ”La Tiliuță” (chilie). Prima construcție era din lemn căptușit cu lut, cu un turnuleț de o șchioapă. A înălțat-o chiar în capul movilei. Apoi a ridicat o a doua capelă, mult mai mare, pe locul căreia se ridică azi biserica de lemn a viitoarei mănăstiri catolice. Pentru sine, a clădit din carton asfaltat și plăci fibrolemnoase o colibă cu turn, alcătuită din două încăperi minuscule. “Casa” sihastrului era lipsită de orice accesoriu al civilizației.
În anii comunismului, Nuțu a fost singurul monah neautorizat (”dizident”, pustnic, spuneți-i cum vreți) din toată Țara Maramureșului. Deși nu a fost niciodată acceptat de Biserică, și-a câștigat respectul satului căruia i-a dedicat rugăciunile. A trăit și murit singur, la ”Tiliuță”. Mormântul său se află în vârful dealului, între capela mică și biserică, în fața căsuței acum pustie.
A trăit din rugăciuni
Am urcat înspre acel loc, într-o după amiază fierbinte. Ajuns sus, am fost întâmpinat de un om mititel care gâjâia incoerent. Este singurul supraviețuitor dintre frații Pop, zis Mutu’, care trăiește pe vale, mai jos de lăcașul religios, din mila vecinilor creștini. El ne-a arătat, cu gesturi largi, lucrările de pe deal. Biserica din stejar, mică și bine proporționată, este aproape gata. Meșterul care-i finisează interiorul, Iulian Cora și soața sa, au început să povestească molcom cele ce urmează.
După ce “Popenii” au rămas orfani, unul dintre frați a murit puțin mai departe de ”Tiliuță”, fiind ucis de un bolovan căzut dintr-o râpă. Pe atunci Nuțu Pop ”umbla în bote”, fiind paralizat de la brâu în jos. Într-o noapte însă, visând că a intrat lupul între oi, a sărit din pat (!), și de atunci a abandonat cârjele, umblând normal. Pustnicul trăia din rugăciuni și mânca rar. Când cobora la ”boldul” (magazinul) din sat (îmbrăcat în straie albe, toată viața a umblat așa), își cumpăra doar bomboane de mentă. Din acele drajeuri verzi, făcea generos parte și copiilor.
Puterea credinței
În timpul lui Ceaușescu, prin anii ‘70, cineva i-a adus în dar un casetofon și câteva casete cu imnuri religioase. Nu mult după, niște ucraineni din Poienile de sub Munte i-au furat casetofonul. Pop Nuțu, adânc mâhnit, s-a rugat ca să-și primească îndărăt cadoul. Urmarea a fost că unul dintre ”ruși” s-a spânzurat, altul a paralizat și ultimul a înnebunit. Femeia celui paralizat i-a adus pustnicului casetofonul, iar acesta s-a rugat pentru bărbatul păcătos și, minune!, hoțul și-a revenit.
În urmă cu trei ani, pe locul în care a hălăduit straniul sihastru, a început ridicarea unei biserici ce va deveni lăcaș de călugări. Știopei Vasile, un localnic, a donat o casă veche, din lemnul căreia s-a început construcția. Apoi, un olandez generos a oferit banii necesari. Pe movila ”Tiliuței” se află și astăzi căsuța neatinsă a pustnicului. De o sărăcie cumplită, casa va fi amenajată ca un mic muzeu. Tot acolo se află și o troiță încropită tot de Nuțu Pop pe un postament rudimentar din bolovani, ce aduce cu un arhaic altar canaanit.
Oamenii văilor vin uneori să se roage aici, însă turiștii coboară din autocare în fața mănăstirii Bârsana, modernă și cu “șuseaua” proaspăt asfaltată, să nu fie prea mare deranju’. Nici un străin nu urcă cei cinci kilometri de vale până la ”Tiliuța” de la izvorul Văii Caselor. Pentru că nu știu de existența locului în care a trăit pustnicul. Și pentru că nimeni nu le spune. Ghizii au prins lehamite de potecuțele prăfuite.
Update, aprilie 2021: între timp, preconizata biserică de mănăstire a fost finalizată și a devenit biserică parohială greco-catolică, alături de care a fost ridicată și o casă parohială, căsuța și troița pustnicului Nuțu au fost - din nefericire - demolate, iar drumul a fost modernizat, facilitând astfel accesul rarilor vizitatori.
©Teofil Ivanciuc
Articol publicat inițial în ”Gazeta de Maramureș”, Baia Mare, 23 august 2004
Sihastrul din Valea Caselor
Povestea sihastrului din Valea Caselor ar putea începe așa. Au fost odată, patru frați orfani de mamă: trei băieți și o fată. Trei dintre ei erau muți din naștere. Singurul care nu avea “limba legată” era Nuțu Pop. Acesta a trăit 78 de ani ca un mucenic sihastru, la izvoarele Văii Caselor, într-un vârf de movilă, dedicându-și viața rugăciunii.
Localnicii din Bârsana spun că Nuțu Pop era analfabet, numai că, în urma unui vis (în care se făcea că a învățat buchiile) a ajuns cărturar. Și-a scris întreaga viață într-un caiet, aflat azi în posesia parohiei greco-catolice din comună. Nuțu Pop a mai visat că trebuie să facă o capelă sus, pe deal, în locul denumit azi ”La Tiliuță” (chilie). Prima construcție era din lemn căptușit cu lut, cu un turnuleț de o șchioapă. A înălțat-o chiar în capul movilei. Apoi a ridicat o a doua capelă, mult mai mare, pe locul căreia se ridică azi biserica de lemn a viitoarei mănăstiri catolice. Pentru sine, a clădit din carton asfaltat și plăci fibrolemnoase o colibă cu turn, alcătuită din două încăperi minuscule. “Casa” sihastrului era lipsită de orice accesoriu al civilizației.
În anii comunismului, Nuțu a fost singurul monah neautorizat (”dizident”, pustnic, spuneți-i cum vreți) din toată Țara Maramureșului. Deși nu a fost niciodată acceptat de Biserică, și-a câștigat respectul satului căruia i-a dedicat rugăciunile. A trăit și murit singur, la ”Tiliuță”. Mormântul său se află în vârful dealului, între capela mică și biserică, în fața căsuței acum pustie.
A trăit din rugăciuni
Am urcat înspre acel loc, într-o după amiază fierbinte. Ajuns sus, am fost întâmpinat de un om mititel care gâjâia incoerent. Este singurul supraviețuitor dintre frații Pop, zis Mutu’, care trăiește pe vale, mai jos de lăcașul religios, din mila vecinilor creștini. El ne-a arătat, cu gesturi largi, lucrările de pe deal. Biserica din stejar, mică și bine proporționată, este aproape gata. Meșterul care-i finisează interiorul, Iulian Cora și soața sa, au început să povestească molcom cele ce urmează.
După ce “Popenii” au rămas orfani, unul dintre frați a murit puțin mai departe de ”Tiliuță”, fiind ucis de un bolovan căzut dintr-o râpă. Pe atunci Nuțu Pop ”umbla în bote”, fiind paralizat de la brâu în jos. Într-o noapte însă, visând că a intrat lupul între oi, a sărit din pat (!), și de atunci a abandonat cârjele, umblând normal. Pustnicul trăia din rugăciuni și mânca rar. Când cobora la ”boldul” (magazinul) din sat (îmbrăcat în straie albe, toată viața a umblat așa), își cumpăra doar bomboane de mentă. Din acele drajeuri verzi, făcea generos parte și copiilor.
Puterea credinței
În timpul lui Ceaușescu, prin anii ‘70, cineva i-a adus în dar un casetofon și câteva casete cu imnuri religioase. Nu mult după, niște ucraineni din Poienile de sub Munte i-au furat casetofonul. Pop Nuțu, adânc mâhnit, s-a rugat ca să-și primească îndărăt cadoul. Urmarea a fost că unul dintre ”ruși” s-a spânzurat, altul a paralizat și ultimul a înnebunit. Femeia celui paralizat i-a adus pustnicului casetofonul, iar acesta s-a rugat pentru bărbatul păcătos și, minune!, hoțul și-a revenit.
În urmă cu trei ani, pe locul în care a hălăduit straniul sihastru, a început ridicarea unei biserici ce va deveni lăcaș de călugări. Știopei Vasile, un localnic, a donat o casă veche, din lemnul căreia s-a început construcția. Apoi, un olandez generos a oferit banii necesari. Pe movila ”Tiliuței” se află și astăzi căsuța neatinsă a pustnicului. De o sărăcie cumplită, casa va fi amenajată ca un mic muzeu. Tot acolo se află și o troiță încropită tot de Nuțu Pop pe un postament rudimentar din bolovani, ce aduce cu un arhaic altar canaanit.
Oamenii văilor vin uneori să se roage aici, însă turiștii coboară din autocare în fața mănăstirii Bârsana, modernă și cu “șuseaua” proaspăt asfaltată, să nu fie prea mare deranju’. Nici un străin nu urcă cei cinci kilometri de vale până la ”Tiliuța” de la izvorul Văii Caselor. Pentru că nu știu de existența locului în care a trăit pustnicul. Și pentru că nimeni nu le spune. Ghizii au prins lehamite de potecuțele prăfuite.
Update, aprilie 2021: între timp, preconizata biserică de mănăstire a fost finalizată și a devenit biserică parohială greco-catolică, alături de care a fost ridicată și o casă parohială, căsuța și troița pustnicului Nuțu au fost - din nefericire - demolate, iar drumul a fost modernizat, facilitând astfel accesul rarilor vizitatori.
©Teofil Ivanciuc
Articol publicat inițial în ”Gazeta de Maramureș”, Baia Mare, 23 august 2004