Studiul de față, dedicat vieții tradiționale din, probabil, cea mai bine conservată regiune a României, este rezultatul unor cercetări desfășurate între anii 2010-2019.
În prima parte, am urmărit evoluția vieții rurale maramureșene începând din sec. XIX, observând că Revoluția Industrială a fierului și aburului nu a ajuns acolo, că izolarea regiunii a fost mai mult aparentă și punctând cele mai importante schimbări, de la vremurile când viața locului era tradițională în întregime, până în prezent. Urmează lista a 221 de meserii practicate azi în Maramureş, dintre care 69 le-am catalogat ca ocupaţii, iar 152 ca meşteşuguri populare. Așadar, Maramureșul, o arie atât de restrânsă și de puțin locuită, deține azi una din cele mai ridicate densități cunoscute ale ocupațiilor și meșteșugurilor autentice. Activitățile au fost marcate ca fiind practicate de femei, de bărbați, în mediul rural sau urban (deși în Maramureș cele două medii se întrepătrund profund), respectiv aflate în pericol de dispariție. Am grupat ocupațiile în câteva mari genuri: agricultură, zootehnie, păstorit, făcutul fânului, pomicultură, viticultură, vânătoare, pescuit, apicultură, culesul din natură, pădurărit, transporturi, prepararea hranei și maternitate. Meșteșugurile au fost sistematizate ținându-se cont în primul rând (dar nu numai) de materia primă prelucrată: prelucrarea fibrelor textile, prelucrarea lânii, mărgelit, confecționarea cununilor de mireasă, prelucrarea lemnului, confecționarea instrumentelor muzicale, felurite tipuri de împletituri, prelucrarea pielii, cojocărit, instalații tehnice hidraulice, prelucrarea osului și cornului, prelucrarea metalelor, prelucrarea pietrei, prelucrarea lutului, finalul fiind alocat unei categorii eterogene, pe care am numit-o ”alte ocupații, meșteșuguri, servicii și aptitudini”. Continuarea AICI.
0 Comments
fO serie de voci s-au îngrămădit să cârtească la vederea imaginii cu fetele din Sat Șugătag încălțate cu pantofi moderni: ”nu este corect, nu e bine, trebuia în opinci, tradițional e în opinci, blasfemie!”
Serios?! Ia să vedem, însă, ce spune istoria despre cum se încălțau maramureșencele demult: - În 1666, dieta Transilvaniei întrunită la Făgăraș a decis ca și modesta dar viteaza nobilime maramureșeană să aibă dreptul să poarte cizme, privilegiu excepțional pentru acea epocă, întărind, de fapt, o stare de fapt anterioară; - În 1821 Johann von Csaplovics scria: ”femeile românce maramureșene au în picioare opinci sau cizme, acestea din urmă de culoare roșie și purtate doar la costumul festiv”. CIZME ROȘII acum 200 de ani?! Păi, băteau prin îndrăzneală până și pantofii stiletto din ziua de azi! - 1841, Mihalyi Duliscovics: ”femeile românce din Maramureș au în picioare opinci sau cizme scurte, căputate cu fier”; - 1925, Tache Papahagi: ”în toate satele, cu excepția Borșei unde se poartă numai opinci, femeile se încalță mai ales cu cizme”; - 1931, Gheorghe Vornicu: ”în zilele de sărbătoare femeile din Maramureș au cizme, iar fetele nobile au potcoave și ținte galbene și, până nu demult, purtau – doar la joc – și pinteni, ca să sune.” Nu mai continui, deși mai avem probe destule: adevărul este că în Maramureș, de când există documente, ”bocotanii”, ”gazdele”, ”nemnișii” cu dare la mână, au purtat cizme de piele, în loc de opincile folosite în zilele de lucru (și purtate tot timpul doar de către cei săraci), o moștenire de care trebuie să fim mândri. ”Răsturnarea” la nivel mental s-a petrecut începând din perioada interbelică, când, portul cizmelor devenind generalizat, unii urmași ai ”nemeșilor” au trecut înapoi la opinci, pentru a se diferenția neapărat de ”porțieși”; apoi, în perioada comunistă, cizmele ”decadente”, simbol al unei aristocrații neconforme cu sistemul, au început să fie substituite cu modestele opinci (care erau și moștenire dacică, pe deasupra!); iar în vremea noastră, vedem cum unii caută, de multe ori forțat, să reînvie autenticul (în viziunea lor, asta în timp ce poartă zgărdane din mărgele de plastic și ”pânzături” de fabrică, provenite din fosta Cehoslovacie, India sau Japonia!)... Așadar, fiți pe pace, maramureșencele îmbrăcate în costum popular respectă tradiția și atunci când poartă opinci, dar și când încalță cizme (ori variantele lor de vară - pantofii cu toc cui)! ©Teofil Ivanciuc Se apropie de finalizare construcția celei mai noi sinagogi din Europa, cea din Sighetu Marmației, situată între străzile Ștefan cel Mare și Gheorghe Doja, pe locul vechii Mari Sinagogi Ortodoxe.
Marea Sinagogă a fost construită din lemn în 1778 (ori, după alte date, în 1807), refăcută din zid în 1836 și incendiată în 1944 de către naziștii în retragere, după ce o folosiseră ca loc de detenție pentru 140 de personalități evreiești, iar apoi, după deportarea lor la Auschwitz, ca depozit de alimente. Pe lângă „shul” (sinagogă) a funcționat cel mai important centru religios hasidic din Maramureș, condus de către curtea rabinică Teitelbaum, ai cărei „gadoli” (cei mai venerați rabini, unii fiind considerați a fi „tsadik” – adică sfinți care realizează miracole) au oficiat acolo vreme de cinci generații. Curtea includea și o școală teologică superioară („beis midrash”), o curte de judecată („beth din”), baie ritualică („mikvah”), biroul comunității, o tipografie și casa rabinului. Principalele trei instituții: sinagoga, școala și baia sunt acum în curs de reînființare sub patronatul dinastiei iudaice ultra-ortodoxe Satmar din Brooklyn – New York (mai concret, a ramurii Marelui Rabin Aaron Teitelbaum), cea mai mare grupare hasidică din lume, cu cca 120 mii membri și averi de 1 miliard dolari, ale cărei origini sunt la Sighet. Piatra de temelie a complexului religios a fost pusă pe 21 mai 2017, în prezența a 280 de rabini veniți din toată lumea. Este adevărat, noua sinagogă nu este o reconstrucție perfectă a celei vechi, care a fost situată pe locul Monumentului Holocaustului de azi, având un alt fronton, dar aproximativ aceeași volumetrie. Se presupune că baia ritualică va utiliza rămășițele zidurilor băii originale, precum și bazinul rotund care a supraviețuit miraculos până azi. Deși unii cred că aceasta este „singura sinagogă construită în Europa după cel de-al doilea război mondial”, trebuie spus că, numai între anii 2013-2019 au fost deschise noi sinagogi la: Lorca – Spania, Varșovia – Polonia, Jurmala – Lituania, Kaliningrad – Rusia, Regensburg și Konstanz – Germania ș.a. Totuși, având în vedere faptul că, din anii 1930, în România nu s-a mai construit nici o sinagogă, precum și faptul că, în acest moment, în întreaga țară nu mai sunt decât vreo 20 de sinagogi în uz regulat, deschiderea celei de la Sighet reprezintă o adevărată gură de oxigen pentru iudaismul din acest colț de continent. Sinagoga ar fi urmat să fie inaugurată în luna mai, însă, datorită pandemiei de COVID-19, acest eveniment s-a amânat pentru o dată ce urmează a fi stabilită ulterior. Reactivarea coloratei și pitoreștii vieți hasidice din Sighet nu poate să fie decât un fapt benefic pentru urbea în care, cândva, aproape jumătate din populație era alcătuită din evrei. P.S. Pe Netflix a fost lansată în urmă cu câteva zile, miniseria „Unorthodox”, a cărei poveste – reală, este centrată exact în jurul hasizilor din dinastia Satmar din New York. Prima atestare documentară a așezărilor Ocna Șugătag, Breb, Desești, Hărnicești și Sat Șugătag3/20/2020 Acum 660 de ani, pe 20 martie 1360, regele Ludovic cel Mare al Ungariei a dăruit credinciosului Dragoș fiul lui Giula din Giulești și fiilor săi Giula și Lad, "pentru serviciile aduse în restabilirea Țării noastre Moldovane ... satele noastre românești”: Ocna Șugătag (”Zalatina”, părăsit în secolul XV și reînființat în sec. XVIII), Breb (”Hatpatokfalva”), Copăcești (”Kopacsfalva”, sat dispărut în hotarul Brebului), Desești (”Deszehaza”), Hărnicești (”Hernicshaza”) și Sat Șugătag (”Sugatagfalva”).
Pe 16 martie 1939 au ajuns la Sighet – unde au cerut azil politic – președintele Avgustyn Voloshin, premierul Yulian Revay și întregul guvern al nou-declaratei Republici Ucraina Carpatică (cu capitala la Hust), statul cu cea mai scurtă existență din istoria lumii - a durat o singură zi!, fiind desființat de către armata horthistă, după lupta de la Hust (unde au murit 200 de soldați republicani) și după ce Bucureștiul a respins oferta lui Voloshin de unire a Ucrainei Carpatice cu România...
Ungaria a ocupat tot atunci și Slovacia, proaspăt declarat independentă în aceeași disperată încercare de supraviețuire, în timp ce Cehia a fost ocupată de hitleriști, Cehoslovacia dispărând de pe hartă până în 1945... Doar în primele zile după dezmembrare, au trecut în Maramureșul românesc cca 4000 de refugiați cehi, slovaci și ruteni: ofițeri, soldați, funcționari civili și familiile lor, cca 500 dintre aceștia rămânând aici iar restul plecând spre interiorul țării. În același timp, materialul militar adus de foștii militari cehoslovaci a fost preluat de autoritățile române: un avion, blindate, tunuri, autocamioane și autoturisme, armament ușor etc. Topul atracțiilor cu plată din Maramureșul anului 2019:
Memorialul Victimelor Comunismului: 160.000 vizitatori. Cimitirul Vesel: 110.000+ vizitatori. Muzeul Mănăstirii Bârsana: 95.000+ vizitatori1. ”Mocănița” de pe Vaser: 80.000 de pasageri transportați. Muzeul Maramureșean (toate secțiile împreună): 70.000 vizitatori. Nu multe sunt orașele aflate la 4-5 ore distanță de cel mai apropiat aeroport adevărat (Cluj-Napoca), care să dețină un obiectiv turistic ce atrage 160 de mii de vizitatori pe an. Ei bine, Sighetu Marmației are această șansă extraordinară, prin celebrul Memorial al Victimelor Comunismului, aflat în Top 10 al celor mai frecventate muzee din România. Numai că, oficial, în anul 2018 la Sighet au fost înregistrate doar 43 mii înnoptări. La o medie de 2,5 nopți per turist, rezultă că cei care și-au ales orașul ca bază au fost cam 17 mii. Însă, cum ar fi dacă măcar o treime dintre cei 160 mii de vizitatori amintiți ar lăsa în Sighet câte 500 de lei, și nu 10-20 lei ca acum? Aceasta ar însemna încasări de 5,5 milioane de euro/an! Bani grei, pentru un oraș atât de sărac... Majoritatea vizitatorilor Memorialului vin cu mijloace auto pe care le parchează pe str. Ștefan cel Mare și Gh. Șincai. Ce văd ei pășind spre muzeu, în buricul târgului? Păi, două spații de cazare, Cartea Funciară, cabinete de avocați, o spălătorie auto, coafor, magazine de materiale de construcții, de instalații, de piese auto, de termopane... Cam ca la Poienile de sub Munte... Singurii 50 m de vad comercial serios din oraș, bucata de pietonală dintre str. Gh. Șincai și ușa Memorialului, loc pe unde trec toți vizitatorii, este ocupată de trei localuri (ale căror terase sufocă strada), de alte birouri de avocați și topografi și de un magazin de mobilă... Curioșii care merg să exploreze în sens invers, dau de Finanțe, Judecătorie și Primărie, de niște mini-fântâni arteziene murdare și nefuncționale - precum ceasul public de alături, de încă un local, o plăcintărie, o farmacie și celebrul ”Cui”... Dacă ați veni pentru prima dată la Sighet și ați da de tot acest bazar, ați mai rămâne?? Până și pitoreștii vânzători de artizanat au fost alungați de pe Pietonală, deși dădeau culoare locului, fiind ”înlocuiți” cu un magazin de suveniruri care a falimentat, apoi... Unde să stai și ce să faci Pentru ca turiștii să-și prelungească șederea la Sighet, trebuie îndeplinite două condiții. 1: să aibă unde să stea; 2: să aibă ce să facă. 1. Degeaba vrem armate de turiști, pentru că Sighetul nu dispune decât de 643 de locuri de cazare! Da, cât un singur mare hotel! Ar mai fi 90 de locuri în hotelul închis ”Coroana” și alte 38 plus 15 camere în lucru în noi spații hoteliere, apoi Airbnb-urile, proiectele Iurca, Șuștic și Teitelbaum, așa că, la un moment dat, vor exista vreo 1000 de locuri de cazare... Total insuficient! Spre comparație, Moiseiul deține, acum, 700 de locuri, Vișeul de Sus – 1000, Ocna Șugătag – 1500, Baia Mare - 1800 și Borșa – 2000 de locuri de cazare! Am discutat cu un agent sud-coreean care voia să aducă anual câte 15-20 serii de câte 150 de turiști. La întrebarea ”cazare?” discuția s-a blocat, nici un hotel din întregul județ Maramureș nu are capacitatea de a caza, deodată și în același loc, ”atâta lume”! Cel mai mare hotel sighetean, ”Grădina Morii”, nu are decât 100 de locuri. Nicăieri, pe 200 km rază în jur, nu există hoteluri cu 300 de locuri și peste, cu puține excepții în Vatra Dornei, Cluj, Oradea și Bukovel (UA)... Soluții? Pentru a caza mai mulți turiști, la Sighet ar trebui deschis un hotel de 3-400 de locuri. De acord, pensiunile sunt grozave și specifice Maramureșului, dar zona are nevoie și de hoteluri mari, numărul de turiști crește exploziv de la an la an, acesta fiind deja dublu chiar și față de 2014, chiar dacă localnicii nu realizează asta! Dacă acel hotel nu va fi la Sighet, atunci se va construi în altă parte... 2. Ce pot face turiștii în municipiu, în afara Memorialului? Să viziteze un ”Memorial în oglindă”, peste drum de cel adevărat (în spațiul ”Plimob”), cum i-a propus Ovidiu Nemeș în 2013 aerianului ministru al Culturii, Daniel Barbu, cerându-i sprijinul?! Noroc că Barbu a zburat rapid din funcție, așa că ridicola utopie a murit în fașă... Din păcate, celălalt mare muzeu sighetean, cândva pitorescul Muzeu al Satului, absoarbe sub o treime (50 mii) din vizitatorii Memorialului. Dacă îl vedeți, înțelegeți de ce: arată ca un sat fantomă, unde nu trăiește nici măcar un câine, pisică sau găină, nu este cultivată nici o floare ori vreo gulie, plouă prin acoperișuri, morile pe apă sunt o ruină totală… Iar mărirea recentă a tarifelor Muzeului Maramureșean este exagerată: câte 10 lei pentru vizitarea oricărei secții, fie ”Sat” (singurul care ar merita banii), Etnografie, Wiesel, Istorie ori Științele Naturii, fie micuța Casă Stan Ion Pătraș - când Cimitirul Vesel costă doar 5 lei?! Da, la Memorial se plătesc 10 lei, dar ai ce să vizitezi acolo vreme de 2 ore... Iar intrarea la grosul muzeelor băimărene ori clujene costă numai 5-6 lei... În afara muzeelor, Sighetul nu oferă multe. Ar mai fi Sinagoga și bisericile, însă Centrul Vechi e în ruină și, în loc să fie un shopping mall european, este un loc plin de chinezării, păcănele, farmacii și second-handuri, Solovanul și malurile Izei sunt de nevizitat, nu există vreun aqua park sau teatru... . Festivalurile sunt organizate așa cum știți, așa că aduc doar cheltuieli suplimentare la buget, în loc de impact internațional, încasări și turiști veniți special (Gărâna ori ”Anonimul” sunt departe)... Soluții? Pentru mărirea atractivității Sighetului, reamenajarea și rebranduirea Muzeului Maramureșean, respectiv upgradarea festivalurilor patronate de Centrul Cultural, trebuie oameni noi, iar pe de altă parte, Primăria trebuie să redirecționeze prin centru fluxul turiștilor către Memorial (aceasta e una din cheile succesului!), să reabiliteze Centrul Istoric și multe altele... Iar dacă lucrurile vor rămâne neschimbate, vom continua să privim cu buzele umflate cum tot mai mulți turiști trec prin Sighet doar pentru a-și cheltui banii în alte părți... ©Teofil Ivanciuc, februarie 2020 1Mănăstirea a fost vizitată de mult mai multe persoane (pelerini, copii etc.) decât adulții plătitori de bilet la muzeu, probabil de 3-400 de mii de vizitatori, fenomen valabil, la o scară mai redusă, și pentru Cimitirul Vesel. Avem următoarele date:
-614 locuri de muncă asigurate de municipalitatea sigheteană; -71% din banii localității merg pe fondul de salarii; -2,47 milioane euro/an - buget de dezvoltare; -120 km de străzi neasfaltate; -economia locală slabă; -nevoi de sute de milioane de euro. Să detaliem puțin: în acest moment, organigrama aparatului public din Sighet numără 614,5 posturi, câteva zeci dintre acestea fiind vacante, iar altele fiind ocupate de anumiți pensionari mai ”speciali”... Astfel: Direcția de Asistență Socială are 267 de posturi (din care 177 de asistenți personali), Urbana 93 (din care 27 de șefi și șefuleți), aparatul primarului - 58, Maranord - 44, Muzeul Maramureșului - 44, Poliția Locală - 36, Centrul Cultural - 35, Direcția Venituri - 25, ”Evidența Populației” - 9, Centrul de Informare Turistică - 2 și Clubul Sportiv Municipal - 1,5 posturi. Așadar, municipiul este al patrulea mare angajator local, după Aviva, Plimob și Spital! Apoi, mai avem unitățile ale căror salarii sunt asigurate din alte surse, dar zecile lor de clădiri sunt întreținute tot din banii orașului: Spitalul Municipal cu 1.352 angajați (!) și instituțiile școlare cu 817 angajați. Dacă în 1991 Sighetul avea 24.856 salariați, în 2014 în oraș mai erau înregistraţi doar 11.241 angajați, jumătate dintre ei muncind în industria mobilei unde, din nefericire, salariile muncitorilor n-au cum să atingă media pe economie... Sumedenia de magazine second-hand, ”păcănele” și farmacii, relevă cel mai vizibil nivelul economic al localității... Munca celor 8.300 de angajați din economia privată a dus la un profit net de numai 16 mil. euro în 2018 (la care se adaugă cei 11 mil. euro obținuți de Aviva, firmă cu sediul în Baia Mare)... Spre comparație, cei doar 2.200 de angajați de la Borșa au obținut un profit de 15 mil. euro, iar alte orașe de mărimea Sighetului: Lugoj (32 mil.), Blaj (39 mil.), ca să nu vorbim despre Sebeș Alba (87 mil. euro)... Pe de altă parte, municipiul este unul dintre ultimele din țară în ceea ce privește modernizarea rețelei stradale: din cei 178 km de străzi, cca 120 km sunt nemodernizați și fără rețea de apă-canal și gaze. Ce să mai vorbim despre un iluminat public modern sau de o amplă rețea de camere video de supraveghere... Nenumăratele autovehicule ale localnicilor la care se adaugă cele în tranzit, cele venite din comunele învecinate sau din Ucraina, mult prea grelele camioane care deservesc balastierele și platforma industrială, zecile de mașini de școală de șoferi cu care învață să conducă elevi de pe jumătate din cuprinsul Maramureșului, sufocă subdimensionata rețea stradală. O singură șosea de centură, cea de sud (str. Dobăieș) este funcțională, cea de nord a fost parțial construită (str. Crișan), iar cea de vest nu a fost nici măcar desenată. Cât despre proiectatul pod cu 4 benzi de legătură cu Ucraina de la Teplița, despre care se vorbește din 1992 și care probabil nu va fi construit niciodată, mi-am spus părerea altădată. Necesitățile urbei sunt multiple: modernizarea tuturor străzilor, realizarea șoselelor de ocolire, renegocierea ori rezilierea (precum a făcut Borșa) contractelor împovărătoare cu Vital și cu Herodot, reabilitarea integrală a Spitalului (ca la Vișeu de Sus), terminarea Şcolii din cartierul Bogdan Vodă și rezolvarea definitivă a problemei C.S.S., construirea altor sute de apartamente ANL, anveloparea blocurilor vechi și sistematizarea pe orizontală a cartierelor, amenajarea unei mari parcări centrale subterane, regenerarea urbană a Centrului Vechi, deschiderea unui Azil de Noapte, reabilitarea Sălii ”Viorel Costin”, a Casei ”Ioan Mihalyi de Apșa”, a Policlinicii Vechi, a fostului Cinema ”Unirea”, a Pieței de Alimente etc., redeschiderea Târgului de animale, (re)amenajarea locurilor de joacă pentru copii, crearea de piste de biciclete pe ambele maluri ale Izei, amenajarea Parcului Dendrologic, reabilitarea terenurilor de sport ”CIL 2” și „Maramureşeana”, selectarea cinstită și transparentă a managerilor și organizatorilor potriviţi pentru ca Muzeul Maramureșului, Centrul Cultural, Festivalurile de Datini de Iarnă, Medieval şi cel de Poezie, precum şi Ansamblul „Mara”, să-și (re)dobândească anvergura și magia, să devină repere de talie internaţională şi creatoare de prosperitate și lista e incompletă... Albastru de Sighet După cum ziceam în titlu, situația este cam albastră, poate pentru a se asorta cu stema multisecularului burg maramureșean, care e tot pe fond albastru... Fără ironie, starea economico-financiară a localității este una gravă și cu mici șanse de redresare pe termen scurt. Bugetul de investiții al municipiului pe 2019 a fost de doar 2,47 milioane euro... Nu încercați să-l comparați cu cel al Oradiei - 40 mil. euro, oraș de 5,5 ori mai mare, dar cu de 16 ori mai mulți bani, ori cu cel al Clujului - oraș de 9 ori mai mare și cu investiții de 80 mil. euro! În condițiile în care numai modernizarea străzilor ar costa Sighetul zeci de milioane de euro, iar întreaga listă de mai sus ar însemna facturi de sute de milioane euro, cum credeți că s-ar putea pune lucrurile la punct? Fonduri europene? În acest moment, orașul abia ar putea găsi, cu greu, sumele pentru întocmirea proiectelor, dar nicidecum banii pentru cofinanțări de proiecte majore! Credite? Avem deja luate, și, la banii noștri, nu suntem solvabili pentru sume serioase... Mărirea taxelor și impozitelor locale (cu 30%, așa cum a propus primarul în decembrie 2019!)? S-ar strânge sume mici, apoi taxele au fost mărite deja substanțial în 2016, iar populația este deja și așa prea împovărată. Pentru cei care nu știu, apa potabilă costă la Sighet 4,35 lei/mc, la Cluj - 3,65 lei, în Dubai - echivalentul a 2,44 lei/mc, iar tariful la salubritate este al treilea cel mai scump din țară! Pentru a debloca situația, trebuie în primul rând reduse anumite posturi și remunerații din sistemul public (deși este neplăcut!), deoarece 71,2% din bugetul Sighetului merge pe fondul de salarii (115,5 mil. lei din totalul general de 162,2 mil. lei!), iar restul, pe modestele lucrări pe care le-ați văzut (mici asfaltări, plombări, pietruiri, reparații la unele școli și Spital), pe plata datoriilor pentru lucrările Vital, susținerea transportului în comun, iluminat public și salubritate. În primăria propriu-zisă, femeia de serviciu are un salariu de bază de 2.900 lei iar primarul de 13.500 lei, la care se adaugă sporurile... Apoi, trebuie găsite niște firme serioase pentru întocmirea de proiecte eligibile cu fonduri UE, PNDL și din alte surse. Este foarte mult de muncă și nu e deloc ușor! Ori, sperați că, dacă partidul primarului va fi la guvernare, banii vor veni fără proiecte solide?! Greșit, s-a văzut că aceasta nu le-a mers nici primarilor precedenți! Cum se poate dezvolta economia orașului? Probabil singurul sector viabil și cu potențial pe termen mediu-lung este turismul, aflat în creștere netă și centrat în jurul Memorialului care atrage 150.000 de turiști/an, vizitatori care fac însă o haltă scurtă acolo, preferând să doarmă, mănânce și să-și lase banii în alte localități... Trebuie întocmită o strategie complexă care să ducă la determinarea turiștilor să rămână și să cheltuie mai mult în oraș, dar acesta este un subiect aparte... Industria locală de bază, cea a lemnului (industria textilă a dispărut în anii trecuți), regresează încet, de vină fiind creșterea costurilor cu angajații, materie primă și energie etc. Parcul industrial, promis de toți primarii de după anul 2000 (cei de dinainte promiteau o Zonă Liberă!), nu există decât la nivel imaginar. De ar funcționa, poate ar atrage noi investitori: ideali ar fi producătorii de componente auto, ca în multe alte locuri în țară, și, ce vis!, poate un pic de IT, dar pentru a avea așa ceva la Sighet trebuie investiții preliminare, mult lobby, oferirea de facilități și de condiții angajaților - inclusiv distracție și posibilități de transport rapid! etc. Deși se poate intui cine are prima șansă de a câștiga localele ce se apropie (dar, surprize pot apărea oricând!), aștept să văd candidații abordând - cu date clare - problemele reorganizării administrației locale, reabilitării infrastructurii și clădirilor publice, decongestionării traficului, dezvoltării unui turism rentabil și relansării economice, căci, de promisiuni neonorate am avut parte destul (dacă primarii de dinainte ar fi făcut cu adevărat treabă, lista de nevoi de mai sus n-ar mai fi existat!)... Planurile concrete, promisiunile cuantificabile (schițe de buget, cifre, termene), sunt unicul mod prin care votanții pot aprecia (vag și hazardat, e drept!), probabilele intenții ale aleșilor... În schimb, este sigur că ”aburelile” precum: ”e simplu, facem ce a făcut Clujul și Oradea, totul cu bani UE, o să vedeți la final dar nu acum, pentru că proiectele noastre sunt în lucru”, ne-au adus în situația aceasta, clar, albastră! Teofil Ivanciuc, ianuarie 2020 Teofil Ivanciuc: Ghidul turistic al Țării Maramureșului, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2006.11/17/2019 INTRODUCERE
Vrei să cunoşti rotari, morari, fabricanţi de palincă, cioplitori în lemn, „opincari” sau ţesătoare cu fibre vopsite vegetal, în propriile lor ateliere săteşti? Să vezi cum se produce celebrul „clop moroşenesc”, cel care a făcut ca localnicii să fie uneori porecliţi „tribul pălăriilor mici”? Să fotografiezi cea mică casă veche locuită din lemn, să afli ce înseamnă rarissimul „diamant de Maramureş”, unde se află panta ce sfidează aparent gravitaţia, sau care este pensiunea agroturistică ce îţi oferă cai de călărie? Doreşti cumva să fotografiezi cele mai vechi biserici de lemn din Europa de Sud Est, ori satul unde s-a constituit o „republică independentă” în anul 1919? Să vizitezi o „mănăstire particulară”, cea mai înaltă biserică de lemn din lume, sau să subtraversezi munţii printr-o galerie minieră? Să vezi cătune neelectrificate cocoţate la 1000 de metri altitudine, la doi paşi de centrul geografic al Europei? Ai vrea cumva să ştii ce element din înmormântarea din Maramureş este de sorginte păgână, de ce nu divorţează sătenii din Poienile Izei sau cine sunt personajele mitologice „Fata Pădurii”, „Balaurul” din lacurile montane, şi înspăimântătorii „Şolomonari”? Unde cresc flori unicat, şi care este muntele ce ascunde o cascadă, un iezer, vreo peşteră sau pisc spectaculos? Răspunsurile la toate aceste întrebări, ca şi la multe altele, le vei afla în paginile de mai jos. Ţara Maramureşului (supranumită „Maramureşul voievodal” sau „Maramureşul istoric”) constituie o provincie aparte a nordului Transilvaniei, confundată de mulţi cu judeţul Maramureş (care a primit actuala denumire abia în 1950, prin alipirea la străvechea regiune a unei părţi din jurul Băii Mari -zonă frumoasă, dar cu o altă istorie şi tradiţii, şi care nu dispune de infrastructură agroturistică). Aria descrisă este compusă din depresiunea cu acelaşi nume, separată de vecini prin crestele Munţilor Gutâi-Igniş, Ţibleş-Văratec, Rodnei şi Maramureşului, respectiv de graniţa cu Ucraina, având suprafaţa de peste 3300 km pătraţi, şi o populaţie de circa 230 mii locuitori. Maramureşul este un loc unic, unde peisajul, satele şi oamenii par asemănătoare cu cele din Elveţia estică, Toscana sau cele din Carpaţii Polonezi, iar cultura populară are similitudini cu tradiţiile din Scandinavia, Scoţia sau chiar din Apalaşii americani. Ţara Maramureşului este una dintre cele mai importante locaţii turistice, nu numai ale României, ci şi ale Europei Centrale. Demn de reţinut, pe o suprafaţă atât de restrânsă se regăsesc cinci biserici de lemn şi o rezervaţie naturală, aflate toate sub protecţia UNESCO. În afara acestora, aici mai există 30 de biserici medievale de lemn alături de alte zeci de biserici de lemn mai noi (una cu cel mai înalt turn de lemn din lume), două Cimitire Vesele (!), un parc naţional şi cel mai mare parc natural din România, etc. Deoarece majoritatea vizitatorilor sunt captivaţi de sate şi de locuitorii acestora, accentul lucrării de faţă a fost pus pe aceste atracţii, în aparentul detriment al descrierii obiectivelor naturale montane (de o frumuseţe excepţională, deşi mai greu accesibile, din cauza deficitului de poteci marcate şi spaţii de cazare). Deşi numărul turiştilor care vizitează regiunea creşte de la an la an (în 2005 au fost peste 100 de mii (autohtoni sau veniţi din ţări precum Franţa, SUA, Anglia, Elveţia, Germania, Italia, Ungaria sau Japonia), materialele informative existente pe piaţă oferă informaţii modeste, vizavi de imensul potenţial al regiunii. În întâmpinarea acestora vine această lucrare, care nu este exhaustivă, ci perfectibilă. Aşadar, acceptăm sugestiile, informaţiile şi mai ales critica constructivă a cititorilor, astfel ca ediţia următoare să fie una mai completă. Multe mulţumiri prietenilor mei, îngăduitorilor mei patroni, celorlalţi autori de lucrări despre regiune (care m-au inspirat nu odată), şi mai ales minunaţilor locuitori ai Ţării Maramureşului, fără înţelegerea şi ajutorul cărora, nu ar fi putut apărea aceste pagini. Teofil Ivanciuc Sighetu Marmaţiei, septembrie 2006. CUPRINS Introducere/ Legenda Maramureşului/ 1.Cadru natural/ Curiozităţi din Ţara Maramureşului/ 2.Ghid practic/ Agenţii turistice, puncte de informare, ghizi/ Bănci, poştă, telefon şi internet/ Transporturi/ Trasee auto pitoreşti/ Cazarea şi alimentaţia publică/ Sporturi practicabile/ 3.Calendar/ Sărbători şi festivaluri/ Calendar popular/ Târguri/ 4.Maramureşul din punct de vedere cultural/ Civilizaţia populară/ Bătrânii Maramureşului/ Civilizaţia urbană şi religioasă/ Relaţii sociale/ Festivalul de datini de iarnă de la Sighetu Marmaţiei/ 5.Aşezări umane/ Sighetu Marmaţiei/ Evreii maramureşeni/ Rromii maramureşeni/ Memorialul Victimelor Comunismului şi Rezistenţei Sighet/ Muzeul Maramureşului Sighetu Marmaţiei/ Borşa/ Complexul turistic Borşa/ Rezervaţia biosferei Pietrosu Rodnei(sit UNESCO)/ Vişeu de Sus/ Ţipţerii/ Valea Vinului/ Mocăniţa de pe Vaser/ Satele/ Gospodăria tradiţională/ Modul de viaţă tradiţional/ Portul popular/ Bucătăria maramureşeană/ Palinca/ Tehnologia fânului/ Fierăritul/ Cum se tăia lemnul odinioară/ Bisericile de lemn/ Înmormântarea în Maramureş/ Văile Tisei şi Ronişoarei/ Remeţi/ Ucrainenii din Maramureş/ Săpânţa/ Mănăstirea Săpânţa Peri/ Cimitirul Vesel/ Câmpulung la Tisa/ Maghiarii din Maramureş/ Sarasău/ Bocicoiu Mare/ Rona de Jos/ Rona de Sus/ Coştiui/ Valea Izei/ Vadu Izei/ Valea Stejarului/ Onceşti/ Năneşti/ Bârsana (sit UNESCO)/ Mănăstirea Bârsana/ Vizitatori aparte/ Văleni/ Strâmtura/ Zone ecologice/ Slătioara/ Glod/ Rozavlea/ Fraţii Ovitz/ Şieu/ Poienile Izei (sit UNESCO)/ Botiza/ Ieud (sit UNESCO)/ Bogdan Vodă/ Bocicoel/ Dragomireşti/ Săliştea de Sus/ Săcel/ Ceramica de Săcel/ Văile Vişeului şi Ruscovei/ Bistra/ Ursul şi lupul/ Petrova/ Leordina/ Ruscova/ Repedea/ Legendele Munţilor Maramureşului/ Poienile de sub Munte/ Cătunele de sub cer/ Vişeu de Jos/ Moisei/ Mănăstirea Moisei/ Valea Mara/ Berbeşti/ Lumea de fantasme a satului maramureșean/ Ocna Şugatag/ Giuleşti/ Mănăstirea/ Sat Şugatag/ Hărniceşti/ Hoteni/ Tânjaua de pe Mara/ Deseşti (sit UNESCO)/ Mara/ Staţiunea Izvoare/ Valea Cosăului/ Fereşti/ Corneşti/ Călineşti/ Sârbi/ Budeşti (sit UNESCO)/ Breb/ Zimbrul, bourul şi brebul/ 6.Zone naturale/ Apele minerale/ Endemisme maramureşene/ Dealurile Maramureşului/ Munţii Gutâi-Igniş/ Munţii Ţibleş-Văratec/ Munţii Rodnei/ Capra neagră/ Munţii Maramureşului/ 7.Împrejurimile Ţării Maramureşului/ Maramureşul din dreapta Tisei/ Centrul geografic al Europei/ Bucovina/ Ţara Năsăudului/ Judeţul Satu Mare/ Sudul judeţului Maramureş/ 8.Trasee recomandate/ 9.Istorie/ Nobilii maramureşeni/ Haiduci şi partizani/ Colectivizarea în Maramureş/ 10.Bibliografie selectivă Cuvânt înainte
Ce înseamnă Sighetul Marmaţiei, Sighetul Maramureşului? Un loc cu o bogată şi zbuciumată istorie multiseculară care a lăsat urme până-n ziua de azi, uneori palpabile, alteori abia perceptibile, în arhitectura vechilor ziduri sau prin vechile documente de arhivă. Un oraş multicultural şi multietnic, care mai păstrează farmecul veacurilor trecute, şi în care urbanul postmodern se întretaie cu resturi de viaţă burgheză austro-ungară sau românească interbelică, dar şi cu elemente rurale. Un oraş al muzeelor, în primul rând al celor dedicate ororilor comunismului şi holocaustului, precum şi cel ce conservă rămăşiţele arhitecturii fabuloase a Maramureşului tradiţional. O natură generoasă şi variată, cu cursuri vii de ape, păduri, poieni şi păşuni înflorite, care tapisează vechii vulcani demult stinşi... Un loc de popas, dar şi o bază de plecare pentru călătorul ce doreşte să viziteze Maramureşul românesc ori pe cel ucrainean. Un spaţiu în care oamenii sunt esenţialul. Lucrarea de faţă reprezintă ediţia a doua a cărţii Sighetul Marmaţiei. Ghid cultural-turistic, tipărită în 2007, din care am preluat o parte a informaţiilor, adăugând altele inedite şi încercând un alt model de prezentare istorică, culturală şi turistică a oraşului. Acest demers l-am considerat necesar atât pentru a pune la dispoziţia celor interesaţi o lucrare de acest gen (tirajul primei ediţii s-a epuizat), cât şi pentru a prezenta noi fragmente din trecutul oraşului, într-o nouă etapă a proiectului realizării unei istorii a Sighetului. Dacă în prima ediţie am abordat, în premieră, momente inedite din trecut, descrierea tuturor monumentelor arhitecturale, evoluţia habitatului, istoria etniilor conlocuitoare, primele date privind mărimea populaţiei, istoricul presei locale sau opisul personalităţilor sighetene, acest volum include subiecte ce n-au mai fost abordate până acum: portul fluvial, evoluţia administrativă sau a sistemului sanitar, dezvoltarea edilitară, condamnările la moarte, epopeea siberiană... Sunt încredinţat că numai cunoscând trecutul, putem înţelege prezentul, fie că vorbim de localnici sau de vizitatori aflaţi în trecere. Cartea de faţă s-a dorit a fi scrisă într-o manieră nemistificată şi liberă, sper, de orice fel de prejudecăţi de ordin istoric, cultural, social, politic, etnic sau religios. Mulţumesc tuturor celor care şi-au adus contribuţia la apariţia acestei lucrări. Sighetul Marmaţiei Aprilie 2012 Cuprins Cuvânt înainte/ Despre numele Sighetul Marmaţiei NATURA: Aşezare şi climă/ Accesul la Sighetul Marmaţiei/ Şi apoi, au erupt vulcanii.../ Atracţii naturale. EVOLUŢIA: Cea mai veche atestare documentară cunoscută a Sighetului/ Evoluţia populaţiei/ Etniile oraşului/ Administraţie şi evoluţie internă de-a lungul secolelor/ Condamnările la moarte/ Evoluţia habitatului/ Dezvoltarea edilitară/ Economia oraşului de-a lungul veacurilor/ Întâmplări vechi. Porecla sighetenilor/ Distracţia la Sighet altădată/ Au scris despre Sighet ISTORIA: Sighetul de dinainte de documentele scrise/ Tot pe loc, dar pendulând dintr-o ţară în alta/ Lupte şi ocupaţii până la 1700/ Luptele cu tătarii/ Răscoala lui Horea şi Sighetul/ Revoluţia din 1848/ Primul război mondial şi ruperea Maramureşului/ Al doilea război mondial şi ocupaţiile maghiară şi sovietică/ Întâmplări vechi. Iapa lui Mociulschi/ În Extremul Orient Siberian şi Manciuria/ Întâmplări vechi. Bacalaureat pentru măgari/ Calamităţile ce au afectat oraşul/ Foamete şi moarte în micro-perioada glaciară/ Spitale, doctori, farmacişti OAMENII: Din istoricul bisericii şi şcolii româneşti din oraş/ Întâmplări vechi. Generosul prim-vicecomite/ Bibliotecile oraşului/ Tiparul şi presa sigheteană/ Şcoala calvină/ Şcoala Piaristă/ Oameni de seamă ai oraşului/ Personaje care au influenţat destinele urbei/ Portul din mijlocul munţilor/ Trenul de Sighet/ Vizitatori de-a lungul vremurilor/ Întâmplări vechi. Boii cei minunaţi TURISMUL: Muzeul Maramureşului/ Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei/ Piaţa Libertăţii/ Întâmplări vechi. Avocatul Ilie Mariş şi lemnele/ Biserica reformată/ Biserica romano-catolică/ Biserica ortodoxă ucraineană "Înălţarea Sfintei Cruci"/ Biserica ortodoxă română „Adormirea Maicii Domnului”/ Palatul Comitatens/ Palatul Cultural/ Palatul Dicasterial/ Alte monumente arhitectonice remarcabile/ Patrimoniul arhitectonic evreiesc/ Drumeţii. Sport. Suveniruri. Distracţie. Cazare/ Festivaluri şi zile speciale/ De văzut în împrejurimi Bibliografie selectivă |
Archives
March 2024
|