Menu
Aici puteţi citi, fără a vă mai deplasa la vreo bibliotecă, o selecţie a celor mai importante cărţi de căpătâi ale Maramureşului. Pentru moment, sunt disponibile următoarele lucrări:
1. Ioan Mihalyi de Apșa - Diplome maramureșene din secolele XIV și XV, Sighet, 1900 (text în limbile maghiară și latină):
Download PARTEA I și PARTEA II.
Corpus de documente medievale compilat de istoricul maramureşean, care conţine 366 de piese datate între anii 1300 şi 1500 (trei dintre acestea datând de la finele secolului al XVI-lea). Notele editorului sunt preţioase dar unele dintre datările actelor medievale, precum şi o parte a interpretărilor, necesită abordare critică. Prezentăm varianta maghiară a lucrării, singura pe care am avut-o la dispoziţie în format electronic. Trebuie spus că numărul actelor medievale maramureşene este cu mult mai mare decât cred acei cercetători care citează doar diplomele din colecţia Mihalyi ori din volumele DIR (DRH). Cercetările personale din ultimii ani au identificat peste 1400 de acte relative la Maramureş anterioare anului 1541 (unele încă inedite) din cele (probabil) 2-3000 de documente păstrate.
2. Schematismus venerabilis cleri almae dioecesis Szathmariensis, pro anu Jesu Christi 1838, Agriae, 1838. Acest şematism (recensământ schematic religios) în limba latină include între paginile 29-35 date despre toate parohiile şi filiile din Comitatul Maramureş, cu numele patronului şi anul înfiinţării, enumerându-i pe preoţii catolici ai acestora şi limbile în care se slujeşte. În fiecare localitate din comitat au fost număraţi enoriaşii confesiunilor romano-catolică, greco-catolică, evanghelică luterană, calvină şi evreiască.
3. Nicolae Iorga- Scrisori şi inscripţii ardelene şi maramureşene (Studii şi documente cu privire la istoria românilor, vol. XII), Bucureşti, 1906. Conţine (între paginile 287-322) mai multe mostre de limbă veche românească din secolele XVII-XVIII, printre care "Registrul parochiei maramureşene a Giuleştilor (1755-1781)", cea mai veche carte de stare civilă scrisă în limba română.
4. Ioan Bârlea- Însemnări din bisericile Maramureşului, Bucureşti, 1909. Adună notele scrise de mâini vechi pe marginea cărţilor bisericeşti, mai ales, dar şi pe pereţi, icoane sau clopote. A rezultat un material divers, ce cuprinde de la pomelnice cu numele celor care au făcut donaţii, până la fragmente istorice, de versuri populare, reţete de medicină populară şi altele, scrise într-o limbă savuroasă, împănată de arhaisme.
5. Take Papahagi- Graiul şi folklorul Maramureşului, Bucureşti, 1925. Este prima sinteză completă a celor două componente ale folclorului tradiţional, realizată imediat după Unire. Cuprinde descrierea judeţului şi a locuitorilor acestuia, o culegere de folclor, un glosar valoros precum şi un mănunchi de fotografii cu caracter etnografic.
6. Alexandru Filipaşcu- Istoria Maramureşului, Bucureşti, 1940. Rămâne cea mai cunoscută istorie a regiunii, redactată însă printr-un filtru ultra-naţionalist, ca să nu utilizăm alt cuvânt, care şi-a pus amprenta grea asupra conţinutului: ”ungurii și rutenii... ambele popoare inferioare ca rasă și ca situație socială” (p. 130); ”din banditismele lor (ale evreilor, n.n.), cea mai mare senzație a făcut-o banda organizată de jidovul Hus Avrum din Petrova, care, în afară de furt în stil mare se mai ocupa cu jaful și omorul la drumul mare. Cu asemenea mijloace, jidovii au reușit cu încetul să se așeze în mijlocul satelor și să alunge pe români la periferii” (p. 155)...
Cartea include atât informaţii interesante cât şi erori majore (precum afirmația că de-a lungul Văii Izei, plantată cu castani, se aflau vilele patricienilor romani (!), că teutonii se aflau în Maramureș în anul 1213 - deşi aşa-zisul act doveditor s-a dovedit demult că este fals, că Maramureşul ar fi avut două voievodate - de Sus şi de Jos ori un voievod Ştefan în anul 1326 etc).
Lipsa aparatului ştiinţific i-a făcut pe mulţi să creadă că Filipaşcu a descoperit prin arhive informațiile din paginile volumului. De fapt, imensa majoritate a datelor prezentate în carte și atribuite lui au fost publicate anterior de către I. Mihalyi de Apşa, Hodinka A., A. Ciplea, Petrovay Gy., Papp J., Z. Pâclişanu etc.
Pare favorita istoricilor români, care continuă să o citeze copios.
7. Bélay Vilmos - "Máramaros megye társadalma és nemzetiségei : a megye betelepülésétől a XVIII. század elejéig", Budapest, 1943.
Pentru cei care nu ştiu, aceasta este o altă istorie generală a Maramureșului, care se oprește în secolul 18, cu aparat ştiinţific şi multe informaţii inedite obţinute direct din arhive (inclusiv din arhiva Liceului reformat din Sighet), o lucrare mult mai bună decât cea a lui Filipașcu (cum aprecia, printre alţii, şi regretatul Radu Popa), apărută în Ungaria cvasi-simultan cu cea a predecesorului său şi care este, deasemenea, tributară unui ultra-naţionalism exagerat, de data aceasta cel maghiar.
1. Ioan Mihalyi de Apșa - Diplome maramureșene din secolele XIV și XV, Sighet, 1900 (text în limbile maghiară și latină):
Download PARTEA I și PARTEA II.
Corpus de documente medievale compilat de istoricul maramureşean, care conţine 366 de piese datate între anii 1300 şi 1500 (trei dintre acestea datând de la finele secolului al XVI-lea). Notele editorului sunt preţioase dar unele dintre datările actelor medievale, precum şi o parte a interpretărilor, necesită abordare critică. Prezentăm varianta maghiară a lucrării, singura pe care am avut-o la dispoziţie în format electronic. Trebuie spus că numărul actelor medievale maramureşene este cu mult mai mare decât cred acei cercetători care citează doar diplomele din colecţia Mihalyi ori din volumele DIR (DRH). Cercetările personale din ultimii ani au identificat peste 1400 de acte relative la Maramureş anterioare anului 1541 (unele încă inedite) din cele (probabil) 2-3000 de documente păstrate.
2. Schematismus venerabilis cleri almae dioecesis Szathmariensis, pro anu Jesu Christi 1838, Agriae, 1838. Acest şematism (recensământ schematic religios) în limba latină include între paginile 29-35 date despre toate parohiile şi filiile din Comitatul Maramureş, cu numele patronului şi anul înfiinţării, enumerându-i pe preoţii catolici ai acestora şi limbile în care se slujeşte. În fiecare localitate din comitat au fost număraţi enoriaşii confesiunilor romano-catolică, greco-catolică, evanghelică luterană, calvină şi evreiască.
3. Nicolae Iorga- Scrisori şi inscripţii ardelene şi maramureşene (Studii şi documente cu privire la istoria românilor, vol. XII), Bucureşti, 1906. Conţine (între paginile 287-322) mai multe mostre de limbă veche românească din secolele XVII-XVIII, printre care "Registrul parochiei maramureşene a Giuleştilor (1755-1781)", cea mai veche carte de stare civilă scrisă în limba română.
4. Ioan Bârlea- Însemnări din bisericile Maramureşului, Bucureşti, 1909. Adună notele scrise de mâini vechi pe marginea cărţilor bisericeşti, mai ales, dar şi pe pereţi, icoane sau clopote. A rezultat un material divers, ce cuprinde de la pomelnice cu numele celor care au făcut donaţii, până la fragmente istorice, de versuri populare, reţete de medicină populară şi altele, scrise într-o limbă savuroasă, împănată de arhaisme.
5. Take Papahagi- Graiul şi folklorul Maramureşului, Bucureşti, 1925. Este prima sinteză completă a celor două componente ale folclorului tradiţional, realizată imediat după Unire. Cuprinde descrierea judeţului şi a locuitorilor acestuia, o culegere de folclor, un glosar valoros precum şi un mănunchi de fotografii cu caracter etnografic.
6. Alexandru Filipaşcu- Istoria Maramureşului, Bucureşti, 1940. Rămâne cea mai cunoscută istorie a regiunii, redactată însă printr-un filtru ultra-naţionalist, ca să nu utilizăm alt cuvânt, care şi-a pus amprenta grea asupra conţinutului: ”ungurii și rutenii... ambele popoare inferioare ca rasă și ca situație socială” (p. 130); ”din banditismele lor (ale evreilor, n.n.), cea mai mare senzație a făcut-o banda organizată de jidovul Hus Avrum din Petrova, care, în afară de furt în stil mare se mai ocupa cu jaful și omorul la drumul mare. Cu asemenea mijloace, jidovii au reușit cu încetul să se așeze în mijlocul satelor și să alunge pe români la periferii” (p. 155)...
Cartea include atât informaţii interesante cât şi erori majore (precum afirmația că de-a lungul Văii Izei, plantată cu castani, se aflau vilele patricienilor romani (!), că teutonii se aflau în Maramureș în anul 1213 - deşi aşa-zisul act doveditor s-a dovedit demult că este fals, că Maramureşul ar fi avut două voievodate - de Sus şi de Jos ori un voievod Ştefan în anul 1326 etc).
Lipsa aparatului ştiinţific i-a făcut pe mulţi să creadă că Filipaşcu a descoperit prin arhive informațiile din paginile volumului. De fapt, imensa majoritate a datelor prezentate în carte și atribuite lui au fost publicate anterior de către I. Mihalyi de Apşa, Hodinka A., A. Ciplea, Petrovay Gy., Papp J., Z. Pâclişanu etc.
Pare favorita istoricilor români, care continuă să o citeze copios.
7. Bélay Vilmos - "Máramaros megye társadalma és nemzetiségei : a megye betelepülésétől a XVIII. század elejéig", Budapest, 1943.
Pentru cei care nu ştiu, aceasta este o altă istorie generală a Maramureșului, care se oprește în secolul 18, cu aparat ştiinţific şi multe informaţii inedite obţinute direct din arhive (inclusiv din arhiva Liceului reformat din Sighet), o lucrare mult mai bună decât cea a lui Filipașcu (cum aprecia, printre alţii, şi regretatul Radu Popa), apărută în Ungaria cvasi-simultan cu cea a predecesorului său şi care este, deasemenea, tributară unui ultra-naţionalism exagerat, de data aceasta cel maghiar.