Menu
Descoperiri arheologice inedite în Ţara Maramureşului
Cu începere din anul 1986 şi până în prezent, într-o serie de cercetări de teren de-a lungul Maramureşului istoric, s-au identificat circa 30 de puncte arheologice (în majoritate preistorice), situate de-a lungul principalelor văi ce brăzdează regiunea: Tisa, Iza, Cosău, Mara şi Vişeu.
Marea majoritate a staţiunilor identificate aparţin cronologic epocii bronzului, dar există şi câteva puncte cu locuiri mai vechi (chiar din paleolitic) precum şi altele mai târzii (prefeudalism şi feudalism dezvoltat).
Ceea ce continuă să surprindă este că, deşi s-a „scanat” o bună parte a teritoriului Maramureşului voievodal, majoritatea descoperirilor continuă să se substituie cronologic epocilor bronzului şi respectiv paleoliticului. Perioada dacică nu a fost relevată cu certitudine în nici unul din punctele identificate în aceste ultime două decenii de către autor şi de cei cu care a efectuat o parte a prospecţiunilor (Cornel Ivanciuc şi Victor Vizauer, care sunt menţionaţi distinct acolo unde au participat la investigaţiile de teren).
Credem că dacii (care au locuit destul de intens Maramureşul, după cum o dovedesc monedele romane, celtice şi dacice descoperite aici), au preferat pentru aşezările lor puncte inaccesibile nouă astăzi (fie situate sub centrele localităţilor contemporane nouă, fie pe vârfurile de dealuri, împădurite sau înierbate azi).
Cercetătorul n-a făcut altceva decât să identifice punctele locuite în vechime de strămoşii noştri. Urmează ca arheologii să vină din urmă cu sondaje şi săpături de verificare, pentru a scoate la iveală rămăşiţele trecutului.
Datările cronologice ale aşezărilor prezentate mai jos sunt oferite cu titlu informativ, fără a se avea pretenţia că sunt definitive şi precise. Nici nu s-ar putea altfel, din moment ce materialul descoperit în cercetările de suprafaţă este puţin, fragmentar şi rareori tipic, şi cât timp nu s-au efectuat încă cercetări din punct de vedere al stratigrafiei siturilor.
Repertoar arheologic
1.BÂRSANA-PODURILE HUMENII. Pe terasa Izei, mal stâng, în dreptul intrării în sat. Punct arheologic descoperit în august 1998. Aici au ieşit la iveală fragmente ceramice, tipice unei locuiri Suciu de Sus.
2. BERBEŞTI-VALEA ARJII. Loc situat deasupra râului Mara, pe terasă, între satul amintit şi Vadu Izei, identificat în iulie 1994. Aici s-au descoperit câteva unelte din piatră cioplită. Imposibil de datat, în actualul stadiu al cercetărilor.
3. CĂLINEŞTI-COASTA IOANII-Aşezare identificată în iunie 1999, pe un pisc situat deasupra bisericii Băndreni. Au fost descoperite unelte din piatră, care ar putea proveni fie din epoca bronzului, fie chiar din paleoliticul superior.
4. CÂMPULUNG LA TISA –Dealul MIREŞ SOLOVAN-aşezare paleolitică descoperită în iulie 1999. Face parte din grupul de aşezări paleolitice maramureşene publicate de C. Ivanciuc şi A. Păunescu în SCIV, şi care se datează în aurignacian-gravettian.
5. CÂMPULUNG LA TISA-VALEA COZULUI. Descoperită de autor în iulie 2005, în timpul săpăturilor pentru conducta de gaz metan, care au scos la suprafaţă materialul arheologic.
Este situată pe valea cu acelaşi nume, sub dealul Malnasliget, la 200 de metri de DN 19 spre sud, pe malul stâng al văii. Distanţa până la marginea terasei este de circa 300 metri. Dacă pe malul drept al văii nu s-au găsit decât câteva fragmente ceramice, pe cel stâng aşezarea se întinde în adâncime de la malul apei pe cel puţin 100 de metri.
S-au descoperit ceea ce par a fi câteva gropi menajere, pline de lut negru amestecat cu cioburi, şi multe fragmente de vetre de foc (una decorată prin perforări). Au mai fost decelate multe fragmente ceramice, din pastă grosieră, cu mult nisip, arsă destul de prost, şi cu pereţii groşi de până la un centimetru. Culorile pastei sunt negru, roşu, cenuşiu. Multe buze de vas sunt simple, provenite de la vase de dimensiuni foarte variate, iar câteva fragmente par a fi butoni sau protome. Câteva fragmente de ceramică neagră sunt incizate ( cu linii paralele şi spirale). Un ciob este ornat cu caneluri (pare a aparţine culturii Gava). S-a mai găsit un lustruitor din piatră, folosit la şlefuirea bronzurilor sau a osului.
Materialul obţinut, provine de la adâncimea de circa 1,5 metri şi este tipic finalului culturii Suciu de Sus. Dealtfel depozitul de bronzuri descoperit cu 150 de ani în urmă la fabrica de cherestea, a fost identificat la doar un kilometru vest de aşezare. La nici un km est, se află o altă staţiune preistorică, aşezarea de la Vaşcapău-Sarasău.
Locul cu pricina ar merita săpături arheologice sistematice.
6. Tot la CÂMPULUNG LA TISA, deasupra cimitirului satului, s-au identificat în vara lui 2005 urmele unei alte aşezări preistorice (dovedită prin fragmente ceramice răspândite în arătură).
7. CRĂCIUNEŞTI-POALE, aşezare situată la est de pompele de apă, şi descoperită de autor şi Victor Vizauer în aprilie 2003.
Credem că aşezarea de aici se încadrează cronologic în mileniul II, într-o fază a epocii bronzului, cultura Suciu de Sus. Materialul prelevat, este compus din fragmente ceramice.
8. CRĂCIUNEŞTI-La un kilometru vest de locul Poale, în punctul CÂMP, s-a identificat un alt loc pe care s-au găsit împrăştiate fragmente ceramice atipice, atribuibile, cu rezerve, tot epocii bronzului.
9. GIULEŞTI-VALEA SĂRATA-Pe pintenul de terasă situat la sud de vale, în centrul satului respectiv în apropierea confluenţei cu Mara, am descoperit urme ale unei posibile locuiri din epoca bronzului (fragmente ceramice şi utilaj litic).
10. GLOD-În cimitirul bisericii, s-a descoperit ceramică prefeudală sau feudal timpurie, într-o periegheză ce a avut loc în iulie 2002.
11. NĂNEŞTI-PODURILE BELTII.
Aşezarea de aici, descoperită de autor în martie 1996, este situată pe malul stâng al Izei, opus satului, pe terasa de 20 de metri, chiar deasupra râului, şi este mărginită la sud de un pinten stâncos. Pe suprafaţa de unde s-a recoltat materialul există parcele de teren arat, intercalate cu fâneţe. De aici au fost recuperate o serie de fragmente ceramice şi unelte de piatră. Se remarcă un vârf pedunculat de săgeată, cioplit din silex de bună calitate.
N-ar fi exclus ca de această aşezare să fie legată prezenţa "depozitului de la Năneşti", descoperit prin 1977, şi compus din 13 unelte din silex cioplit, depozit atribuit uneori paleoliticului sau neoliticului. Conform arheologilor, acest depozit aparţine din punct de vedere tipologic epocii bronzului.
12. NĂNEŞTI-VALEA CREZINII-fragmente ceramice, găsite în martie 1999 pe terasa de pe malul drept al Izei, la ieşirea spre Onceşti. Par a aparţine epocii bronzului dar nu se exclude nici posibilitatea existenţei aici a unui orizont feudal.
13. OCNA ŞUGATAG-HANDAL. Aşezare de epoca bronzului, descoperită de semnatarul acestor rânduri în martie 1999, la sud de lacul Gavrilă. În râpile de pe pintenul de terasă, a fost identificat un strat de cultură, cu strat de arsură şi fragmente ceramice aparţinând unor vase mari, situat la adâncimea de 0,7 metri. Atribuibilă epocii bronzului.
Este prima dovadă a unei locuiri vechi pe teritoriul celei mai mari saline a Maramureşului.
14. ONCEŞTI-aşezare situată pe terasa Izei, la ieşirea dinspre Vadu Izei, identificată în martie 1996. Pare a aparţine (conform tipologiei ceramicii), epocii bronzului.
15. RUSCOVA-Punct locuit în vechime, situat pe terasa mare de la confluenţa râului Ruscova cu Vişeul. S-au recuperat o serie de fragmente ceramice, atribuibile probabil epocii bronzului. Descoperit în iulie 1996, împreună cu Cornel Ivanciuc.
16. SĂPÂNŢA-SUB SCAUN sau CÂMP.
Mare aşezare descoperită în martie 1996 pe terasa mare a Tisei, deasupra mănăstirii. Aşezarea fost locuită în mai multe perioade de timp: paleolitic, epoca bronzului, feudalism.
Piesele din piatră au fost cioplite din materiale fine (majoritatea din silex şi hornstein). Se remarcă un răzuitor cioplit pe aşchie groasă, altul retuşat pe o lamă, o lamă cu urme puternice de uzură, o dăltiţă, şi un vârf de săgeată, cu peduncul, lucrat îngrijit din hornstein, în lungime de 2,8 centimetri.
S-a găsit şi o piesă din piatră şlefuită (un sceptru-măciucă nefinalizat), fragmente de ceramică medievală, etc. Dintre toate punctele arheologice identificate de noi, acesta s-ar preta cel mai bine unor săpături sistematice. În mijlocul platoului există o ridicătură de teren care pare a ascunde un bogat material depus de-a lungul mileniilor, şi care are grosimea de circa un metru.
17. SĂPÂNŢA-PĂRŢI. La 300 de metri sudest de locul Sub Scaun, pe aceeaşi mare terasă. Urme de locuire veche dincolo de vâlcelul care taie terasa în două, constituite din unelte de piatră cioplită şi fragmente ceramice.
18. SIGHETU MARMAŢIEI-CĂMARA II-Aşezare descoperită în iulie 1994, pe a doua terasă a Tisei, sub releul de pe dealul Doboeş, la 2 km sudest de aşezarea Cămara-Cireghi (descoperită şi publicată în 1989 de Cornel Ivanciuc).
A dat la iveală mai multe fragmente ceramice distruse, atipice, atribuibile (cu rezerve) epocii bronzului. N-ar fi exclus ca aici să fie vorba şi de o locuire slav timpurie.
19. SIGHETU MARMAŢIEI-CEARDA ŢĂRMURI-aşezare situată pe terasa Tisei, la confluenţa cu Valea Hotarului, descoperită în aprilie 1988. De aici au ieşit la suprafaţă fragmente ceramice incizate şi unelte piatră. Datată cu precizie în cultura Suciu de Sus faza a doua (Medieşu Aurit).
Singura de pe această listă care a fost deja publicată de autor, în volumul colectiv „Maramureş-vatră de istorie milenară”, tom IV, 1999, paginile 15-22.
20. SIGHETU MARMAŢIEI-MUZEUL SATULUI –În iulie 1995 autorul a descoperit pe teritoriul muzeului (plasat pe Dealul Doboeş), mai multe fragmente ceramice atribuibile epocii bronzului. Dealtfel, fostul director al muzeului, Francisc Nistor, ne-a relatat că a găsit în zona casei Tivadar, strat de cultură de epoca bronzului, la adâncimea de un metru, cu ocazia lucrărilor de montare a porţii.
21. SIGHETU MARMAŢIEI-PLATOU SOLOVAN-De pe tăpşanul situat între văi, la sud de izvorul de pe vârf, s-au recuperat mai multe fragmente ceramice (în martie 1996), atribuibile epocii feudale.
22. SIGHETU MARMATIEI-RELEU DOBOEŞ.
Puternică aşezare paleolitică (epocile aurignacian şi gravettian), descoperită în septembrie 1993 (împreună cu Cornel Ivanciuc).
Situată pe dealul Doboeş, parte componentă a interfluviului Ronişoara-Tisa, puternic erodat, cu aspect de terasă, databil în sedimentarul paleogen (tortonian şi un petec de sarmaţian). Aşezarea se află în apropierea releului TV, vizibil de la mare distanţă. Înălţimea relativă este de aproximativ 70 metri deasupra văii Ronişoarei, la distanţa de 150-200 metri nord de aceasta.
S-au descoperit peste 30 de piese finite, fragmentare sau aşchii de piatră, prelevate de pe o suprafaţă foarte restrânsă, mai precis de pe un drum de căruţă situat în pantă, unde eroziunea pluvio-torenţială a fost mai intensă. Suprafaţa totală a aşezării n-a putut fi determinată, din cauza solului ocupat de o livadă de meri.
Deşi materialul este puţin, iar poziţia stratigrafică n-a putut fi urmărită, putem afirma că ne aflăm în faţa unei aşezări paleolitice cu mai multe faze distincte de locuire.
O parte din material aparţine culturii gravettiene, o alta perioadei aurignaciene, iar o a treia unui aurignacian inferior, sau chiar musterian final de tip Oaş.
O primă serie de piese ar putea fi încadrată tipologic în perioada gravettiană: răzuitor retuşat abrupt pe partea lungă a unei lame, câteva lame cu scobitură, o serie de piese de calcedonie cu patină albăstruie, etc.
Instrumentarul litic este cioplit îndeosebi din materiale fine: hornstein, calcedonie, tufit, opal, doar câteva piese fiind confecţionate din gresie silicioasă sau cuarţit. Se remarcă un nucleu conic de factură aurignaciană, un altul de calcedonie patinată cu două planuri de lovire (posibil aurignacian sau chiar musterian final), câteva lame late cu vârf ascuţit şi laturile uşor ascuţite, un răzuitor pe latura lungă a unei aşchii retuşat abrupt şi un fragment de lamă triunghiulară (lung de 1,5cm), posibil vârf La Gravette.
23. RELEU II, situat la 300 metri est de primul punct. Şi aici s-au găsit unelte de piatră, în iulie 1994. Posibil să fie vorba despre aceeaşi aşezare, sau să fie vorba doar de un modest atelier de cioplire a silexului.
24. SIGHETU MARMAŢIEI-ŞUGĂU-Dealul Căitaru Mare-Pă Coastă.
Punct arheologic descoperit în iulie 2005, situat la confluenţa Văii Căitar cu Şugăul, la 2 km în amonte de Vadu Izei. Terasă orientată spre nordest, cu suprafaţa de 4-5 hectare, între dealurile Căitaru Mare şi Mic. Vizavi, la nord de pârâu, localnicii susţin că ar fi existat vechiul sat Şugău-denumit Unceşti, dispărut cu mult timp în urmă. Mai la vest, la circa un kilometru, se află izvorul mineral Feredeul-ape sulfuroase. De pe drumul ce merge pe marginea terasei, s-au prelevat fragmente ceramice (din pastă roşie, grosieră, ce par a data din Hallstatt sau eventual perioada dacică), şi două unelte din piatră.
25. SIGHETU MARMAŢIEI-ŞUGĂU-Sub Ciocâza. Aşezare (de epoca bronzului?), descoperită în august 1996, pe terasa de la sud de râu, la limita dintre satele Şugău şi Vad. Material ceramic, fragmente atipice.
26. SIGHETU MARMAŢIEI-TABĂRA DE SCULPTURĂ DOBOEŞ. Mamelon axat spre Ronişoara, pe interfluviul înalt. Ceramică (de epoca bronzului?), prelevată într-o singură periegheză în martie 1996.
Terenul de pe care s-a decelat materialul este acoperit cu un covor vegetal (fânaţ), în care sunt intercalate mici suprafeţe arate.
27. SIGHETU MARMAŢIEI-VALEA SOLOVAN.
Aşezarea de aici, descoperită în martie 1996, este situată pe malul stâng al Izei, vizavi de parcul Grădina Morii, pe un rest de terasă înalt de 20-25 de metri, la poalele Dealului Cetăţii II, respectiv la confluenţa Văii Solovan cu Iza.
Din arătura ce acoperă o parte a platoului (locuit sau acoperit cu livezi), s-au recoltat o serie de fragmente ceramice de mici dimensiuni, din pastă impură cu mulţi degresanţi, arsă destul de slab, de culoare roşie şi cenuşie. Au mai ieşit la iveală şi câteva unelte de piatră cioplită, cu aspect rudimentar.
Dr. Carol Kacso a vizitat aşezarea în anul 2005, împreună cu echipa de arheologi a Muzeului Judeţean. Conform aprecierilor sale, punctul de aici a fost locuit probabil în cultura Suciu de Sus, adică în epoca bronzului
28. ŞIEU-PODURI- Aşezare Suciu de Sus, identificată în mai 2002 împreună cu Victor Vizauer, pe terasa de la confluenţa Şieului cu Iza, sub dealul Cârstii (pe care au fost descoperite două depozite de bronzuri). Material ceramic constituit din fragmente atipice, posibil epoca bronzului.
29. VADU IZEI-PODINĂ-Aşezare descoperită în 1988 de Cornel Ivanciuc şi subsemnatul, cu urme materiale datate în paleolitic (musterian), publicate în SCIV, şi fragmente ceramice databile în epoca bronzului. Tot de acolo provine o mărgea de sticlă posibil prefeudală. Ultimele descoperiri n-au fost niciodată publicate. Şi acolo ar merita efectuate săpături arheologice.
30. VADU IZEI-PTICUIU.
Aşezare preistorică descoperită în iunie 1994. Este situată pe rama exterioară a piemontului Mara-Săpânţa, aici cu aspect de terasă, la altitudinea relativă de circa 80 metri deasupra râului Mara, pe malul stâng, la ieşirea dinspre sud a satului Vadu Izei. Geologic, zona este subordonată sedimentarului neogen (tortonian).
Au fost descoperite urme de locuire pe circa 3 hectare, densitatea materialului arheologic fiind relativ mică, cu excepţia pintenului sud-estic, izolat de restul platoului printr-un vâlcel şi abrupturi. Până acum în mai multe periegheze au fost recoltate circa 200 de piese din piatră şi foarte puţine fragmente ceramice atipice.
Deşi nu s-a efectuat un sondaj de verificare, presupunem că staţiunea a fost locuită în cel puţin două perioade diferite: prima-paleoliticul superior cultura gravettiană (eventual epipaleolitic), iar a doua-bronzul timpuriu sau mijlociu
Instrumentarul litic este confecţionat din roci comune (gresii silicioase, cuarţite, andezite) alături de materiale fine (obsidian în trei varietăţi-negru, gri închis şi translucid, calcedonie, silex, hornstein).
Printre obiectele descoperite s-a recuperat şi o piatră de râu cu urme de polizare (folosită poate la şlefuirea obiectelor de bronz sau os), câteva bucăţi de lut ars (unele posibile fragmente de vatră, altele fragmente ceramice), confecţionate dintr-o pastă impură, calcinate, arse aşa de puternic încât sunt de nerecunoscut. S-au mai găsit fragmente de oase şi un molar-posibil uman
La 150 metri est, pe platoul superior, în poziţie secundară (arătură) a mai fost descoperită o lamă cu urme de uzură, încadrabilă în gravettian.
Majoritatea materialului este încadrabil cronologic în epoca bronzului (timpuriu sau mijlociu), printre care amintim o serie de gratoare pe lamă, racloare, răzuitoare, burine duble sau cu cioc, străpungătoare, multe lame întregi, nuclee, etc. O piesă deosebită, confecţionată dintr-un hornstein alb-lăptos, pare a fi un fragment de vârf de lance sau săgeată (lungimea păstrată-3,1 cm), triunghiular cu baza concavă, cu două muchii retuşate fin. A mai apărut la suprafaţă şi o piesă din piatră şlefuită-o daltă fragmentară (lungimea păstrată-5 cm), confecţionată dintr-o gresie fină. Presupunem că acest punct a constituit centrul unui grup de aşezări situate la doar 1-2 kilometri distanţă (Berbeşti-Valea Arjii, Şugău-sub Ciocâza şi Căitar, Vadu Izei-Podină.
Nici o altă staţiune preistorică din Maramureşul istoric n-a dat aşa de mult material litic ca şi cea de la Pticuiu. Şi acest loc ar merita cercetări sistematice.
31 şi 32. VIŞEU DE JOS-Două puncte arheologice, descoperite în iulie 1996 împreună cu Cornel Ivanciuc. Ambele sunt situate pe malul stâng al râului Vişeu, în zona de confluenţă cu pârâul Bocicoiel. Terasele amintite, învecinate, se numesc PODU BERŢENILOR şi respectiv PODU POPII. De pe acestea au fost recoltate mai multe unelte din piatră cioplită (printre care se remarcă o lamă confecţionată din obsidian pur), atribuibile tipologic, cu rezerve, epocii bronzului.
Concluzii
Această modestă contribuţie la repertoarul arheologic al Ţării Maramureşului, a fost compilată pentru a servi tuturor acelora care se apleacă asupra trecutului
Îndepărtat al regiunii. Modalitatea de prezentare a siturilor arheologice a fost una uşor accesibilă, renunţându-se la stilul pur ştiinţific, la trimiterile bibliografice şi la planşele şi hărţile care ar fi făcut lectura mai greoaie.
Materialul recoltat cu ocazia sutelor de periegheze pe teren (care au dus la identificarea celor 32 de puncte arheologice-30 dintre acestea până acum inedite), şi care nu este prezentat în amănunt ci doar pomenit succint, se păstrează în colecţiile Muzeului Maramureşului şi în cea a autorului, şi a fost verificat de către dr. Carol Kacso, şeful secţiei arheologie a Muzeului Judeţean Maramureş, cel care a efectuat şi majoritatea datărilor aproximative
Prin aceste cercetări am reuşit, sperăm, să demonstrăm că Maramureşul voievodal a fost locuit, intens, încă din epoca veche a pietrei, şi că descoperirile arheologice sistematice sau întâmplătoare din acest areal, se află abia la început.
©2005, Teofil Ivanciuc
(Din „Acta Musei Maramorosiensis”, 3, 2005, Sighetu Marmaţiei, p. 277-283, ISSN 1583-4476, preluat parţial şi în Carol Kacso- "Repertoriul arheologic al judeţului Maramureş", vol. I, ed. Eurotip, Baia Mare, 2011, ISBN 978-606-8170-93-0)
Marea majoritate a staţiunilor identificate aparţin cronologic epocii bronzului, dar există şi câteva puncte cu locuiri mai vechi (chiar din paleolitic) precum şi altele mai târzii (prefeudalism şi feudalism dezvoltat).
Ceea ce continuă să surprindă este că, deşi s-a „scanat” o bună parte a teritoriului Maramureşului voievodal, majoritatea descoperirilor continuă să se substituie cronologic epocilor bronzului şi respectiv paleoliticului. Perioada dacică nu a fost relevată cu certitudine în nici unul din punctele identificate în aceste ultime două decenii de către autor şi de cei cu care a efectuat o parte a prospecţiunilor (Cornel Ivanciuc şi Victor Vizauer, care sunt menţionaţi distinct acolo unde au participat la investigaţiile de teren).
Credem că dacii (care au locuit destul de intens Maramureşul, după cum o dovedesc monedele romane, celtice şi dacice descoperite aici), au preferat pentru aşezările lor puncte inaccesibile nouă astăzi (fie situate sub centrele localităţilor contemporane nouă, fie pe vârfurile de dealuri, împădurite sau înierbate azi).
Cercetătorul n-a făcut altceva decât să identifice punctele locuite în vechime de strămoşii noştri. Urmează ca arheologii să vină din urmă cu sondaje şi săpături de verificare, pentru a scoate la iveală rămăşiţele trecutului.
Datările cronologice ale aşezărilor prezentate mai jos sunt oferite cu titlu informativ, fără a se avea pretenţia că sunt definitive şi precise. Nici nu s-ar putea altfel, din moment ce materialul descoperit în cercetările de suprafaţă este puţin, fragmentar şi rareori tipic, şi cât timp nu s-au efectuat încă cercetări din punct de vedere al stratigrafiei siturilor.
Repertoar arheologic
1.BÂRSANA-PODURILE HUMENII. Pe terasa Izei, mal stâng, în dreptul intrării în sat. Punct arheologic descoperit în august 1998. Aici au ieşit la iveală fragmente ceramice, tipice unei locuiri Suciu de Sus.
2. BERBEŞTI-VALEA ARJII. Loc situat deasupra râului Mara, pe terasă, între satul amintit şi Vadu Izei, identificat în iulie 1994. Aici s-au descoperit câteva unelte din piatră cioplită. Imposibil de datat, în actualul stadiu al cercetărilor.
3. CĂLINEŞTI-COASTA IOANII-Aşezare identificată în iunie 1999, pe un pisc situat deasupra bisericii Băndreni. Au fost descoperite unelte din piatră, care ar putea proveni fie din epoca bronzului, fie chiar din paleoliticul superior.
4. CÂMPULUNG LA TISA –Dealul MIREŞ SOLOVAN-aşezare paleolitică descoperită în iulie 1999. Face parte din grupul de aşezări paleolitice maramureşene publicate de C. Ivanciuc şi A. Păunescu în SCIV, şi care se datează în aurignacian-gravettian.
5. CÂMPULUNG LA TISA-VALEA COZULUI. Descoperită de autor în iulie 2005, în timpul săpăturilor pentru conducta de gaz metan, care au scos la suprafaţă materialul arheologic.
Este situată pe valea cu acelaşi nume, sub dealul Malnasliget, la 200 de metri de DN 19 spre sud, pe malul stâng al văii. Distanţa până la marginea terasei este de circa 300 metri. Dacă pe malul drept al văii nu s-au găsit decât câteva fragmente ceramice, pe cel stâng aşezarea se întinde în adâncime de la malul apei pe cel puţin 100 de metri.
S-au descoperit ceea ce par a fi câteva gropi menajere, pline de lut negru amestecat cu cioburi, şi multe fragmente de vetre de foc (una decorată prin perforări). Au mai fost decelate multe fragmente ceramice, din pastă grosieră, cu mult nisip, arsă destul de prost, şi cu pereţii groşi de până la un centimetru. Culorile pastei sunt negru, roşu, cenuşiu. Multe buze de vas sunt simple, provenite de la vase de dimensiuni foarte variate, iar câteva fragmente par a fi butoni sau protome. Câteva fragmente de ceramică neagră sunt incizate ( cu linii paralele şi spirale). Un ciob este ornat cu caneluri (pare a aparţine culturii Gava). S-a mai găsit un lustruitor din piatră, folosit la şlefuirea bronzurilor sau a osului.
Materialul obţinut, provine de la adâncimea de circa 1,5 metri şi este tipic finalului culturii Suciu de Sus. Dealtfel depozitul de bronzuri descoperit cu 150 de ani în urmă la fabrica de cherestea, a fost identificat la doar un kilometru vest de aşezare. La nici un km est, se află o altă staţiune preistorică, aşezarea de la Vaşcapău-Sarasău.
Locul cu pricina ar merita săpături arheologice sistematice.
6. Tot la CÂMPULUNG LA TISA, deasupra cimitirului satului, s-au identificat în vara lui 2005 urmele unei alte aşezări preistorice (dovedită prin fragmente ceramice răspândite în arătură).
7. CRĂCIUNEŞTI-POALE, aşezare situată la est de pompele de apă, şi descoperită de autor şi Victor Vizauer în aprilie 2003.
Credem că aşezarea de aici se încadrează cronologic în mileniul II, într-o fază a epocii bronzului, cultura Suciu de Sus. Materialul prelevat, este compus din fragmente ceramice.
8. CRĂCIUNEŞTI-La un kilometru vest de locul Poale, în punctul CÂMP, s-a identificat un alt loc pe care s-au găsit împrăştiate fragmente ceramice atipice, atribuibile, cu rezerve, tot epocii bronzului.
9. GIULEŞTI-VALEA SĂRATA-Pe pintenul de terasă situat la sud de vale, în centrul satului respectiv în apropierea confluenţei cu Mara, am descoperit urme ale unei posibile locuiri din epoca bronzului (fragmente ceramice şi utilaj litic).
10. GLOD-În cimitirul bisericii, s-a descoperit ceramică prefeudală sau feudal timpurie, într-o periegheză ce a avut loc în iulie 2002.
11. NĂNEŞTI-PODURILE BELTII.
Aşezarea de aici, descoperită de autor în martie 1996, este situată pe malul stâng al Izei, opus satului, pe terasa de 20 de metri, chiar deasupra râului, şi este mărginită la sud de un pinten stâncos. Pe suprafaţa de unde s-a recoltat materialul există parcele de teren arat, intercalate cu fâneţe. De aici au fost recuperate o serie de fragmente ceramice şi unelte de piatră. Se remarcă un vârf pedunculat de săgeată, cioplit din silex de bună calitate.
N-ar fi exclus ca de această aşezare să fie legată prezenţa "depozitului de la Năneşti", descoperit prin 1977, şi compus din 13 unelte din silex cioplit, depozit atribuit uneori paleoliticului sau neoliticului. Conform arheologilor, acest depozit aparţine din punct de vedere tipologic epocii bronzului.
12. NĂNEŞTI-VALEA CREZINII-fragmente ceramice, găsite în martie 1999 pe terasa de pe malul drept al Izei, la ieşirea spre Onceşti. Par a aparţine epocii bronzului dar nu se exclude nici posibilitatea existenţei aici a unui orizont feudal.
13. OCNA ŞUGATAG-HANDAL. Aşezare de epoca bronzului, descoperită de semnatarul acestor rânduri în martie 1999, la sud de lacul Gavrilă. În râpile de pe pintenul de terasă, a fost identificat un strat de cultură, cu strat de arsură şi fragmente ceramice aparţinând unor vase mari, situat la adâncimea de 0,7 metri. Atribuibilă epocii bronzului.
Este prima dovadă a unei locuiri vechi pe teritoriul celei mai mari saline a Maramureşului.
14. ONCEŞTI-aşezare situată pe terasa Izei, la ieşirea dinspre Vadu Izei, identificată în martie 1996. Pare a aparţine (conform tipologiei ceramicii), epocii bronzului.
15. RUSCOVA-Punct locuit în vechime, situat pe terasa mare de la confluenţa râului Ruscova cu Vişeul. S-au recuperat o serie de fragmente ceramice, atribuibile probabil epocii bronzului. Descoperit în iulie 1996, împreună cu Cornel Ivanciuc.
16. SĂPÂNŢA-SUB SCAUN sau CÂMP.
Mare aşezare descoperită în martie 1996 pe terasa mare a Tisei, deasupra mănăstirii. Aşezarea fost locuită în mai multe perioade de timp: paleolitic, epoca bronzului, feudalism.
Piesele din piatră au fost cioplite din materiale fine (majoritatea din silex şi hornstein). Se remarcă un răzuitor cioplit pe aşchie groasă, altul retuşat pe o lamă, o lamă cu urme puternice de uzură, o dăltiţă, şi un vârf de săgeată, cu peduncul, lucrat îngrijit din hornstein, în lungime de 2,8 centimetri.
S-a găsit şi o piesă din piatră şlefuită (un sceptru-măciucă nefinalizat), fragmente de ceramică medievală, etc. Dintre toate punctele arheologice identificate de noi, acesta s-ar preta cel mai bine unor săpături sistematice. În mijlocul platoului există o ridicătură de teren care pare a ascunde un bogat material depus de-a lungul mileniilor, şi care are grosimea de circa un metru.
17. SĂPÂNŢA-PĂRŢI. La 300 de metri sudest de locul Sub Scaun, pe aceeaşi mare terasă. Urme de locuire veche dincolo de vâlcelul care taie terasa în două, constituite din unelte de piatră cioplită şi fragmente ceramice.
18. SIGHETU MARMAŢIEI-CĂMARA II-Aşezare descoperită în iulie 1994, pe a doua terasă a Tisei, sub releul de pe dealul Doboeş, la 2 km sudest de aşezarea Cămara-Cireghi (descoperită şi publicată în 1989 de Cornel Ivanciuc).
A dat la iveală mai multe fragmente ceramice distruse, atipice, atribuibile (cu rezerve) epocii bronzului. N-ar fi exclus ca aici să fie vorba şi de o locuire slav timpurie.
19. SIGHETU MARMAŢIEI-CEARDA ŢĂRMURI-aşezare situată pe terasa Tisei, la confluenţa cu Valea Hotarului, descoperită în aprilie 1988. De aici au ieşit la suprafaţă fragmente ceramice incizate şi unelte piatră. Datată cu precizie în cultura Suciu de Sus faza a doua (Medieşu Aurit).
Singura de pe această listă care a fost deja publicată de autor, în volumul colectiv „Maramureş-vatră de istorie milenară”, tom IV, 1999, paginile 15-22.
20. SIGHETU MARMAŢIEI-MUZEUL SATULUI –În iulie 1995 autorul a descoperit pe teritoriul muzeului (plasat pe Dealul Doboeş), mai multe fragmente ceramice atribuibile epocii bronzului. Dealtfel, fostul director al muzeului, Francisc Nistor, ne-a relatat că a găsit în zona casei Tivadar, strat de cultură de epoca bronzului, la adâncimea de un metru, cu ocazia lucrărilor de montare a porţii.
21. SIGHETU MARMAŢIEI-PLATOU SOLOVAN-De pe tăpşanul situat între văi, la sud de izvorul de pe vârf, s-au recuperat mai multe fragmente ceramice (în martie 1996), atribuibile epocii feudale.
22. SIGHETU MARMATIEI-RELEU DOBOEŞ.
Puternică aşezare paleolitică (epocile aurignacian şi gravettian), descoperită în septembrie 1993 (împreună cu Cornel Ivanciuc).
Situată pe dealul Doboeş, parte componentă a interfluviului Ronişoara-Tisa, puternic erodat, cu aspect de terasă, databil în sedimentarul paleogen (tortonian şi un petec de sarmaţian). Aşezarea se află în apropierea releului TV, vizibil de la mare distanţă. Înălţimea relativă este de aproximativ 70 metri deasupra văii Ronişoarei, la distanţa de 150-200 metri nord de aceasta.
S-au descoperit peste 30 de piese finite, fragmentare sau aşchii de piatră, prelevate de pe o suprafaţă foarte restrânsă, mai precis de pe un drum de căruţă situat în pantă, unde eroziunea pluvio-torenţială a fost mai intensă. Suprafaţa totală a aşezării n-a putut fi determinată, din cauza solului ocupat de o livadă de meri.
Deşi materialul este puţin, iar poziţia stratigrafică n-a putut fi urmărită, putem afirma că ne aflăm în faţa unei aşezări paleolitice cu mai multe faze distincte de locuire.
O parte din material aparţine culturii gravettiene, o alta perioadei aurignaciene, iar o a treia unui aurignacian inferior, sau chiar musterian final de tip Oaş.
O primă serie de piese ar putea fi încadrată tipologic în perioada gravettiană: răzuitor retuşat abrupt pe partea lungă a unei lame, câteva lame cu scobitură, o serie de piese de calcedonie cu patină albăstruie, etc.
Instrumentarul litic este cioplit îndeosebi din materiale fine: hornstein, calcedonie, tufit, opal, doar câteva piese fiind confecţionate din gresie silicioasă sau cuarţit. Se remarcă un nucleu conic de factură aurignaciană, un altul de calcedonie patinată cu două planuri de lovire (posibil aurignacian sau chiar musterian final), câteva lame late cu vârf ascuţit şi laturile uşor ascuţite, un răzuitor pe latura lungă a unei aşchii retuşat abrupt şi un fragment de lamă triunghiulară (lung de 1,5cm), posibil vârf La Gravette.
23. RELEU II, situat la 300 metri est de primul punct. Şi aici s-au găsit unelte de piatră, în iulie 1994. Posibil să fie vorba despre aceeaşi aşezare, sau să fie vorba doar de un modest atelier de cioplire a silexului.
24. SIGHETU MARMAŢIEI-ŞUGĂU-Dealul Căitaru Mare-Pă Coastă.
Punct arheologic descoperit în iulie 2005, situat la confluenţa Văii Căitar cu Şugăul, la 2 km în amonte de Vadu Izei. Terasă orientată spre nordest, cu suprafaţa de 4-5 hectare, între dealurile Căitaru Mare şi Mic. Vizavi, la nord de pârâu, localnicii susţin că ar fi existat vechiul sat Şugău-denumit Unceşti, dispărut cu mult timp în urmă. Mai la vest, la circa un kilometru, se află izvorul mineral Feredeul-ape sulfuroase. De pe drumul ce merge pe marginea terasei, s-au prelevat fragmente ceramice (din pastă roşie, grosieră, ce par a data din Hallstatt sau eventual perioada dacică), şi două unelte din piatră.
25. SIGHETU MARMAŢIEI-ŞUGĂU-Sub Ciocâza. Aşezare (de epoca bronzului?), descoperită în august 1996, pe terasa de la sud de râu, la limita dintre satele Şugău şi Vad. Material ceramic, fragmente atipice.
26. SIGHETU MARMAŢIEI-TABĂRA DE SCULPTURĂ DOBOEŞ. Mamelon axat spre Ronişoara, pe interfluviul înalt. Ceramică (de epoca bronzului?), prelevată într-o singură periegheză în martie 1996.
Terenul de pe care s-a decelat materialul este acoperit cu un covor vegetal (fânaţ), în care sunt intercalate mici suprafeţe arate.
27. SIGHETU MARMAŢIEI-VALEA SOLOVAN.
Aşezarea de aici, descoperită în martie 1996, este situată pe malul stâng al Izei, vizavi de parcul Grădina Morii, pe un rest de terasă înalt de 20-25 de metri, la poalele Dealului Cetăţii II, respectiv la confluenţa Văii Solovan cu Iza.
Din arătura ce acoperă o parte a platoului (locuit sau acoperit cu livezi), s-au recoltat o serie de fragmente ceramice de mici dimensiuni, din pastă impură cu mulţi degresanţi, arsă destul de slab, de culoare roşie şi cenuşie. Au mai ieşit la iveală şi câteva unelte de piatră cioplită, cu aspect rudimentar.
Dr. Carol Kacso a vizitat aşezarea în anul 2005, împreună cu echipa de arheologi a Muzeului Judeţean. Conform aprecierilor sale, punctul de aici a fost locuit probabil în cultura Suciu de Sus, adică în epoca bronzului
28. ŞIEU-PODURI- Aşezare Suciu de Sus, identificată în mai 2002 împreună cu Victor Vizauer, pe terasa de la confluenţa Şieului cu Iza, sub dealul Cârstii (pe care au fost descoperite două depozite de bronzuri). Material ceramic constituit din fragmente atipice, posibil epoca bronzului.
29. VADU IZEI-PODINĂ-Aşezare descoperită în 1988 de Cornel Ivanciuc şi subsemnatul, cu urme materiale datate în paleolitic (musterian), publicate în SCIV, şi fragmente ceramice databile în epoca bronzului. Tot de acolo provine o mărgea de sticlă posibil prefeudală. Ultimele descoperiri n-au fost niciodată publicate. Şi acolo ar merita efectuate săpături arheologice.
30. VADU IZEI-PTICUIU.
Aşezare preistorică descoperită în iunie 1994. Este situată pe rama exterioară a piemontului Mara-Săpânţa, aici cu aspect de terasă, la altitudinea relativă de circa 80 metri deasupra râului Mara, pe malul stâng, la ieşirea dinspre sud a satului Vadu Izei. Geologic, zona este subordonată sedimentarului neogen (tortonian).
Au fost descoperite urme de locuire pe circa 3 hectare, densitatea materialului arheologic fiind relativ mică, cu excepţia pintenului sud-estic, izolat de restul platoului printr-un vâlcel şi abrupturi. Până acum în mai multe periegheze au fost recoltate circa 200 de piese din piatră şi foarte puţine fragmente ceramice atipice.
Deşi nu s-a efectuat un sondaj de verificare, presupunem că staţiunea a fost locuită în cel puţin două perioade diferite: prima-paleoliticul superior cultura gravettiană (eventual epipaleolitic), iar a doua-bronzul timpuriu sau mijlociu
Instrumentarul litic este confecţionat din roci comune (gresii silicioase, cuarţite, andezite) alături de materiale fine (obsidian în trei varietăţi-negru, gri închis şi translucid, calcedonie, silex, hornstein).
Printre obiectele descoperite s-a recuperat şi o piatră de râu cu urme de polizare (folosită poate la şlefuirea obiectelor de bronz sau os), câteva bucăţi de lut ars (unele posibile fragmente de vatră, altele fragmente ceramice), confecţionate dintr-o pastă impură, calcinate, arse aşa de puternic încât sunt de nerecunoscut. S-au mai găsit fragmente de oase şi un molar-posibil uman
La 150 metri est, pe platoul superior, în poziţie secundară (arătură) a mai fost descoperită o lamă cu urme de uzură, încadrabilă în gravettian.
Majoritatea materialului este încadrabil cronologic în epoca bronzului (timpuriu sau mijlociu), printre care amintim o serie de gratoare pe lamă, racloare, răzuitoare, burine duble sau cu cioc, străpungătoare, multe lame întregi, nuclee, etc. O piesă deosebită, confecţionată dintr-un hornstein alb-lăptos, pare a fi un fragment de vârf de lance sau săgeată (lungimea păstrată-3,1 cm), triunghiular cu baza concavă, cu două muchii retuşate fin. A mai apărut la suprafaţă şi o piesă din piatră şlefuită-o daltă fragmentară (lungimea păstrată-5 cm), confecţionată dintr-o gresie fină. Presupunem că acest punct a constituit centrul unui grup de aşezări situate la doar 1-2 kilometri distanţă (Berbeşti-Valea Arjii, Şugău-sub Ciocâza şi Căitar, Vadu Izei-Podină.
Nici o altă staţiune preistorică din Maramureşul istoric n-a dat aşa de mult material litic ca şi cea de la Pticuiu. Şi acest loc ar merita cercetări sistematice.
31 şi 32. VIŞEU DE JOS-Două puncte arheologice, descoperite în iulie 1996 împreună cu Cornel Ivanciuc. Ambele sunt situate pe malul stâng al râului Vişeu, în zona de confluenţă cu pârâul Bocicoiel. Terasele amintite, învecinate, se numesc PODU BERŢENILOR şi respectiv PODU POPII. De pe acestea au fost recoltate mai multe unelte din piatră cioplită (printre care se remarcă o lamă confecţionată din obsidian pur), atribuibile tipologic, cu rezerve, epocii bronzului.
Concluzii
Această modestă contribuţie la repertoarul arheologic al Ţării Maramureşului, a fost compilată pentru a servi tuturor acelora care se apleacă asupra trecutului
Îndepărtat al regiunii. Modalitatea de prezentare a siturilor arheologice a fost una uşor accesibilă, renunţându-se la stilul pur ştiinţific, la trimiterile bibliografice şi la planşele şi hărţile care ar fi făcut lectura mai greoaie.
Materialul recoltat cu ocazia sutelor de periegheze pe teren (care au dus la identificarea celor 32 de puncte arheologice-30 dintre acestea până acum inedite), şi care nu este prezentat în amănunt ci doar pomenit succint, se păstrează în colecţiile Muzeului Maramureşului şi în cea a autorului, şi a fost verificat de către dr. Carol Kacso, şeful secţiei arheologie a Muzeului Judeţean Maramureş, cel care a efectuat şi majoritatea datărilor aproximative
Prin aceste cercetări am reuşit, sperăm, să demonstrăm că Maramureşul voievodal a fost locuit, intens, încă din epoca veche a pietrei, şi că descoperirile arheologice sistematice sau întâmplătoare din acest areal, se află abia la început.
©2005, Teofil Ivanciuc
(Din „Acta Musei Maramorosiensis”, 3, 2005, Sighetu Marmaţiei, p. 277-283, ISSN 1583-4476, preluat parţial şi în Carol Kacso- "Repertoriul arheologic al judeţului Maramureş", vol. I, ed. Eurotip, Baia Mare, 2011, ISBN 978-606-8170-93-0)