Menu
Prinţul Charles, Breb şi casele de lemn din Maramureş
Trebuie spus răspicat, Prinţul Charles, NU DEŢINE NICI O CASĂ LA BREB, ÎN MARAMUREŞ. Lucrurile sunt verificabile foarte uşor, atât la primăria Ocna Şugatag (de care ţine satul respectiv), cât şi la fundaţia "Mihai Eminescu Trust" (proprietara caselor din Breb) respectiv la reprezentanţii HRH Prince of Wales. În schimb, trebuie ştiut că Prinţul este proprietarul mai multor proprietăţi din sudul Transilvaniei (casele de la Viscri şi Valea Zălanului fiind introduse în circuitul turistic).Vă invit, pentru edificare, să citiţi articolele de mai jos, primul dintre acestea fiind scris chiar după unica vizită (din 2004) a Prinţului în Maramureş.
Prinţul Charles, în Maramureş
Bârsana l-a găzduit pe prinţul Charles în cel mai discret mod cu putinţă. Nici măcar localnicii nu au aflat adevărata identitate a importantului oaspete, decât după plecarea acestuia spre Capitală. Aflat timp de trei zile în comuna maramureşeană, moştenitorul tronului britanic şi-a atins cel puţin două obiective: a văzut parte din frumuseţile zonei şi nu a fost reperat de nici un reprezentant al presei. Nici măcar de mine.
Pentru trei zile, între 6 şi 9 mai 2004, comuna maramureşeană Bârsana a jucat rolul de ”curte de vară” pentru Alteţa sa Regală, Prinţul de Wales. Moştenitorul tronului britanic, cunoscut sub numele de prinţul Charles, a sosit în România într-o vizită privată, specificând expres că nu doreşte să fie mediatizat deloc şi evitând total contactele cu presa. Acţiunea a reuşit perfect, nici un reprezentant al mass mediei neaflând în timp util unde anume se găseşte prinţul britanic şi niciun faimos paparazzo nereuşind imortalizarea acestuia pe peliculă.
A stat la… Maria
Din puţinele date coroborate şi puse cap la cap, am aflat că prinţul a fost cazat la Mănăstirea Bârsana, acolo unde conduce straşnica maică Filofteia. Suita prinţului a fost alcatuită din 16 persoane şi a fost cazată la pensiunea lui Paşca Maria de pe Uliţa Pietriş, din centrul Bârsanei. Nimeni, nici măcar gazda bodyguarzilor, n-a ştiut cine este importantul personaj păzit precum sfintele moaşte, toată lumea aflând identitatea acestuia abia duminică, în ultima zi a vizitei. În cursul zilei de sâmbătă, prinţul Charles a vizitat judeţul Satu Mare, iar duminică, în ultima zi a vizitei, s-a preumblat prin satele maramureşene Săpânţa, Breb şi Hoteni. Care însă a fost programul Alteţei Sale în zilele de joi şi vineri, a rămas un mister. Localnicii care l-au văzut în biserica mănăstirii nu l-au recunoscut (de la televizor), aflând abia după aceea lângă cine au stat. Cât despre fantezia iterată de un canal TV, cum că garda prinţului nu l-ar fi lăsat nici măcar pe primarul Bârsanei să se apropie de moştenitorul tronului britanic, aceasta s-a dovedit neadevărată. Primarul nici măcar nu s-a aflat în comună în acele momente şi, cel mai probabil, nici n-a ştiut că Bârsana va fi gazda unui oaspete de seamă.
Aglomeraţia, vinovată
În ziua de duminică (9 mai 2004), Charles a încercat să viziteze Cimitirul Vesel de la Săpânţa (chiar în momentul când se afla acolo ambasadorul SUA, Michael Guest), dar a renunţat din cauza aglomeraţiei. Apoi, coloana s-a îndreptat spre Sighet, către Memorial, unde, ghinion! Tocmai sosiseră Guest şi Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale!
Aşa că suita princiară a plecat mai departe, fără ca Sighetu Marmaţiei să se poată lăuda că a fost vizitat de înaltul oaspete. Maşinile cu geamuri fumurii, prezenţe extrem de discrete, au dispărut înspre Bucureşti, de unde luni, prin vocea Palatului Cotroceni, Charles s-a arătat încântat de tradiţiile maramureşene pe care le-a observat pe teren. Oare o ieşi ceva pozitiv din aceste aprecieri? Ar exista precedentele Sighişoara, Biertan sau Bonţida. Vom trăi şi vom vedea.
Mea culpa
Spre final, trebuie să mărturisesc că cel mai păcălit în toată afacerea am fost eu. Deşi am fost primul gazetar care a aflat că Charles va sosi în Maramureş (asta încă din luna februarie!), iată că am avut ghinionul să fiu dat la o parte. Mai mult, în ziua de 9 mai, traseul meu şi cel al prinţului s-au intersectat de două ori (la Săpânţa şi Sighet). Practic am trecut unul pe lângă celălalt, dar ochii mei n-au reuşit să-l identifice. A fost o gafă profesională de proporţii, pe care mi-o asum în totalitate, cu scuzele de rigoare pentru cititori, care n-au putut beneficia de un reportaj fierbinte. Poate, data viitoare!
©Teofil Ivanciuc, 2004
Satul prinţului Charles
Fundaţia britanică patronată de prinţul Charles s-a implicat direct în salvarea caselor de lemn (mai multe despre subiect vezi aici) din Maramureşul istoric. Trei dintre vechile case cu specific maramureşean au fost achiziţionate de către fundaţia moştenitorului tronului britanic, reconstruite în satul Breb şi salvate pentru posteritate.
Uneori, drumul de la Clarence House din Londra până în satul maramureşean Breb este extrem de scurt, neţinând cont de miile de kilometri cu care ne ameninţă hărţile rutiere. Trei dintre vechile case tradiţionale din Maramureş, ameninţate cu dispariţia, au fost salvate pentru posteritate de fundaţia patronată de moştenitorul tronului britanic. Prinţul Charles s-a implicat direct în această operaţiune soldată cu reconstruirea caselor într-un sat din Maramureşul istoric.
Stagnarea distrugerii
În ultimul timp, Maramureşul obţine din turism venituri din ce în ce mai consistente. Însă, din nefericire, asupra viitorului turismului maramureşean planează o ameninţare evidentă. Oamenii locului, mânaţi de sărăcie, de indiferenţa autorităţilor şi de inconştienţă, îşi distrug cu mâna lor principalele atracţii, unice în patrimoniul mondial: casele de lemn tradiţionale.
Mai mult, demolarea acestor construcţii şi vânzarea „materialului” (adică a bârnelor din lemn), este accentuată şi de părăsirea portului popular şi a tradiţiilor, într-un schimb inegal cu manelele, prostul-gust şi arhitectura pseudo-occidentală. Dacă lucrurile vor evolua în acest fel, viitorul va coincide cu pierderea unui important segment al vizitatorilor. În presă, câţiva prea puţini „obsedaţi” de dispariţia Maramureşului tradiţional, fac constant lobby pentru a stagnarea ori stoparea distrugerii acestuia.
De curând am aflat cu plăcere că nu suntem singuri în acest demers. Veniţi tocmai din Marea Britanie, oamenii fundaţiei „Mihai Eminescu Trust”, au înţeles (mai bine decât localnicii!) situaţia dezastruoasă spre care se îndreaptă Ţara Maramureşului şi au demarat acţiuni concrete de salvare a acesteia.
Prinţul de Maramureş
Trustul „Mihai Eminescu”, este o fundaţie din Marea Britanie patronată de Charles, prinţ de Wales, din conducerea căreia face parte un potpuriu de personalităţi printre care s-a strecurat un singur român: prinţul Şerban Cantacuzino. Alături de acesta, Trustul care poartă numele marelui poet român are în componenţă britanici extrem de bogaţi şi influenţi: Lord Norwich, Sir Steven Runciman, John Villiers, Patrick Leigh Fermor etc.
Trustul „Eminescu” este prezent în România chiar din perioada de după Revoluţie. După ce iniţial s-a implicat în salvarea de la dispariţie a satelor săseşti (Biertan, Viscri etc.), după munca şi banii investiţi în restaurarea cetăţii din Sighişoara ori a revigorării unor meserii dispărute, începând din anul 1998, Trustul „Eminescu” s-a implicat şi în încercarea de a salva câteva din cele mai bune exemple de case maramureşene de secol XVIII şi XIX, exemplare care în ultima vreme dispar cu repeziciune din peisaj.
În acest moment, conform datelor Trustului (la care subscriem), rata dispariţiei caselor vechi de lemn din „Ţara Lemnului” este de 3-4 pe săptămână. Intenţia britanicilor nu este de a salva întregul patrimoniu arhitectonic local, ci de a alerta populaţia zonei şi a preveni distrugerile, acolo unde este posibil (de aceea este extrem de importantă şi implicarea presei în acest demers).
Cauzele dispariţiei
Casele vechi dispar din varii motive: sunt demolate şi distruse pentru a face loc unor gigantice construcţii din cărămidă şi beton, lemnul fiind considerat „materialul săracului”. Materialul rezultat din demolări este ori incendiat (mai des decât ne închipuim), ori comercializat. Cumpărătorii sunt de două soiuri: colecţionarii de case (români şi străini) şi traficanţii. Primii achiziţionează casele vechi pentru plăcerea de a deţine asemenea bijuterii arhitectonice (în Ploieşti există un asemenea colecţionar care are 30 de case vechi!). Traficanţii valorifică construcţiile vechi (împachetate în conteinere şi declarate „lemn de foc”) în ţări ca Spania, Franţa şi Italia. Acolo există două tipuri de cumpărători: colecţionarii de case vechi, sau profitorii brutali, care despică bârnele vechi (le preferă pe cele cariate) pentru a produce scânduri şi lambriuri! Scândurile sunt folosite la confecţionarea mobilierului de tip „antique”, iar lambriurile sunt folosite la tapisarea barurilor, holurilor etc. Din această cauză (pentru că cererea este tot mai mare, iar oferta tot mai limitată), preţul caselor din Maramureş a crescut vertiginos: dacă în 2002, când „Mihai Eminescu Trust” a achiziţionat trei case vechi în Maramureş, preţul uneia era de doar 500 de dolari, în primăvara lui 2005 costul unei case urcase pe la 2.000 de euro, iar acum oscilează în jurul sumei de 3.500 euro bucata (ne referim la casele vechi construite din stejar, mult mai rare ca cele din brad)!
"Casele englezului"
Până acum, Trustul „Eminescu” a achiziţionat trei case (una provenită din Berbeşti, iar celelalte două din Fereşti), construite din stejar şi acoperite cu draniţă de brad, case care au fost mutate în Breb (pe Uliţa Bătrână) unde au fost reconstruite pe o bucată de teren cumparată de englezi în acest sens. Casa din Fereşti a fost mobilată integral (cu mobilă, icoane şi textile salvate de William Blacker în anii 2001-2004) şi pregatită pentru oaspeţi. Asta pentru că, în mai 2004, vreme de două zile prinţul de Wales a vizitat în mare secret Maramureşul şi a luat masa acolo, în „casa sa” din Breb. Am publicat atunci, dealtfel, un material descriind vizita Prinţului, fără a intra în multe amănunte.
Nu am reuşit să aflăm planurile Trustului „Mihai Eminescu” vizavi de dezvoltarea proiectului caselor vechi din Maramureş. Poate se vor achiziţiona noi case, poate totul va fi oprit aici. Oricum, chiar în cea mai pesimistă dintre variante, englezii au facut deja ceva şi nu puţin lucru, salvând de la dispariţie trei case de lemn de tip medieval maramureşean, pe care le-au redat unei comunităţi săteşti, un exemplu care ar trebui urmat! Pentru că, până la urmă, banii cheltuiţi pe acele case se vor întoarce înapoi însutit, prin intermediul turiştilor care vor căuta acest tip de atracţie.
©Teofil Ivanciuc, 2006
Prinţul Charles, în Maramureş
Bârsana l-a găzduit pe prinţul Charles în cel mai discret mod cu putinţă. Nici măcar localnicii nu au aflat adevărata identitate a importantului oaspete, decât după plecarea acestuia spre Capitală. Aflat timp de trei zile în comuna maramureşeană, moştenitorul tronului britanic şi-a atins cel puţin două obiective: a văzut parte din frumuseţile zonei şi nu a fost reperat de nici un reprezentant al presei. Nici măcar de mine.
Pentru trei zile, între 6 şi 9 mai 2004, comuna maramureşeană Bârsana a jucat rolul de ”curte de vară” pentru Alteţa sa Regală, Prinţul de Wales. Moştenitorul tronului britanic, cunoscut sub numele de prinţul Charles, a sosit în România într-o vizită privată, specificând expres că nu doreşte să fie mediatizat deloc şi evitând total contactele cu presa. Acţiunea a reuşit perfect, nici un reprezentant al mass mediei neaflând în timp util unde anume se găseşte prinţul britanic şi niciun faimos paparazzo nereuşind imortalizarea acestuia pe peliculă.
A stat la… Maria
Din puţinele date coroborate şi puse cap la cap, am aflat că prinţul a fost cazat la Mănăstirea Bârsana, acolo unde conduce straşnica maică Filofteia. Suita prinţului a fost alcatuită din 16 persoane şi a fost cazată la pensiunea lui Paşca Maria de pe Uliţa Pietriş, din centrul Bârsanei. Nimeni, nici măcar gazda bodyguarzilor, n-a ştiut cine este importantul personaj păzit precum sfintele moaşte, toată lumea aflând identitatea acestuia abia duminică, în ultima zi a vizitei. În cursul zilei de sâmbătă, prinţul Charles a vizitat judeţul Satu Mare, iar duminică, în ultima zi a vizitei, s-a preumblat prin satele maramureşene Săpânţa, Breb şi Hoteni. Care însă a fost programul Alteţei Sale în zilele de joi şi vineri, a rămas un mister. Localnicii care l-au văzut în biserica mănăstirii nu l-au recunoscut (de la televizor), aflând abia după aceea lângă cine au stat. Cât despre fantezia iterată de un canal TV, cum că garda prinţului nu l-ar fi lăsat nici măcar pe primarul Bârsanei să se apropie de moştenitorul tronului britanic, aceasta s-a dovedit neadevărată. Primarul nici măcar nu s-a aflat în comună în acele momente şi, cel mai probabil, nici n-a ştiut că Bârsana va fi gazda unui oaspete de seamă.
Aglomeraţia, vinovată
În ziua de duminică (9 mai 2004), Charles a încercat să viziteze Cimitirul Vesel de la Săpânţa (chiar în momentul când se afla acolo ambasadorul SUA, Michael Guest), dar a renunţat din cauza aglomeraţiei. Apoi, coloana s-a îndreptat spre Sighet, către Memorial, unde, ghinion! Tocmai sosiseră Guest şi Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale!
Aşa că suita princiară a plecat mai departe, fără ca Sighetu Marmaţiei să se poată lăuda că a fost vizitat de înaltul oaspete. Maşinile cu geamuri fumurii, prezenţe extrem de discrete, au dispărut înspre Bucureşti, de unde luni, prin vocea Palatului Cotroceni, Charles s-a arătat încântat de tradiţiile maramureşene pe care le-a observat pe teren. Oare o ieşi ceva pozitiv din aceste aprecieri? Ar exista precedentele Sighişoara, Biertan sau Bonţida. Vom trăi şi vom vedea.
Mea culpa
Spre final, trebuie să mărturisesc că cel mai păcălit în toată afacerea am fost eu. Deşi am fost primul gazetar care a aflat că Charles va sosi în Maramureş (asta încă din luna februarie!), iată că am avut ghinionul să fiu dat la o parte. Mai mult, în ziua de 9 mai, traseul meu şi cel al prinţului s-au intersectat de două ori (la Săpânţa şi Sighet). Practic am trecut unul pe lângă celălalt, dar ochii mei n-au reuşit să-l identifice. A fost o gafă profesională de proporţii, pe care mi-o asum în totalitate, cu scuzele de rigoare pentru cititori, care n-au putut beneficia de un reportaj fierbinte. Poate, data viitoare!
©Teofil Ivanciuc, 2004
Satul prinţului Charles
Fundaţia britanică patronată de prinţul Charles s-a implicat direct în salvarea caselor de lemn (mai multe despre subiect vezi aici) din Maramureşul istoric. Trei dintre vechile case cu specific maramureşean au fost achiziţionate de către fundaţia moştenitorului tronului britanic, reconstruite în satul Breb şi salvate pentru posteritate.
Uneori, drumul de la Clarence House din Londra până în satul maramureşean Breb este extrem de scurt, neţinând cont de miile de kilometri cu care ne ameninţă hărţile rutiere. Trei dintre vechile case tradiţionale din Maramureş, ameninţate cu dispariţia, au fost salvate pentru posteritate de fundaţia patronată de moştenitorul tronului britanic. Prinţul Charles s-a implicat direct în această operaţiune soldată cu reconstruirea caselor într-un sat din Maramureşul istoric.
Stagnarea distrugerii
În ultimul timp, Maramureşul obţine din turism venituri din ce în ce mai consistente. Însă, din nefericire, asupra viitorului turismului maramureşean planează o ameninţare evidentă. Oamenii locului, mânaţi de sărăcie, de indiferenţa autorităţilor şi de inconştienţă, îşi distrug cu mâna lor principalele atracţii, unice în patrimoniul mondial: casele de lemn tradiţionale.
Mai mult, demolarea acestor construcţii şi vânzarea „materialului” (adică a bârnelor din lemn), este accentuată şi de părăsirea portului popular şi a tradiţiilor, într-un schimb inegal cu manelele, prostul-gust şi arhitectura pseudo-occidentală. Dacă lucrurile vor evolua în acest fel, viitorul va coincide cu pierderea unui important segment al vizitatorilor. În presă, câţiva prea puţini „obsedaţi” de dispariţia Maramureşului tradiţional, fac constant lobby pentru a stagnarea ori stoparea distrugerii acestuia.
De curând am aflat cu plăcere că nu suntem singuri în acest demers. Veniţi tocmai din Marea Britanie, oamenii fundaţiei „Mihai Eminescu Trust”, au înţeles (mai bine decât localnicii!) situaţia dezastruoasă spre care se îndreaptă Ţara Maramureşului şi au demarat acţiuni concrete de salvare a acesteia.
Prinţul de Maramureş
Trustul „Mihai Eminescu”, este o fundaţie din Marea Britanie patronată de Charles, prinţ de Wales, din conducerea căreia face parte un potpuriu de personalităţi printre care s-a strecurat un singur român: prinţul Şerban Cantacuzino. Alături de acesta, Trustul care poartă numele marelui poet român are în componenţă britanici extrem de bogaţi şi influenţi: Lord Norwich, Sir Steven Runciman, John Villiers, Patrick Leigh Fermor etc.
Trustul „Eminescu” este prezent în România chiar din perioada de după Revoluţie. După ce iniţial s-a implicat în salvarea de la dispariţie a satelor săseşti (Biertan, Viscri etc.), după munca şi banii investiţi în restaurarea cetăţii din Sighişoara ori a revigorării unor meserii dispărute, începând din anul 1998, Trustul „Eminescu” s-a implicat şi în încercarea de a salva câteva din cele mai bune exemple de case maramureşene de secol XVIII şi XIX, exemplare care în ultima vreme dispar cu repeziciune din peisaj.
În acest moment, conform datelor Trustului (la care subscriem), rata dispariţiei caselor vechi de lemn din „Ţara Lemnului” este de 3-4 pe săptămână. Intenţia britanicilor nu este de a salva întregul patrimoniu arhitectonic local, ci de a alerta populaţia zonei şi a preveni distrugerile, acolo unde este posibil (de aceea este extrem de importantă şi implicarea presei în acest demers).
Cauzele dispariţiei
Casele vechi dispar din varii motive: sunt demolate şi distruse pentru a face loc unor gigantice construcţii din cărămidă şi beton, lemnul fiind considerat „materialul săracului”. Materialul rezultat din demolări este ori incendiat (mai des decât ne închipuim), ori comercializat. Cumpărătorii sunt de două soiuri: colecţionarii de case (români şi străini) şi traficanţii. Primii achiziţionează casele vechi pentru plăcerea de a deţine asemenea bijuterii arhitectonice (în Ploieşti există un asemenea colecţionar care are 30 de case vechi!). Traficanţii valorifică construcţiile vechi (împachetate în conteinere şi declarate „lemn de foc”) în ţări ca Spania, Franţa şi Italia. Acolo există două tipuri de cumpărători: colecţionarii de case vechi, sau profitorii brutali, care despică bârnele vechi (le preferă pe cele cariate) pentru a produce scânduri şi lambriuri! Scândurile sunt folosite la confecţionarea mobilierului de tip „antique”, iar lambriurile sunt folosite la tapisarea barurilor, holurilor etc. Din această cauză (pentru că cererea este tot mai mare, iar oferta tot mai limitată), preţul caselor din Maramureş a crescut vertiginos: dacă în 2002, când „Mihai Eminescu Trust” a achiziţionat trei case vechi în Maramureş, preţul uneia era de doar 500 de dolari, în primăvara lui 2005 costul unei case urcase pe la 2.000 de euro, iar acum oscilează în jurul sumei de 3.500 euro bucata (ne referim la casele vechi construite din stejar, mult mai rare ca cele din brad)!
"Casele englezului"
Până acum, Trustul „Eminescu” a achiziţionat trei case (una provenită din Berbeşti, iar celelalte două din Fereşti), construite din stejar şi acoperite cu draniţă de brad, case care au fost mutate în Breb (pe Uliţa Bătrână) unde au fost reconstruite pe o bucată de teren cumparată de englezi în acest sens. Casa din Fereşti a fost mobilată integral (cu mobilă, icoane şi textile salvate de William Blacker în anii 2001-2004) şi pregatită pentru oaspeţi. Asta pentru că, în mai 2004, vreme de două zile prinţul de Wales a vizitat în mare secret Maramureşul şi a luat masa acolo, în „casa sa” din Breb. Am publicat atunci, dealtfel, un material descriind vizita Prinţului, fără a intra în multe amănunte.
Nu am reuşit să aflăm planurile Trustului „Mihai Eminescu” vizavi de dezvoltarea proiectului caselor vechi din Maramureş. Poate se vor achiziţiona noi case, poate totul va fi oprit aici. Oricum, chiar în cea mai pesimistă dintre variante, englezii au facut deja ceva şi nu puţin lucru, salvând de la dispariţie trei case de lemn de tip medieval maramureşean, pe care le-au redat unei comunităţi săteşti, un exemplu care ar trebui urmat! Pentru că, până la urmă, banii cheltuiţi pe acele case se vor întoarce înapoi însutit, prin intermediul turiştilor care vor căuta acest tip de atracţie.
©Teofil Ivanciuc, 2006