Menu
Secretele minelor de la Ocna Slatina
1. Din istoria secretă a Maramureșului: imensul obelisc de sare (zis și ”piramida de sare”), înalt de 74 m, din mina Kunigunda de la Ocna Slatina (Солотвино, Aknaszlatina) din Maramureșul de nord, azi în Ucraina, probabil cel mai înalt monument în sare realizat vreodată.
Cioplit în masivul de sare la o dată necunoscută, obeliscul s-a prăbușit în 1908, odată cu imensa cavitate subterană, erodată ireversibil după 5 ani de lupte disperate cu apele care au inundat-o. Pe locul său a apărut, apoi, cel mai faimos lac sărat din Slatina de azi, botezat tot Kunigunda. Desenul din 1853 relevă dimensiunile incredibile ale spațiului subpământean, oamenii arătând precum niște furnici.
2. Spitalul alergologic din Mina nr. 9, deschis în 1968 la adâncimea de cca 300 m (zice-se că ar fi fost cel mai adânc din lume), în care se tratau de astm bronșitic și alte probleme respiratorii un număr de peste 6000 de persoane pe an. A fost închis în 2008, mina fiind inundată în 2010.
3. Laboratorul subteran, deschis în 1984 la 430 m adâncime de către Institutul de Cercetări Nucleare al Academiei Ucrainiene și în care condițiile erau ca la 1000 m sub nivelul mării, specializat în studiile pe particule (în special pe descompunerea dublă beta a nucleului atomic), prin intermediul izotopilor radioactivi 113Cd, 160Gd, 186W ș.a. A fost închis înainte de anul 2008, mina fiind inundată în 2010.
©Teofil Ivanciuc, februarie 2021