Studiu publicat în Revista Arhivei Maramureşene, nr. 10, 2017, Baia Mare, p. 15-39
Pe lângă satele dispărute fără a lăsa urme în documente (precum Sarasăul vechi sau aşezarea de la marginea sudică a Sighetului), am identificat un număr de 29 de nume de localităţi atestate între secolele XIV-XVII (anii extremi 1341-1646), care însă nu reprezintă numărul absolut de sate şi pe care le-am catalogat ca: sate dispărute cu desăvârşire, sate contopite cu altele şi locuite şi în prezent, respectiv sate neidentificate precis, care ar fi putut fi fie din categoriile de mai sus, fie aşezări cu numele schimbat, fie sate părăsite o vreme şi apoi repopulate (precum satul autohton Tursad, atestat în secolul XV şi reînfiinţat abia după anul 1800, sub numele de Şugău, acum însă populat cu mineri de la salina Coştiui).
Cel mai problematic caz rămâne probabil cel al satului românesc Doroslău, de undeva de pe piemontul Gutâiului, amintit în sec. XV-XVI, care ar fi putut fi amplasat: fie pe valea Dărasca, azi nelocuită, între Hoteni, Sat Şugătag şi Ocna Şugătag, fie pe terasa Marei lângă Hărniceşti, fie pe locul Hoteniului de mai târziu, fie dincolo de râul Mara, în dreptul Deseştiului.
Ca studii de caz am ales satele: Copăciş-Valea Mare, sat nobiliar şi apoi iobăgesc aparţinând Giuleştenilor, singurul sat dispărut (în sec. XVIII) care a apucat să fie menţionat pe o hartă contemporană; Slatina Şugătagului de pe interfluviul Mara-Cosău (sat iniţial nobiliar românesc, abandonat vreme de secole şi reînfiinţat apoi ca şi colonie erarială austriacă); misteriosul Valea Judelui de la izvoarele Ronişoarei, locuit probabil pe la finele sec. XIV- începutul sec. XV de lucrătorii aduşi de regalitate pentru mina de sare şi strămutaţi apoi la Coştiui.
Continuarea AICI.
Pe lângă satele dispărute fără a lăsa urme în documente (precum Sarasăul vechi sau aşezarea de la marginea sudică a Sighetului), am identificat un număr de 29 de nume de localităţi atestate între secolele XIV-XVII (anii extremi 1341-1646), care însă nu reprezintă numărul absolut de sate şi pe care le-am catalogat ca: sate dispărute cu desăvârşire, sate contopite cu altele şi locuite şi în prezent, respectiv sate neidentificate precis, care ar fi putut fi fie din categoriile de mai sus, fie aşezări cu numele schimbat, fie sate părăsite o vreme şi apoi repopulate (precum satul autohton Tursad, atestat în secolul XV şi reînfiinţat abia după anul 1800, sub numele de Şugău, acum însă populat cu mineri de la salina Coştiui).
Cel mai problematic caz rămâne probabil cel al satului românesc Doroslău, de undeva de pe piemontul Gutâiului, amintit în sec. XV-XVI, care ar fi putut fi amplasat: fie pe valea Dărasca, azi nelocuită, între Hoteni, Sat Şugătag şi Ocna Şugătag, fie pe terasa Marei lângă Hărniceşti, fie pe locul Hoteniului de mai târziu, fie dincolo de râul Mara, în dreptul Deseştiului.
Ca studii de caz am ales satele: Copăciş-Valea Mare, sat nobiliar şi apoi iobăgesc aparţinând Giuleştenilor, singurul sat dispărut (în sec. XVIII) care a apucat să fie menţionat pe o hartă contemporană; Slatina Şugătagului de pe interfluviul Mara-Cosău (sat iniţial nobiliar românesc, abandonat vreme de secole şi reînfiinţat apoi ca şi colonie erarială austriacă); misteriosul Valea Judelui de la izvoarele Ronişoarei, locuit probabil pe la finele sec. XIV- începutul sec. XV de lucrătorii aduşi de regalitate pentru mina de sare şi strămutaţi apoi la Coştiui.
Continuarea AICI.
RSS Feed
