Menu
Nomenclatorul ocupaţiilor şi meşteşugurilor populare din Țara Maramureșului
”Memoria Ethnologica”, 74-75, Baia Mare, 2020, p. 80-109.
Cuvinte cheie: Maramureș, tradițional, ocupații, meșteșuguri, evoluție
Nomenclatorul ocupaţiilor şi meşteşugurilor populare din Țara Maramureşului
Rezumat
Studiul de față, dedicat vieții tradiționale din, probabil, cea mai bine conservată regiune a României, este rezultatul unor cercetări desfășurate între anii 2010-2019.
În prima parte, am urmărit evoluția vieții rurale maramureșene începând din sec. XIX, observând că Revoluția Industrială a fierului și aburului nu a ajuns acolo, că izolarea regiunii a fost mai mult aparentă și punctând cele mai importante schimbări, de la vremurile când viața locului era tradițională în întregime, până în prezent.
Urmează lista a 221 de meserii practicate azi în Maramureş, dintre care 69 le-am catalogat ca ocupaţii, iar 152 ca meşteşuguri populare.
Așadar, Maramureșul, o arie atât de restrânsă și de puțin locuită, deține azi una din cele mai ridicate densități cunoscute ale ocupațiilor și meșteșugurilor autentice.
Activitățile au fost marcate ca fiind practicate de femei, de bărbați, în mediul rural sau urban (deși în Maramureș cele două medii se întrepătrund profund), respectiv aflate în pericol de dispariție.
Am grupat ocupațiile în câteva mari genuri: agricultură, zootehnie, păstorit, făcutul fânului, pomicultură, viticultură, vânătoare, pescuit, apicultură, culesul din natură, pădurărit, transporturi, prepararea hranei și maternitate.
Meșteșugurile au fost sistematizate ținându-se cont în primul rând (dar nu numai) de materia primă prelucrată: prelucrarea fibrelor textile, prelucrarea lânii, mărgelit, confecționarea cununilor de mireasă, prelucrarea lemnului, confecționarea instrumentelor muzicale, felurite tipuri de împletituri, prelucrarea pielii, cojocărit, instalații tehnice hidraulice, prelucrarea osului și cornului, prelucrarea metalelor, prelucrarea pietrei, prelucrarea lutului, finalul fiind alocat unei categorii eterogene, pe care am numit-o ”alte ocupații, meșteșuguri, servicii și aptitudini”.
Introducere
Ţara Maramureşului sau Maramureşul istoric, reputată regiune etnografică unde viaţa tradiţională se conservă probabil mai bine ca în celelalte spaţii locuite de români, reprezintă un loc unde majoritatea ocupaţiilor şi meşteşugurilor populare încă persistă.
Teritoriul acesteia se întinde pe doar 3.218 kmp (dintre care cea mai mare sunt munţi și dealuri nelocuite, doar cca 1.200 kmp reprezentând habitatul uman), constituind partea nordică a judeţului Maramureş, a cărui configuraţie actuală datează din anul 1968.
Populaţia zonei este azi de cca 200.000 locuitori (în majoritate români, dar şi zeci de mii de ucrainieni, mii de maghiari, sute de germani și de romi) care trăiesc în 63 de sate şi 5 oraşe, acestea din urmă având un puternic caracter rural, mai ales înspre periferii.
Izolarea regiunii a fost aparentă și relativă, fiind mai mult clamată de către proprii săi locuitori, renumiţi prin conservatorismul lor, decât o realitate. Încă din sec. XIV, bărbații săi au plecat frecvent la război, purtându-și armele până în Lituania, Bosnia, Italia ori Germania. Deși au ajuns să cunoască alte culturi, unele mult mai evoluate, cu toate că băteau frecvent drumurile capitalelor Buda și Viena, ale căror reprezentanți - exponenți puri ai culturii occidentale -, au fost permanent prezenți la Sighet, ei au acceptat noul cu lentoare și doar cu mare reticență, schimbările devenind mai accelerate abia după anul 1918.
În acea zonă a funcționat un sistem economico-social închis, autarhic, în care majoritatea bunurilor au fost produse prin mijloace proprii de către sătenii înşişi, majoritatea fiind “meşteri pe seama lor”, o mică parte fiind meşteşugari profesionişti, adică “meşteri de meserie", apelându-se la mărfurile din exterior doar atunci când nu s-a putut altfel.
Astfel, bazându-se pe materialele locale, ingenioșii maramureșeni și-au ridicat, acoperit, utilat și mobilat singuri casele și celelalte construcții private ori obștești, și-au asigurat hrana, îmbrăcămintea, uneltele și toate lucrurile necesare.
Privind Maramureșul, înțelegem ca nicăieri altundeva, fie că Revoluția Industrială nu a avut loc acolo niciodată, sărindu-se din perioada premodernă direct în epoca contemporană, fie – mai plauzibil – că aceasta a fost parţială, neajungând să se cunoască etapa fierului și aburului – precum în restul Europei, ci rezumându-se doar la utilizarea lemnului și forței apei, precum în Evul Mediu. Până pe la mijlocul secolului XX, industria populară sătească a utilizat preponderent propulsia hidraulică, apoi pe cea umană şi, într-o măsură mai mică, pe cea animală.
Sistemul arhaic de acolo a funcționat aproape neatins până în a doua jumătate a secolului XIX, când au apărut primele elemente de modernitate: anumite chimicale pentru vopsirea fibrelor și lânii, primele textile ”de fabrică” pentru fuste și năframe, geamurile de sticlă, feroneria metalică pentru uși și ferestre, primele case din zid prin sate, transportul feroviar, telegraful etc.
După Primul Război Mondial au apărut tot mai multe haine moderne, petrolul pentru iluminat a devenit generalizat (înainte, iluminatul multor case se făcea cu lumânări și opaițe cu seu de oaie și vită), evreii au început să comercializeze peste tot ulei rafinat, zahăr, vase emailate, încălțăminte ”de oraș” etc.
Din război, soldații au adus acasă multe haine și încălțăminte militare, dar și mari cantități de sârmă ghimpată, care a început să fie utilizată nu numai pentru noi modele de garduri, dar și pentru acoperișurile de draniță (sârma fiind transformată de ingenioșii fierari ai satelor în cuiele prea scumpe pentru unii), astfel că ultimele 10 mii de case acoperite cu paie în Maramureș au putut fi, în sfârșit, învelite cu șițe de lemn...
Tot în timpurile interbelice au apărut și primele tractoare și batoze.
Perioada de după cel de-al Doilea Război a adus comunismul, colectivizarea, închisoarea și chiar moartea pentru oponenții noului regim, pentru moșieri și chiaburi, pierderea morilor, batozelor, distileriilor, pădurilor etc. În toate cătunele au apărut magazine sătești ale cooperației, care ofereau fibre sintetice ca înlocuitoare pentru cânepa, inul și lâna strămoșești, apoi cizme de cauciuc (în loc de opinci) și o largă gamă de produse de uz gospodăresc, care au dus la abandonarea unui număr enorm de deprinderi, cunoștințe, tipuri de obiecte și meșteșuguri din perioada anterioară.
După 1965 a început industrializarea masivă, unele fabrici fiind deschise chiar și în sate, un număr enorm de țărani și meșteșugari tradiționali mutându-se - ori ajungând să facă naveta - la oraș, ca muncitori în fabrici, dar și în alte profesii ”moderne”. Concomitent, sătenii rămași acasă au început să lucreze temporar la munci agricole, pe șantiere ori în exploatările forestiere din alte regiuni ale țării, aducând de acolo multe elemente noi.
De la sfârșitul anilor 1960 a început treptat electrificarea satelor, asfaltarea șoselelor și înlocuirea la scară mare a caselor de lemn cu cele de zid, au apărut aparatele radio-TV și bicicletele mai la fiecare casă etc.
Doar unele sate necolectivizate mai izolate, precum și zonele locuite situate departe de șosea, au rămas ceva mai ferite de noile tentații.
Tot prin anii 1960 s-a atins apogeul - urmat de declin – al costumului tradițional, atât în varianta de sărbători cât și în cea ”de zile”, diferit de la sat la sat, în funcție de model, colorit, modul de dispunere al dungilor zadiilor etc., practic o adevărată carte de vizită care dezvăluia nu numai localitatea posesorului, dar și vârsta, statutul social, marital etc., al acestuia.
Probabil, tot în acea perioadă au trăit și ultimii săteni care și-au asigurat absolut toate cele necesare prin mijloace proprii (incluzând uleiul, pâinea și toată îmbrăcămintea).
După 1989, îndepărtarea comunismului a dus la restituirea majorității proprietăților și la o explozie a comerțului, cererea de produse tradiționale suferind un regres colosal, la fel ca toți parametrii care definesc viața țărănească. Acum au apărut primele tractoare private, după o pauză de 50 de ani, mii și mii de autoturisme (înainte, acestea erau foarte rare) și o serie de tipuri de mașini, scule și utilaje moderne, care au făcut ca anumite meșteșuguri și produse artizanale să devină, subit, perimate.
Anul 2000 a fost unul nefast, atunci fiind interzisă cultivarea cânepii care, chipurile, ar conține droguri (!), astfel că importanta industrie casnică de confecționare a hainelor și altor textile populare din fibre de cânepă, s-a stins, practic.
Începând încă din 1990, dar mai ales după anul 2002 (când au fost eliminate vizele pentru spațiul Schengen), maramureșenii au început să plece în număr tot mai mare la lucru în străinătate, în special în Europa de Vest, astfel că în 2019 s-a ajuns ca circa 20% dintre ei să muncească, permanent ori sezonier, în alte state.
Aderarea la Uniunea Europeană din 2007, a adus, pe lângă avantaje (subvenții pentru fermieri, finanțări pentru felurite afaceri, mai mulți bani, în general) și o serie de interdicții și restricții ce au dus, în anii următori, la abandonarea de către mulți, a agriculturii de subzistență, la părăsirea unei alte serii de meșteșuguri și la demolarea celor mai multe case și acareturi vechi de lemn...
După 2010 au început să fie importate foarte multe tractoare second-hand și cositori mecanice, preţul la lapte, carne, fân, mere și la toate produsele agricole s-a prăbușit, iar după 2016, au apărut supermarket-urile prin sate, gardurile electrice pentru păscutul animalelor și primele mașini de balotat fânul...
Cu toate acestea, viața tradițională maramureșeană a rămas neașteptat de viguroasă până azi, în plus constatându-se, începând de prin anii 2013-2015, o renaștere treptată a aprecierii localnicilor pentru folclor și costume populare, ori față de noile biserici și porți de lemn.
Și încă mai există acolo destule persoane ce practică meșteșuguri din alte vremuri, mai sunt săteni ce-și asigură din surse proprii aproape toate cele de trebuință, mai se găsesc locuințe și chiar cătune întregi neelectrificate...
Metode
În anul 2010 am început cercetarea activităților tradiționale din satele maramureșene, câțiva ani mai târziu publicând o lucrare în care am descris jumătate din cele 63 de ocupaţii şi meşteşuguri populare inventariate la acel moment (atât mari grupuri de meșteșuguri, cât și meserii separate), practicate de cca 600-700 de meşteri populari2.
Ulterior, am separat anumite activități din trunchiuri cuprinzătoare, cum ar fi marea familie a prelucrării lemnului – care are în Maramureș cel puțin 20 de meșteșuguri distincte, ori cea a fibrelor textile – din care am reușit să desprindem 15 meșteșuguri.
Nici nu se putea altfel, cât timp, de exemplu, în cadrul pomiculturii ca ocupație, există persoane specializate exclusiv în altoit, iar altele, doar în recoltatul fructelor, iar în meșteșugul confecționării cununilor regăsim cel puțin 6 tipuri complet diferite, atât ca zonă de răspândire, cât și ca aspect, tehnici și materiale de lucru...
Investigațiile de pe teren au fost dublate de cercetarea anumitor muzee etnografice și de studiu în biblioteci.
Rezultate
Până în prezent am identificat un număr de 221 de activități practicate azi în Ţara Maramureşului, dintre care pe 69 le-am catalogat ca ocupaţii, iar pe celelalte 152 - ca meşteşuguri populare (vezi Anexa).
În ce privește dimensiunea demografică, am apreciat la câteva zeci de mii numărul celor care desfășoară, sporadic ori regulat, una sau alta dintre ocupațiile populare (fără a include prepararea hranei ori maternitatea), respectiv la câteva mii numărul meșteșugarilor din Țara Maramureșului, probabil 1.000 dintre aceștia putând fi considerați ”profesioniști”, adică remunerați permanent ori ocazional.
Foarte plauzibil, Maramureșul, o arie atât de restrânsă și de puțin locuită, deține azi cea mai ridicată densitate din Europa a ocupațiilor și meșteșugurilor autentice.
Clasificarea activităților a fost efectuată ţinând cont, mai ales, de realităţile din teren, întâmpinând uneori dificultăţi în a departaja ceea ce este ocupaţie şi ce meşteşug, sau în a grupa, sau dimpotrivă separa, anumite activităţi.
Câteva constatări generale:
- există activităţi permanente sau ocazionale; de bază, secundare sau casnice; utilitare, ceremoniale ori artistice; larg răspândite sau rare etc.;
- tot mai multe persoane active părăsesc regiunea pentru a se muta, temporar sau definitiv în Occident, unele dintre acestea fiind, din nefericire, valoroase practicante de activități tradiţionale;
- în nomenclator am introdus atât unele ocupaţii şi meşteşuguri destul de comune şi prezente în alte colțuri de lume, cât și altele existente azi doar în spaţiul românesc, ori chiar exclusiv în cel maramureşean (cum ar fi utilizarea curentă a instalațiilor hidraulice pentru scărmănatul lânii, ori pentru presarea pănurii);
- dacă în trecut, existau sate specializate în anumite meșteșuguri: pietrele de moară se produceau la Glod, olăritul mai ales la Săcel, casele de lemn la Budeşti, plutăritul la Vişeu de Sus, lăzile de zestre la Poienile Izei – tot acolo producându-se și cofe ori linguri, iar văsarii erau mai ales în Poienile de sub Munte, azi constatăm că Săpânţa și Botiza sunt prin excelență satele în care practică meșteșugul țesutului, Sârbiul este satul vâltorilor și al producerii pănurii, Budeștiul înseamnă draniţă, Iapa și Hărniceştiul - pomi fructiferi și ”horincă”, Ieudul și Bârsana – cioplirea de porţi și biserici de lemn, ori Brebul - podoabe de mărgele, printre altele.
În ce privește transformările aduse în ultimele decenii asupra stilului, coloritului ori ornamenticii produselor manufacturiere, apreciem că arta populară este vie și că aceasta nu a cunoscut momentul 0 al pierderii şi apoi al reluării artificiale și tardive, cum s-a întâmplat în Occident, dar și la noi - în majoritatea zonelor. Atât timp cât majoritatea meşterilor nu activează doar ”de paradă”, în scop turistic, ci, în calitate de membri ai comunităților sătești lucrează direct pentru beneficiul localnicilor, care le apreciază produsele ca fiind originale și tradiționale, considerăm că autenticitatea operei lor nu poate fi pusă la îndoială de către noi, teoreticienii din exterior. Este știut că, de când lumea, meșterii au asimilat periodic inovaţii și și-au modificat tehnicile, stilul, cromatica și design-ul produselor, ceea ce continuă să facă şi azi (priviți cum arăta un ”țol” ori o poartă de lemn în sec. XVIII și cum arăta în 1970, ori azi)… În acest context, considerăm că noile motive regăsite, bunăoară, pe covoare și ”cămeși”, ori ”șuruburile” și lanțurile de pe porțile de lemn, constituie noi modele de exprimare artistică.
În schimb, tehnologiile contemporane, care câștigă teren printre meșteșugarii mai permeabili la modern, precum broderiile cămășilor făcute la mașini ce urmăresc un program computerizat, ori sculptura în lemn cu freze electrice, nu considerăm a fi compatibile în acest moment cu conceptele ”tradițional” și ”popular”.
Am catalogat ocupaţiile şi meşteşugurile ca fiind practicate de către ”bărbaţi” (M), de ”femei” (F) sau de ambele genuri, ca fiind ”urbane” (U), ”rurale” (R) sau întâlnite în ambele tipuri de habitat, ca fiind practicate la o scară suficient de mare încât să nu se întrezărească posibila lor dispariţie, ori, ca aflate ”în pericol” (I) sau chiar ”dispărute”.
Referitor la “urban” (U) şi “rural” (R), trebuie știut că aceste medii sunt profund întrepătrunse. Vreme de secole, singurul oraş al Maramureşului, Sighetul, a avut o populaţie amestecată, orăşenii veritabili, cu meseriile lor, amagamându-se cu locuitorii din periferii, care trăiau exact ca cei din sate, iar acest lucru a rămas valabil până azi (cunoaștem meşteşugari tradiţionali – ţesătoare, sculptori în lemn, dar și mici fermieri, locuind până şi în centrul municipiului). Celelalte oraşe din Ţara Maramureşului au populaţia încă mai ruralizată, două dintre acestea, Săliştea de Sus şi Dragomireşti fiind practic nişte comune care au primit statutul, mai mult conceptual, de oraş în anul 2004, iar celelalte două (Borșa și Vișeul de Sus, declarate orașe doar în 1968) având de asemenea, mii și mii de cetățeni care trăiesc exact ca la țară3.
În ce priveşte satele regiunii, o parte a populaţiei acestora a rămas fidelă valorilor tradiţionale, în timp ce un alt segment, de foarte multe ori membri ai aceloraşi familii şi locuind în aceeaşi zonă a aşezării, a adoptat întru totul modul de viaţă urban.
În cursul ultimului veac, unele meşteşuguri urbane s-au mutat în spaţiul rural. Apoi, dintotdeauna, la sate a existat și o pătură subțire de elite, care, împreună cu familiile lor, trăiau ca la oraș: anumiți preoți, învățători, moșieri, funcționari ș.a.
Acestea sunt principalele motive pentru care prezentul studiu se referă la meserii ”populare”, nu ”tradiționale” și pentru care am atribuit ambele calificative: “urban” şi “rural” celor mai multe ocupaţii, care, prin alte părţi, nu mai pot fi întâlnite decât fie prin sate, fie prin orașe.
Nu am inclus însă aici prestatorii de activități cu caracter modern și pregnant urban (chiar dacă aceștia au ajuns până în cele mai îndepărtate cătune), cum ar fi: reparatorii de mașini de cusut și aparate de uz casnic, de biciclete, motociclete și toate celelalte tipuri de autovehicule cu motor, sudorii, frezorii și strungarii în metal, vulcanizatorii, electricienii, instalatorii de apă/canal, dar și depanatorii de telefoane/calculatoare/TV ș.a.
Am grupat ocupațiile în câteva mari categorii: agricultură, zootehnie, păstorit, făcutul fânului, pomicultură, viticultură, vânătoare, pescuit, apicultură, culesul din natură, pădurărit, transporturi, prepararea hranei și ocupațiile legate de maternitate.
Lista meșteșugurilor a fost organizată ținându-se cont (nu în toate cazurile) de materia primă: prelucrarea fibrelor textile, a lânii, mărgelit, confecționarea cununilor de mireasă, prelucrarea lemnului, confecționarea instrumentelor muzicale, împletituri din fibre, prelucrarea pielii, cojocărit, instalații tehnice hidraulice, prelucrarea osului și cornului, prelucrarea metalelor, prelucrarea pietrei, prelucrarea lutului și o categorie eterogenă, pe care am numit-o ”alte ocupații, meșteșuguri, servicii și aptitudini”.
Discuție
Modul de viață al maramureșenilor a început să fie cercetat într-un mod mai serios în perioada interbelică, iar sistematic după 1965, fiind descris într-o serie de lucrări care s-au referit și la câteva zeci dintre ocupațiile și meșteșugurile practicate de către aceștia4, mai multe activități diferite fiind grupate frecvent sub un singur nume, chiar și în cazurile când departajarea acestora era suficient de vizibilă.
În același fel s-a procedat și în majoritatea celor mai importante lucrări românești referitoare la meșteșuguri5 (care au fost apreciate a număra abia câteva zeci de tipuri).
Până acum, nu am reușit să identificăm nici o listă cvasi-completă de meserii practicate în vreuna din cele cca 70 de zone etnografice românești.
În schimb, Dicționarele și Atlasul etnografic6, cuprind informații mult mai bogate și punctuale despre acest subiect, deși nu exhaustive, iar proiectul ”Repertoriul Patrimoniului Cultural Imaterial din România”7, sinteză de nivel național aflată în derulare, pare-se că va reuși, în final, să enumere majoritatea activităților de profil.
În alte ţări, acestui domeniu i se alocă încă mai multă atenție: spre exemplu, în Marea Britanie, ”The Heritage Crafts Association” are înregistrate 210 de meşteşuguri viabile dar și în pericol, majoritatea acestora, însă, fiind de factură urbană8. Listele de meșteșuguri franceze (în imensa lor majoritate stinse azi), cuprind cca 1.000 de poziții. Într-un alt registru, în Republica Moldova, o cercetare axată pe meșteșugurile practicate în secolul XVIII a identificat 157 de meserii diferite9.
Concluzii
Ocupaţiile casnice, creşterea animalelor, cultura fânului, culesul din natură şi agricultura de semi-subzistenţă, sunt încă practicate de un număr foarte ridicat de persoane, inclusiv tinere.
Numărul practicanţilor tuturor meşteşugurilor populare scade, iar media lor de vârstă creşte.
Dintre meşteşugurile de viitor (cu mulţi ucenici tineri și cu sute de practicanţi) cele mai fezabile sunt cele din familia prelucrării lemnului – mai ales confecţionarea porţilor, bisericilor şi a obiectelor de artizanat, precum şi prelucrarea textilelor şi a lânii, costumele populare fiind, iar, la mare preț, la fel ca și mărgelitul.
Altele, însă, mai sunt ținute în viață de către un ultim meșter, maxim doi, fiind în pericol extrem de extincție10: spătăritul, confecționarea instrumentelor muzicale, a măștilor rituale, a majorității tipurilor de cununi, prelucrarea cânepii, pivele și daracele hidraulice ș.a.
Studiul de față nu are caracter exhaustiv și nu abordează multe detalii și date tehnice (tipuri categoriale, nume, localități, materiale, tehnici de realizare, structuri ornamentale, cromatică, funcții ș.a.), ci s-a dorit a reprezenta, deocamdată, o simplă nominalizare a majorității ocupațiilor și meșteșugurilor practicate încă de către locuitorii vechiului Maramureș.
Anexa
Lista ocupaţiilor şi meşteşugurilor populare contemporane
A. Ocupaţii
Agricultura
1. Lăzuitul (M, U, R), este practicat manual sau mecanic, prin ciungire şi tăiere de inel în scoarţă, ori prin păşunatul intensiv. 2. Desţelenitul (M, F- rar, U, R) e practicat cu cazmaua, sapa, plugul sau motocultorul.
3. Curăţarea terenurilor şi incendierea resturilor vegetale (F, M, U, R).
4. Fertilizarea solului (M, U, R) cu gunoi de grajd, cenuşă, resturi vegetale alimentare, prin târlire etc.
5. Aratul, grăpatul (M, U, R) (cu mijloace cu tracţiune animală sau motorizate), mărunţirea solului cu cazmaua.
6. Plantatul, manual ori mecanizat (M, F, U, R). Principalele specii cultivate în Ţara Maramureşului sunt: porumbul, cartofii, secara (I11), ovăzul (I), grâul, fasolea ”oloagă” sau ”de rude” (zeci de soiuri), mazărea, varza, guliile, ceapa, usturoiul, morcovii, pătrunjelul, ţelina, tomatele, vinetele, ardeii, ardeii iuţi, castraveţii, dovleceii, napii (I), bobul (I), ridichile, salata, spanacul, hreanul, leuşteanul, mărarul, cimbrul, măghiranul, rozmarinul, tarhonul, macul, floarea soarelui, căpşunile, plantele furajere (sfecla, dovlecii, lucerna, trifoiul, ghizdeiul), cânepa (I), inul (I), tutunul (I) etc.
7. Prăşitul, plivitul (F, rar M, U, R) cu mâna, cu diverse modele de sape, cu atelaje animale sau cu mijloace mecanizate. Este practicat foarte frecvent, de două și chiar trei ori pe an, deoarece ierbicidele sunt aproape neutilizate în Maramureşul istoric.
8. Recoltatul (M, F, U, R) se efectuează manual sau mecanizat. În trecut s-a practicat şi se mai practică pe alocuri, seceratul sau cositul cerealelor, iar azi se seceră încă regulat tulpinile de porumb.
9. Treieratul cu batoze mecanice/electrice12 (I) ori cu combine agricole (M, U, R).
10. Floricultura (F, U, R) – pe terenul grădinii din faţa casei şi în glastrele de la fereastră: plante ornamentale, medicinale, aromate, arbuşti și arbori ornamentali (buxus, călin, liliac etc.), mentă, crini, mușcate, trandafiri, garoafe, crizanteme, dalii, gladiole etc.
11. Ocupația de muncitor sezonier agricol (F, M, R), ”mărs pe nopsam” în grai local ori ”mărs în jos”, adică în țară, iar azi mai ales în Occident.
12. Depozitarea produselor agricole (F, M, U, R) în lăzi, pivnițe, cămări, poduri de case (carne, slănină, cârnați, cereale, ceapă, usturoi, fasole, porumb, ceapă, usturoi, păstăi undate, fructe uscate etc.), în coşare (porumbul), în clăi și șopruri cu fân (fructele - mai ales merele) ori în gropi săpate în pământ (cartofii, sfecla).
13. Apărarea fizică de dăunători (F, M, R). Câmpurile cultivate cu cereale, porumb, cartofi, salată și alte produse ce atrag dăunătorii, precum și pomii fructiferi atractivi, sunt protejați prin amplasarea de sperietori confecționate din haine vechi, păsări ucise și atârnate de un băț (!), CD-uri, conserve de tablă, PET-uri etc. Cultivatorii afectați acționează uneori la fața locului (mai ales la atacurile date de mistreți, ori la stâne, împotriva atacurilor lupului și ursului) pentru alungarea prădătorilor, prin gesticulații, provocarea de zgomote (uneori cu petarde), aruncarea de pietre, bețe, trasul cu praștia, aprinderea de focuri.
14. Lupta cu micii dăunători ai grădinii (F, rar M, U, R) prin tratamente naturiste cu zeamă de urzici, cenușă, apă de var ș.a., sau cu produse chimice.
15. Irigaţiile (F, M, U, R) se practică dintotdeauna dar tot mai frecvent (din cauza schimbărilor climatice), fiind udate atât grădinile de legume, cât și florile ori pomii fructiferi, însă nu și câmpurile de porumb, cartofi ori fânațele.
16. Asanarea (M, U, R), reducerea umidităţii excesive de pe terenurile inundabile ori mlăștinoase, prin intermediul drenurilor și a șanțurilor umplute, uneori, cu bolovani.
Zootehnia
17. Creşterea mamiferelor și păsărilor de casă (F, M, U, R) pentru carne, lapte, forța de tracțiune, blană/piele, ouă etc.: vaci, cai, bivoli (I), boi (I), măgari (I), oi, capre, porci, iepuri, nutrii (I), găini, mai rar curcani, raţe, gâşte, bibilici, prepeliţe, porumbei ș.a.
Implică următoarele operațiuni: hrănirea (cu furaje, fân, cereale, resturi vegetale - de la porumb, fasole, cartofi, frunze, fructe); adăparea; curățarea grajdurilor; prepararea hranei calde (F, U, R) pentru porci și pui etc.
18. Înmulţirea în vederea comercializării (F, M, U, R) a puilor de păsări de casă, purcei, viţei etc.
19. Castrarea (M, U, R) taurilor, porcilor etc.
20. Medicina veterinară tradiţională (M, U, R) - aplicarea de tratamente (tradiționale sau din comerț), externe ori interne, animalelor rănite și/ori bolnave. Se taie unghiile defectuoase ale vacilor și altor animale de casă, se retează coarnele vitelor nărăvașe ori se introduc belciuge în nasul acestora sau în râtul porcilor prea scurmători.
Păstoritul
21. Păşunatul animalelor vara, în spațiul montan sau deluros în primul rând a oilor și caprelor, mai rar a vacilor, cailor, boilor (I) și bivolilor (I):
22. Ocupația de gazdă de munte (M, U, R): acesta adună proprietarii, păstorii, năimeşte pășunea, fixează drepturile și obligațiile tuturor.
23. Ocupația de baci (M, U, R): este cel care fabrică brânzeturile, prepară hrana oamenilor și câinilor de pază etc.
24. Ocupația de păstor (”păcurar” - în grai local) (M, U, R), este cel ce are grijă de animale. El poate fi: mielar, miorar, căprar, văcar, viţelar, bouar (I), bivolar (I) ori herghelegiu (”stăvar” - în grai local, I).
25. Ocupația de strungaș (M, U, R). Băiat de 10-12 ani sau adolescent, care este însărcinat cu mânarea animalelor la țarcul de muls, adică la ”strungă”.
26. Mersul în văcăriște (F, R, I) are loc doar pe Valea Ruscovei: vacile sunt duse vara la munte, unde sunt păzite de femei și copii în ”văcăriști”, adevărate cătune alcătuite din mai multe construcții din lemn cu câte două încăperi, în una locuind oamenii, iar în cealaltă vitele.
27. Scosul la păscut al vacilor, mieilor, caprelor în extrasezon (M, F, U, R) – de către bătrâni, femei şi copii, primăvara şi toamna, înainte și după pășunatul în stână, prin grădini, pe lângă casă/sat. Terenurile care pot fi pășunate iarna nu sunt îngrădite și nu au semne de interdicție (”ciuhe”).
Făcutul fânului
28. Pregătirea terenului (M, F, U, R): curățatul tufelor, mușuroaielor, gunoitul cu gunoi de grajd, incendiatul controlat etc.
29. Cositul ierbii (M, U, R) cu mașina ori manual – cu coasa (care se ascute cu piatra de nenumărate ori pe zi și se bate – cu ciocanul pe ”jilău” – de două ori pe zi). Prima tăiere are loc în mai-iunie, rezultând fânul, apoi a doua oară în iulie, august sau prima jumătate a lui septembrie – rezultând ”otava”, cel mai valoros produs.
30. Uscatul fânului (M, F, U, R) se face în majoritatea cazurilor manual, cu furci și greble de lemn, prin întoarcere repetată a ”pologului” - stratului de iarbă tăiată. Seara, ori de se apropie ploaia, se strânge în ”căpițe”, iar după 1-3 zile se adună în claie. În zone ori în perioade ploioase, uscarea nu se poate face la sol, ci pe structuri înalte: ”clenciuri” (”nemți”) - araci rămuroși dispuși în lungi aliniamente, ori pe ”jirezi” de felurite forme – piramidale, în două ape ca un acoperiș ori, cele mai frecvente, ca niște rame lungi de lemn cu mai multe rânduri, pe care fânul este aranjat fie cu mâinile, fie cu furcile.
31. Depozitatul (M, uneori F, U, R) se face în podul grajdului ori în ”șopru”, construcție cu latura de cca 3,5 m, alcătuită din patru stâlpi înalți de 6-8 m care susțin un acoperiș piramidal mobil.
32. Transportul la grajd (M, U, R) cu ajutorul căruțelor/tractoarelor pentru cantități/distanțe mai mari, necesitând o anume abilitate în a-l ancora – nefiind balotat, ori cu roaba și spatele (în ”lipideu” - cearceaf) - pe distanțe scurte.
Pomicultura
33. Lucrările de plantare și întreținere (M, rar F. U, R): plantatul, curăţatul, săpatul, gunoitul și vopsitul – sunt efectuate primăvara. Vara are loc atât irigatul în perioadele secetoase, cât și curățatul pe rod - în anii cu recolte mari, ori după furtuni.
34. Altoitul pomilor (M, U, R), fie pe port-altoi sălbatici, fie pe pomi domestici.
35. Recoltarea (M, F, U, R) fructelor. În zonă există zeci de soiuri de mere, prune, pere, cireşe, apoi nuci, vişine, gutui, piersici, caise, dude, coarne, scoruşe, coacăze roşii, verzi sau negre, zmeură, căpșuni etc. Recoltarea se face cu mâna direct de pe crengi, prin scuturare, prin batere ori cu ajutorul unei unelte simple și eficiente (”scrivalcă”) cu care fructul se recoltează delicat, fără a fi lovit.
Viticultura
36. Lucrările de plantare și întreținere (M, U, R): plantare, curățare, extindere. Se cultivă hibrizi Noah, vinuri vechi de Transcarpatia și Sătmar și, mai nou, soiuri nobile (Tămâioasă ș.a.).
37. Recoltarea (M, F, U, R); strugurii sunt folosiți pentru must, vin, murături, compoturi.
Vânătoarea
38. Pus capcane (M, R, I) cu arc metalic sau din lemn, cu blocare sau cu greutate; se mai folosesc capcane cu laţ pentru păsări (care mai sunt capturate cu coşul ori covata) ori gropi săpate anume și mascate. Astfel se prind diverse animale care sunt considerate fie dăunătoare, fie pentru a li se valorifica cărnii, coarnelor şi blănii acestora. Toate aceste practici sunt ilegale, dar care au încă trecere în zonele rurale.
39. Vânătoarea cu arma (M, U, R), autorizată, la: urs, cerb, căprior, mistreț, lup, șacal (recent migrat dinspre sud pe fondul schimbărilor climatice), râs, capră neagră, vulpe, iepure de câmp, vidră, nevăstuică, bizam, castor (recent reapărut dinspre Ungaria), cocoș de munte, fazan, felurite rațe și gâște sălbatice și multe alte specii de păsări.
40. Ocupația de hăitaș (M, U, R), complementară vânătorii: mânarea sălbăticiunilor înspre standul unde așteaptă pușcașii.
Pescuitul
41. Pescuitul cu plasa (M, U, R), ilegal: ”comherul”(crâsnicul), vârşa, prostovolul, sacul, cerpacul etc. În Maramureș există cca 40 specii de pești comestibili, precum: lostriţa, păstrăvul, cleanul, mreana, scobarul, ştiuca, obletele, crapul, carasul, bibanul etc.
42. Pescuitul cu undiţa (M, U, R), uneori unealta fiind confecţionată ad-hoc, ori cu undiţa de noapte.
43. Pescuitul arhaic (M, U, R, I), ilegal, cu mâna ori cu coşul pe sub rădăcini de arbori din apă, prin răstocirea (devierea cursului) apei, cu măciuca și ostia, cu ajutorul anumitor plante care ameţesc peștii (precum săpunariţa) ori cu substanţe chimice (carbid, clor).
Albinăritul
44. Apicultura (M, U, R) în stil vechi (în coșuri) sau clasică (lăzi sistematice) este tot mai la modă. Implică mersul în pastoral (migrarea pe distanțe de până la 200 km) pentru găsirea unei flore bogate precum salcâmul, teiul, floarea soarelui, rapița, zmeura, ”mana” etc.
45. Bărcuitul (M, U, R): capturarea roilor de albine din aer, roi fie scăpați de la vreo stupină, fie formați din albine sălbatice.
Culesul din natură
46. Culesul de plante (F, M, U, R)13 pentru hrană: urzici, măcriş, lobodă, ştevie, cimbrişor, chimen, ciuperci (peste 20 de specii cunoscute), zmeură, afine și merişoare (recoltate cu ”hreabănul” - un pieptene special), mure, fragi, măceşe, alune, fructe de păducel, soc, scoruş, cireşe, mere şi pere sălbatice, porumbele, apoi pentru hrana animalelor: jir, ghindă, topinambur, frunze de lăptucă, trifoi etc., zeci de plante ce servesc ca și coloranţi vegetali, sute de plante medicinale, apoi răşină de conifere pentru terebentină, săpun și tămâie. muguri de brad, sevă de mesteacăn și flori de păpădie din care se prepară siropuri etc.
Pădurăritul
47. ”Butinăritul” (defrişarea copacilor, rărirea arboretului tânăr, curățarea ramurilor uscate) (M, U, R), se face cu mijloace mecanice – drujbe, ori manuale - fierăstraie și topoare. Trunchiurile curățate sunt deplasate ”corhănite” spre mijlocul de transport – căruță, camion, tractor, cu ajutorul țapinei ori ”vancăului” (mâței) – o ustensilă tip pârghie, sau pe ”goangă” - sistem de glisare pe bile de lemn. În mod tradițional, lemnele sunt trase de către cai cu ”cioflângul” - sistem de cuie și lanțuri de fier, până la drum, fiind apoi deplasate în sat fie în căruță, fie tractat/târâte cu ajutorul unor atelaje cu două roți - ”tânjale” ori sănii scurte (”corciui”).
48. Plantatul de puieți și ”descopleşitul” (M, F, U, R): plivirea buruienilor/tufelor de pe lângă aceștia.
Transporturile
49. Căratul cu căruţa/sania tractată de cai (rar: boi, bivoli, măgari) a feluritor produse și mărfuri (M, U, R), pentru folosul propriu, ori pentru alți beneficiari.
50. Transportul cu vehicule mecanice (M, rar F, U, R), atelajele animale fiind tot mai mult înlocuite de mici tractoare (ori chiar jeep-uri) care continuă să tracteze, de multe ori, vechile căruțe care sunt mult mai practice pe drumeagurile și ulițele înguste ale regiunii. O notă aparte o face trenul forestier pe linie îngustă de pe Vaser, ultimul de acest fel rămas în U.E., ale cărui garnituri sunt tractate cu locomotive Diesel și, rareori, cu abur.
51. Transportul diverselor produse și mărfuri cu alte mijloace (M, F, U, R): cu spatele (în saci, trăisti, ori rar – în desagi sau pe bâte), prin târâre cu ”târşul”, cu poala, cu căruţuri mici de mână cu 2-4 roţi, cu săniuţa de mână iarna, ori cu ”tarniţa” (șaua de lemn) înhămată pe cal (I).
Prepararea hranei
52. Meşteşugul bucătăriei (F, U, R), este extrem de complex. Dintre preparatele locale enumerăm: mămăliga cu brânză, lapte, omletă, ciuperci, magiun etc., făcută din făină de mălai sau de ”pârgă” (produsă din boabele de porumb necopt, prăjit pe sobă), zeci de feluri de supe/ciorbe, prăjeli, ”pecie aită” - carne fiartă de vită cu usturoi, ”laşte” - tăiței de casă în supe de pasăre, fierți cu varză, nucă etc., ”picioci” - cartofi și fasole în toate felurile, plăcinţele de mălai, ”piroşte” (colțunași) cu gem, carne etc., ”hrenzele” (plăcințele picante de cartofi cu ou), ”zamă de hreauce” (supă/sirop de fructe uscate); mâncăruri speciale de post (bazate pe ciuperci și produse vegetale), preparate specifice pentru sărbătorile de Paşte, Crăciun etc.
53. Ocupația de ”socăciță” (bucătăreasă) (F, U, R) la nunți, botezuri etc.
54. Ocupația de ”căimăniță” (F, R, I) pe valea Vaser. Specifică doar acelei văi, constă în efectuarea gătitului, curățeniei și întreținerii cabanelor forestiere de acolo.
55. Brutăria-patiseria (F, rar M, U, R): ”cocăluit” (preparat și copt) pâine, colaci şi prescuri pentru înmormântări, pască de Paşti, ”stolnici” la Crăciun, ”ţâpoi” pentru miri, cozonaci, cornuleţe sau”pancove” (gogoși) cu diverse umpluturi.
56. Plăcintăritul (F, U, R), producerea de plăcinte din aluat proaspăt fierte în ulei și umplute cu diferite combinații, practicat la nivel profesional, cunoaște în anii din urmă o tot mai mare dezvoltare atât în orașe, cât și în anumite sate.
57. Conservarea produselor alimentare (F, M, U, R): a cărnii în fum şi sare, în borcane cu untură etc. Producerea de zacuscă, murături, magiun (”lictar”), pentru consumul propriu sau pentru vânzare. Cei fără frigider conservă mâncărurile prin metoda ”peresertului”, adică a fierberii repetate a acestora, după fiecare masă și țin produsele perisabile în fântâni/beciuri.
58. Măcelăria sau căsăpia (M, U, R) porcilor, vitelor, oilor, caprelor și păsărilor de curte, desfășurată de obicei în funcție de sezon (porcul înainte de Crăciun, mielul înainte de Paște, păsările vara, oile toamna), implicând și prepararea șuncilor, cârnaților și altor produse de carmangerie (tobă, pate etc.).
59. Uscarea legumelor şi fructelor (F, U, R): la soare, în cuptor, lângă plită sau în uscătorii construite anume (”bujdeie”, I) de prune, mere, pere, hribi, păstăi, plante medicinale etc.
60. Industria laptelui (F, M, U, R) acasă, în afara stânelor, implică fabricarea cașului, brânzei (uneori frământată cu sare), urdei, smântânei, untului şi a altor derivate, din lapte de vacă, mai ales, dar și de bivoliță, oaie sau capră.
61. Măcinarea cerealelor sau furajelor (F, M, U, R, parțial I) cu mori electrice14 - prezente în enorm de multe gospodării.
62. Producerea ”horincii” (M, U, R) adică distilarea artizanală a alcoolului. Implică: măcinarea fructelor – mai ales mere şi pere (prunele nu se macină), făcută azi aproape peste tot cu utilaje electrice; fermentarea naturală, fără adaosuri de drojdie ori zahăr, transportul ”borhotului” (produsului) la ”cazan” (distilerie), și dubla ”fierbere” (distilare) a acestuia, rezultând un alcool parfumat și limpede cu o tărie medie de 50-55 grade.
63. Producerea de bere (F, U, R, I) din hamei, mălai şi orz prăjite/fierte.
64. Producerea de sucuri de casă (F, U, R) din flori de soc, muguri de brad, apoi siropuri de zmeură, căpșuni, cireșe etc.
65. Îmbutelierea de ape minerale (M, U), azi doar la Borşa (”Alpina”).
66. ”Desfăcatul” și ”luștitul” porumbului (F, rar M, R), adică înlăturarea pănușilor și separarea boabelor de pe cocean, desfășurate ”în clacă” - în grup, cu prieteni, rude sau vecini, practicată manual ori, mai nou și parțial, cu mașini.
Maternitatea
67. Nașterea, alăptarea şi îngrijirea pruncilor (F, U, R).
68. Moşitul (F, R, I). Prin câteva sate mai există încă unele ”moaşe din neam” (membre ale familiei care stăpânesc tehnicile necesare), respectiv ”moaşe din sat” – adică de meserie.
69. Creșterea/educarea copiilor mai mărișori (F, U, R), ocupaţie din care, mai nou, se detaşează profesia de doică/dădacă.
B. Meşteşuguri populare
Prelucrarea fibrelor textile15
1. Torsul manual al fibrelor de in, cânepă (I), bumbac sau fibre sintetice (F, U, R). La Sighet a (re)apărut recent și un atelier de tors mecanic.
2. Montarea războiului de țesut și ”neveditul” urzelii (F, U, R), care poate avea până la 500 de fire (cea pentru pânză).
3. Țesutul la război orizontal (”teară”) (F, U, R) din fire de in, cânepă (I) mătase, bumbac, fibre sintetice precum şi din fire combinate, în două și în patru ițe, fiind produse: covoare, ţoluri ”de rudă”, pat și ”păretare”, cergi simple sau alese, pentru decoratul ”ruzii”, acoperit patul sau pentru învelit noaptea, apoi cearceafuri (”lipideauă”), pânză de costum, zadii, ”făţoi”, ”şterguri” și ”căpătâie de perini”, alese cu mâna sau cu vergeaua, valuri de pănură, rar năframe (”pânzături”) de iarnă, preșuri de cârpe. Acestea pot fi țesături de uz cotidian, decorative ori țesături de ritual (covoare și cergi pentru sicriu sau miri, ”trăisti” care se dau de pomană ori sunt folosite de Paşti etc.).
4. Croitoria (F, M, U, R) – foarte complicată – privind ambele sexe şi cele mai variate vârste, înseamnă croit, cusut și confecționat din felurite materiale textile (produse artizanal sau industrial): ”cămeși”, ”poale” și ”gatii” de vară, costume de iarnă - sumane, ”gube”, ”cioareci” etc. Acestea pot fi de port cotidian (”de zile”), de sărbători, tinerești, bătrânești, de copii, ”nemeșești” (reminescențe de port nobiliar), de femei ori de bărbați, de tip ucrainean (iar în trecut a existat și port unguresc sau evreiesc) etc. În paralel există croitoria, la fel de complexă, pentru hainele de tip urban.
5. Brodatul cămășilor (F, R), foarte sofisticat și migălos, realizat cu acul și forfecuța, în zeci de modele diferite, folosindu-se și firul de mătase, din fibre colorate ori cu ”sclipici”, aplice din mărgele, năsturei, ciucuri etc., are ca rezultat niște produse excepțional de elaborate.
6. Cusutul piepților și spatelui cojoacelor de valea Marei (F, R, I), realizat cu fir colorat pe pânză, cu modele consacrate precum ”păunii”.
7. Dantelăria țărănească (”ciur”) realizată cu acul (F, R, O).
8. Dantelăria urbană, realizată cu pernă și ciocănele (F, U, I).
9. Croșetatul mileurilor (F, U, R).
10. Cusutul goblenurilor (F, U, R).
11. Împletitul de baiere, brâuri, aţe pentru opinci și zadii (F, R), cu bota sau cu scândurica.
12. Împletitul de ciorapi, mănuşi, pulovere și jersee (”sfetere”) (F, U, R), din lână sau fibre, cu ace metalice.
13. Vopsitoria cu plante (F, U, R) (țesătoarele folosesc zeci de plante diferite) ori cu minerale.
14. Vopsitoria cu produse chimice (F, U, R), care se practică și la coloritul lânii.
15. Albirea țesăturilor de in și cânepă (F, R, I), prin udare și expunere repetată la soare (”bdilire”).
Prelucrarea lânii
16. Tunsul oilor (F, M, U, R), realizat primăvara devreme, manual sau, rareori, mecanic.
17. Spălarea, curățarea și înlăturarea grăsimii de pe lână (F, R) în râu ori la vâltoare, cu ajutorul pranicului și apoi cu apă fierbinte.
18. Scărmănatul lânii (F, R, I) la ”leagăn” sau darac (”foșalăi”) acționat electric sau mecanic16.
19. Pieptănatul fuiorului cu ajutorul ”hrebdincii” sau „hreabănului” (F, R, I).
20. Torsul manual al lânii (F, R) este de două feluri: tors și ”îndrugat”.
Mărgelitul
21. Mărgelitul fără suport (F, U, R), în gherghef; se produc o mulțime de modele diferite de zgărdane și brățări.
22. Mărgelitul pe suport textil (F, R); se produc brâuri, ”mânecări” ș.a. Pe cojoacele de tip mărănesc și vișeuan se aplică, în anumite părți, decorațiuni de mărgele.
Confecționarea cununilor de mireasă
23. Cununile de Săpânța (F, R, I), cu palmetă laterală și alură medievală (probabil copiate de la huțuli) sunt confecționate azi din trandafirași colorați de celofan.
24. Cununile de Iza superioară (F, R, I)sunt alcătuite din fire metalice, oglinzi și bile de ceară, aplicate pe suport de carton.
25. Cununile de Poienile de sub Munte (”vinok”) (F, R, I), aparținând minorității ucrainiene, sunt din frunze de bărbânoc ori fire de plastic verde, cusute pe suport de coajă de copac.
26. Cununile de Repedea (F, R, I), aparținând minorității ucrainiene, se remarcă prin niște bile colorate roșu-roz realizate din fibre textile (”harast”), aplicate pe suport de carton.
27. Cununile de ”druște” (domnișoare de onoare) de la Breb/Budești (F, R), sunt realizate din mărgele de plastic cusute pe suport textil.
28. Cununile de la costumul de procesiune (”prosesii”) (F, U, R), pentru hramul mănăstirii Moisei, unde participă fete de pe văile Vișeului, Ruscovei și Izei, sunt din dantelă.
Prelucrarea lemnului
29. Dulgheria (M, U, R); se produc biserici de lemn (între anii 1993-2019 în Maramureș au fost ridicate 50 de biserici de lemn în stil local), case de lemn (destul de puține, atât în stil tradițional cât și moderne), porți de lemn (în fiecare an se înalță 10-20 de noi porți), grajduri, șuri, colejne, cămări, saivane, șopruri, garduri etc. Toate acestea au și acoperișurile cu schelet de lemn.
30. Tâmplăria utilitară (M, U, R); se produc binale, mobilier casnic și bisericesc, lavițe, dulapuri, mese, colțare, rafturi, paturi, podele, scări fixe și mobile, războaie de țesut cu accesoriile lor etc.
31. Mica tâmplărie decorativă (M, U, R); se produc fuse, ”noduri”, calendare de perete, lanțuri dintr-o singură bucată, pecetare, obiecte miniaturale de introdus în sticle – ca artizanat (fântâni, vârtelnițe, scări etc) etc. Ca procedee, în afara tăiatului, îmbinatului etc., între tehnici apare aici și pirogravarea, cu o îndelungată tradiție pe valea Ruscovei.
32. Confecționarea de mobilier pictat (M, R, I) la Săpânța.
33. Confecționarea de rame de tablou (M, U, R), simple, sculptate etc.
34. Dogăria (M, R, I). Se produc butoaie, cofe, donițe, berbințe etc.
35. Confecționarea draniței (șindrilei) de rășinoase (M, R), lungă de 40-70 cm.
36. Șindriluirea acoperișurilor (M, R).
37. Cărbunăritul (M, R, I), practicat azi doar de câțiva fierari.
38. Spătăritul (M, R, I) e aproape stins: producerea spetelor pentru războiul de țesut.
39. Tapițarea (M, U, R) paturilor, lavițelor, fotoliilor etc.
40. Confecționarea balansoarelor și filigoriilor din lemn (M, U, R), foarte la modă azi.
41. Confecționarea furcilor și greblelor din lemn (M, R).
42. Confecționarea jucăriilor din lemn (M, U, R, I).
43. Văsăritul (M, R, I): cioplirea de coveți, blide, tăvi si mojare din lemn.
44. Lingurăritul (M, R, I): cioplirea de linguri, polonice ș.a.
45. Confecționarea podurilor și punților de lemn (M, R, I).
46. Tăiatul scândurilor cu gatere electrice ori mecanice (M, U, R).
47. Strungăria în lemn (M, U, R).
Confecționarea de instrumente muzicale
48. Confecționarea instrumentelor de suflat din lemn (M, R, I): fluiere din lemn de cireş, prun, soc etc., ”flişcoi” și trişte din coajă de salcie etc.
49. Confecționarea viorilor (M, F, R, I).
50. Confecționarea tobelor (”dobelor”) (M, R, I).
51. Confecționarea trâmbițelor ciobănești din tablă metalică (M, R, I).
Felurite tipuri de împletituri
52. Confecționarea de ”clopuri” și pălării de paie sau din fibre de lemn (M, F, R, I).
53. Împletitul de coșuri, garduri, lese etc. din lujeri de salcie, sângerel etc. (M, R).
54. Împletitul de coșuri din fibre de alun (M, R).
55. Confecționarea de mături de mesteacăn (M, F, R).
56. Împletirea de plase de pescuit (M, R, I).
57. Confecționarea de bice din fuior de cânepă ori din fâșii de piele (M, R, I).
58. Împletirea de diferite obiecte din pănuşi de porumb (F, U, R, I).
Prelucrarea pielii
59. Confecționarea opincilor (M, R, I)din piele sau materiale sintetice, de uz curent sau de sărbători.
60. Confecționarea pantofilor (M, U, R, I).
61. Curelăritul: confecționarea de hamuri de cai, curele, brâie de piele (M, R, I).
62. Blănăritul (M, R, I).
63. Tăbăcăritul (M, R, I).
Cojocăritul
64. Confecționarea cojoacelor de piele de Valea Tisei (F, R, I).
65. Confecționarea cojoacelor de piele de Iza superioară/Vișeul superior (F, R, I) cu ”cărmăjie” și decorațiuni exclusiv din piele și textile.
66. Confecționarea cojoacelor de Mara (M, F, R, I) (utilizate și pe Cosău-Iza inferioară), din broderii textile aplicate pe pânză/piele, decorate cu ținte metalice și oglinzi.
67. Confecționarea pieptarelor de piele (M, R, I) și gubelor ciobăneşti din piei de oaie.
68. Confecționarea cojoacelor textile de Iza superioară/Vișeul superior (F, R, I) cu broderii și ținte metalice.
Instalatii tehnice hidraulice17
69. Prelucrarea lemnului cu fierăstraie acționate de apă (M, R, I).
70. Presarea pănurii la pive acționate de apă (M, F, R, I). Din cele cca 12 tipuri de pănură obținută se produc gube, pieptare, cioareci, rar obiele sau ”colţuni” - un fel de cizme de purtat la opinci, pânzături etc.
71. Utilizarea vâltorilor pe apă (M, F, R), atât pentru spălarea țesăturilor grele, cât și pentru îngroșarea unor tipuri de pănură sau a cergilor.
72. Morăritul pe apă (M, R, I).
73. Dărăcitul și scărmănatul lânii cu instalații (”foșalăi” și ”leagăne”) acționate de apă (M, F, R, I).
74. Treieratul cu batoza acționată de apă (M, R, I).
75. Construitul și reparatul vâltorilor, morilor, pivelor, canalelor de aducţiune etc. (M, R, I).
Prelucrarea osului și cornului
76. Confecționarea de panoplii, cuiere etc., din coarne de cervidee și colți de mistreț (M, U, R, I).
77. Confecționarea de mânere de cuțite (M, U, R, I) din aceleași materiale.
Prelucrarea metalelor
78. Fierăritul și lăcătuşeria (M, U, R), producându-se și reparându-se diverse scule și unelte gospodărești și agricole, prin prelucrare la rece sau la cald: securi, sape, ”batalauă” pentru coasă, clopote și talăngi etc., apoi garduri și grilaje metalice, zăvoare, balamale etc.
79. Potcovăritul (M, U, R) la cai, boi (I) și bivoli (I).
80. Prelucrarea cuprului și alamei (M, R), confecționarea și repararea frecventă a alambicurilor pentru ”horincă” fiind cea mai solicitată.
81. Bijutieria (M, U): producerea, repararea și gravarea bijuteriilor din aur și argint (I).
82. Ascuțitoria, tocilăria (M, U, R).
83. Confecționarea de fierăstraie de mână (M, U, I).
84. Confecționarea de cuțite, cosoare (M, U, R).
85. Tinichigeria (M, U, R) – axată mai ales pe confecționarea acoperișurilor sau scurgerilor de tablă, repararea vaselor metalice casnice (I).
86. Cositorirea feluritelor obiecte (M, U, R).
87. Confecționarea căruțelor și căruțurilor de metal (M, R).
88. Confecționarea săniilor și ”corciuilor” pentru zăpadă (M, R, I).
89. Confecționarea plugurilor și grapelor de arat (M, R, I).
Prelucrarea pietrei
90. Extragerea și prelucrarea primară a pietrei (M, U, R), mai ales andezit sau gresie plăci, din cariere legale sau improvizate.
91. Cioplirea pietrelor de mormânt (M, U, R) din marmură, andezit, porfir, granit.
92. Pavarea (”burculuitul”) și pietruitul curților și aleilor (M, U, R) cu piatră de carieră sau de râu.
93. Zidirea de garduri, fundații și pereți de case din piatră (M, U, R).
94. Confecționatul cuților de coasă din piatră de râu sau de carieră (M, R, I).
95. Pietruirea fântânilor (M, R, I).
Prelucrarea lutului
96. Olăritul (M, R, I): azi în Țara Maramureșului mai este activ doar atelierul din Săcel.
97. Cărămidăritul (M, R, I), tot mai des lutul fiind înlocuit de ciment.
98. Confecționarea de sobe de teracotă (M, U, R).
99. Confecționarea de cuptoare și șeminee (M, U, R) din cărămidă, lut, ciment.
100. Tencuirea cu lut a pereților (M, R, I).
101. ”Muruitul” (lipirea) podelelor de lut, legarea cu lut a pietrelor în ziduri şi fundaţii (M, F, R, I).
Alte meșteșuguri, ocupații, servicii și aptitudini
102. Prestatori de servicii funerare (F, M, U, R): gropari, ciocli, confecţioneri de ”lumnina” trupului (I, o lumânare de aceeași lungime cu trupul mortului) ș.a.
103. Bocitul la mort (F, R, I).
104. Amenajarea mormintelor în cimitire (M. F, U, R).
105. Lumânăritul (F, U, I).
106. Cruceritul de la Săpânța (M, R, I) – realizarea de cruci pictate sculptate cu scene în basorelief și epitafuri în versuri.
107. Cruceritul de la Breb, Desești (M, R) – realizarea de cruci doar din lemn sculptat, în stiluri locale specifice.
108. Cruceritul de Ieud (M, R, I), cruci de lemn sculptat, cu Răstigniri de tablă aplicate.
109. Pictarea de icoane pe lemn și sticlă, de iconostase (F, M, U, R).
110. Pictarea de fresce bisericești (M, U, R).
111. Realizarea de picturi decorative murale ”civile” (M, U, R, I).
112. Confecționarea de Răstigniri, pictarea de troițe (F, M, R, I).
113. Cântatul muzicii populare ca profesie, vocal și instrumental (F, M, U, R).
114. Organizator/lider de petreceri (”staroste”) (M, U, R).
115. Taxidermia (M, U, R, I).
116. Etnoiatria - practici medico-chirurgicale (F, M, U, R): extracţii de dinţi, injecții, pansamente, aplicarea de lipitori, de ventuze, de comprese, frecții, inhalații, practici diatermice, hidroterapie, oferirea pentru uz intern a diferitelor remedii, eficace sau nu, autorizate sau nu.
117. Ortopedia tradițională (F, R, I).
118. Fitoterapia, colectarea și combinarea ceaiurilor de plante medicinale (F, R, I).
119. Băi și mofete empirice (F, M, R, I).
120. Magia tradițională (F, R, I), grup de meșteșuguri (intitulate chiar ”meșteșâguri”), extrem de variate, ce includ practici atât de magie albă cât și neagră, unele din cele mai prezente credințe/practici de azi fiind cele legate de blestem și de ”luatul” laptelui.
121. Magia/ghicitul de tip modern (F, U, R).
122. Practica găsitului apei (radiestezie) (M, U, R, I).
123. Fântânăritul, foratul de puțuri și bătutul de pompe de apă (M, U, R).
124. Confecționatul măștilor și costumelor mască (F, M, R, I) pentru Viflaim, Jocul Caprei, Ursului, Plugușorului, umblatul cu Steaua.
125. Încondeiatul ouălor pe Iza superioară (F, R, I).
126. Încondeierea ouălor pe valea Ruscovei (F, R, I).
127. Decoratul (”înstruțatul”) cailor pentru nunți. Confecționatul steagului de nuntă și a ”struţului” mirilor, nașilor (F, R, I).
128. Îmbrăcatul păpușilor de artizanat și cu hăinuțe populare a sticlelor (F, U, R).
129. Confecționarea de case, porți, biserici, care miniaturale din lemn (M, U, R).
130. Confecționarea de jucării (M, U, R, I): săbii, căruțuri, zmeie, prăștii, arcuri etc.
131. Legătoria artizanală de cărți (M, U, I).
132. Completatul/întocmirea de acte (F, M, U, R).
133. Măsurarea terenurilor/împăcarea vecinilor în litigiu (M, R, I).
134. Ceasornicăria (M, U, R, I), repararea ceasurilor.
135. Producerea săpunului de casă (F, R, I).
136. Ocupația de plăpumar (F, U, R).
137. Ocupația de geamgiu (M, U, R).
138. Coșeritul (M, U, R), curățarea hornurilor și sobelor.
139. Tencuirea cu mortar (M, U, R).
140. Tencuirea cu ipsos în forme (M, U, I).
141. Zidăria (M, U, R).
142. Zugrăvitul multicolor cu rolul (”hengherul”), șabloane și liniare (M, R, I).
143. Zugrăvitul liber al pereților (M, U, R).
144. Servicii de curățenie (F, U, R): spălat și călcat rufe, remaiat haine, curățat/spălat casa, curtea, geamurile, podelele, tavanele, mobila etc.
145. Scos/pompat/transportat apa potabilă (M, F, U, R).
146. Serviciul de vidanjare/golire a foselor septice/privatei tradiționale (M, U, R).
147. Serviciul de fochist: pregătit/întreținut focul (M, U).
148. Comerțul cu cai/profesia de geambaş (M, U, R).
149. Comerțul prin piețe cu produse agricole: cereale, legume, fructe (F, M, U, R).
150. Comerțul prin piețe cu produse nealimentare (F, M, U, R).
151. Cârciumăritul, legal sau clandestin (F, M, U, R).
152. Comerțul prin piețe cu sare pentru animale (M, R, I).
NOTE:
2Radu Lazar, Teofil Ivanciuc, Meșteșuguri populare din Țara Maramureșului, ed. Proema, Baia Mare, 2016.
3La începutul anului 2020, din cei 28 de mii de locuitori ai Borșei, 10 mii se declarau agricultori, ei crescând 7 mii de oi și capre, 4 mii de vite, 2 mii de porci și 500 de cai.
4Câteva exemple: Take Papahagi, Graiul și folklorul Maramureșului, București, 1925; Gheorghe Vornicu, Maramurăşul şi Muzeul Etnografic Maramurăşan, în Lucrările Institutului de Geografie al Universităţii din Cluj, IV, Cluj, 1931; Francisc Nistor, Creații și creatori populari din Maramureș, Baia Mare, 1967 etc. Cele mai reprezentative sunt, probabil: Mihai Dăncuș, Zona etnografică Maramureș, ed. Sport-Turism, București, 1986 – ca lucrare de nivel zonal, respectiv Elisabeta Dobozi-Faiciuc, Dragomirești. Străveche vatră maramureșeană, ed. Dragoș Vodă, Cluj-Napoca, 1998 – ca monografie locală.
5Ion Vlăduțiu, Etnografie românească. Istoric. Cultura materială. Obiceiuri, ed. Științifică, București, 1973; Valer Butură, Etnografia poporului român. Cultura materială, ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1978; Gheorghe Iordache, Ocupații tradiționale pe teritoriul României. Studiu etnologic, ed. Scrisul românesc și Academiei Române, I-IV, 1985-1996; Georgeta Stoica, Olga Horșia, Meșteșuguri artistice tradiționale, ed. Enciclopedică, București, 2001; Radu Octavian Maier, Meșteșuguri țărănești tradiționale în spațiul românesc, ed. Etnologică, București, 2009 ș.a.
6Georgeta Stoica, Paul Petrescu, Dicționar de artă populară, ed. Enciclopedică, București, 1997; Ioan Godea, Dicționar etnologic român, ed. Etnologică, București, 2007; Atlasul etnografic român (coord. Ion Ghinoiu), I-V, ed. Academiei, București, 2003-2014.
7Din care au apărut până acum două volume (din cele patru preconizate), în anii 2009 respectiv 2013, sub egida Institutului Național al Patrimoniului.
8https://heritagecrafts.org.uk/
9Elena Postolachi, Meșteșugurile populare, factor de menținere a continuității și imaginii etnice, în ”Meșteșuguri populare tradiționale moldovenești”, Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Chișinău, 2017.
10Avem în lucru și o listă a meșteșugurilor care au dispărut definitiv din Maramureș, unele foarte recent (în anii 2015, respectiv 2019).
11M – masculin, F – feminin, U – urban, R – rural, I – în pericol de extincție.
12Treieratul cu batoza acționată de apă a fost abordat separat.
13 O cercetare realizată în anii 1970 a relevat că localnicii cunoșteau 435 de specii de plante (din care 274 din flora spontană), 87 de specii comestibile (din care 26 spontane), 63 utilitar-industriale (din care 28 din flora spontană), 82 furajere (din care 64 din flora spontană), 172 medicinale (din care 146 din flora spontană), 55 de specii utilizate în medicina veterinară şi peste 250 de specii melifere (Ligia Antal, Mircea Antal, Plante cunoscute şi utilizate de sătenii din Breb, în ”Marmaţia”, III, Baia Mare, 1977).
14Morile pe apă au fost abordate distinct.
15 Prelucrarea lânii este abordată separat.
16 Scărmănatul hidraulic l-am apreciat a fi meșteșug aparte, deoarece apare canalul de aducțiune al apei, apoi o complexă transmisie a puterii etc.
17 Dacă în 1957 în Țara Maramureșului funcționau 276 instalații pe apă, în anii 2018-2019 am inventariat 60 de instalații în funcțiune.
Cuvinte cheie: Maramureș, tradițional, ocupații, meșteșuguri, evoluție
Nomenclatorul ocupaţiilor şi meşteşugurilor populare din Țara Maramureşului
Rezumat
Studiul de față, dedicat vieții tradiționale din, probabil, cea mai bine conservată regiune a României, este rezultatul unor cercetări desfășurate între anii 2010-2019.
În prima parte, am urmărit evoluția vieții rurale maramureșene începând din sec. XIX, observând că Revoluția Industrială a fierului și aburului nu a ajuns acolo, că izolarea regiunii a fost mai mult aparentă și punctând cele mai importante schimbări, de la vremurile când viața locului era tradițională în întregime, până în prezent.
Urmează lista a 221 de meserii practicate azi în Maramureş, dintre care 69 le-am catalogat ca ocupaţii, iar 152 ca meşteşuguri populare.
Așadar, Maramureșul, o arie atât de restrânsă și de puțin locuită, deține azi una din cele mai ridicate densități cunoscute ale ocupațiilor și meșteșugurilor autentice.
Activitățile au fost marcate ca fiind practicate de femei, de bărbați, în mediul rural sau urban (deși în Maramureș cele două medii se întrepătrund profund), respectiv aflate în pericol de dispariție.
Am grupat ocupațiile în câteva mari genuri: agricultură, zootehnie, păstorit, făcutul fânului, pomicultură, viticultură, vânătoare, pescuit, apicultură, culesul din natură, pădurărit, transporturi, prepararea hranei și maternitate.
Meșteșugurile au fost sistematizate ținându-se cont în primul rând (dar nu numai) de materia primă prelucrată: prelucrarea fibrelor textile, prelucrarea lânii, mărgelit, confecționarea cununilor de mireasă, prelucrarea lemnului, confecționarea instrumentelor muzicale, felurite tipuri de împletituri, prelucrarea pielii, cojocărit, instalații tehnice hidraulice, prelucrarea osului și cornului, prelucrarea metalelor, prelucrarea pietrei, prelucrarea lutului, finalul fiind alocat unei categorii eterogene, pe care am numit-o ”alte ocupații, meșteșuguri, servicii și aptitudini”.
Introducere
Ţara Maramureşului sau Maramureşul istoric, reputată regiune etnografică unde viaţa tradiţională se conservă probabil mai bine ca în celelalte spaţii locuite de români, reprezintă un loc unde majoritatea ocupaţiilor şi meşteşugurilor populare încă persistă.
Teritoriul acesteia se întinde pe doar 3.218 kmp (dintre care cea mai mare sunt munţi și dealuri nelocuite, doar cca 1.200 kmp reprezentând habitatul uman), constituind partea nordică a judeţului Maramureş, a cărui configuraţie actuală datează din anul 1968.
Populaţia zonei este azi de cca 200.000 locuitori (în majoritate români, dar şi zeci de mii de ucrainieni, mii de maghiari, sute de germani și de romi) care trăiesc în 63 de sate şi 5 oraşe, acestea din urmă având un puternic caracter rural, mai ales înspre periferii.
Izolarea regiunii a fost aparentă și relativă, fiind mai mult clamată de către proprii săi locuitori, renumiţi prin conservatorismul lor, decât o realitate. Încă din sec. XIV, bărbații săi au plecat frecvent la război, purtându-și armele până în Lituania, Bosnia, Italia ori Germania. Deși au ajuns să cunoască alte culturi, unele mult mai evoluate, cu toate că băteau frecvent drumurile capitalelor Buda și Viena, ale căror reprezentanți - exponenți puri ai culturii occidentale -, au fost permanent prezenți la Sighet, ei au acceptat noul cu lentoare și doar cu mare reticență, schimbările devenind mai accelerate abia după anul 1918.
În acea zonă a funcționat un sistem economico-social închis, autarhic, în care majoritatea bunurilor au fost produse prin mijloace proprii de către sătenii înşişi, majoritatea fiind “meşteri pe seama lor”, o mică parte fiind meşteşugari profesionişti, adică “meşteri de meserie", apelându-se la mărfurile din exterior doar atunci când nu s-a putut altfel.
Astfel, bazându-se pe materialele locale, ingenioșii maramureșeni și-au ridicat, acoperit, utilat și mobilat singuri casele și celelalte construcții private ori obștești, și-au asigurat hrana, îmbrăcămintea, uneltele și toate lucrurile necesare.
Privind Maramureșul, înțelegem ca nicăieri altundeva, fie că Revoluția Industrială nu a avut loc acolo niciodată, sărindu-se din perioada premodernă direct în epoca contemporană, fie – mai plauzibil – că aceasta a fost parţială, neajungând să se cunoască etapa fierului și aburului – precum în restul Europei, ci rezumându-se doar la utilizarea lemnului și forței apei, precum în Evul Mediu. Până pe la mijlocul secolului XX, industria populară sătească a utilizat preponderent propulsia hidraulică, apoi pe cea umană şi, într-o măsură mai mică, pe cea animală.
Sistemul arhaic de acolo a funcționat aproape neatins până în a doua jumătate a secolului XIX, când au apărut primele elemente de modernitate: anumite chimicale pentru vopsirea fibrelor și lânii, primele textile ”de fabrică” pentru fuste și năframe, geamurile de sticlă, feroneria metalică pentru uși și ferestre, primele case din zid prin sate, transportul feroviar, telegraful etc.
După Primul Război Mondial au apărut tot mai multe haine moderne, petrolul pentru iluminat a devenit generalizat (înainte, iluminatul multor case se făcea cu lumânări și opaițe cu seu de oaie și vită), evreii au început să comercializeze peste tot ulei rafinat, zahăr, vase emailate, încălțăminte ”de oraș” etc.
Din război, soldații au adus acasă multe haine și încălțăminte militare, dar și mari cantități de sârmă ghimpată, care a început să fie utilizată nu numai pentru noi modele de garduri, dar și pentru acoperișurile de draniță (sârma fiind transformată de ingenioșii fierari ai satelor în cuiele prea scumpe pentru unii), astfel că ultimele 10 mii de case acoperite cu paie în Maramureș au putut fi, în sfârșit, învelite cu șițe de lemn...
Tot în timpurile interbelice au apărut și primele tractoare și batoze.
Perioada de după cel de-al Doilea Război a adus comunismul, colectivizarea, închisoarea și chiar moartea pentru oponenții noului regim, pentru moșieri și chiaburi, pierderea morilor, batozelor, distileriilor, pădurilor etc. În toate cătunele au apărut magazine sătești ale cooperației, care ofereau fibre sintetice ca înlocuitoare pentru cânepa, inul și lâna strămoșești, apoi cizme de cauciuc (în loc de opinci) și o largă gamă de produse de uz gospodăresc, care au dus la abandonarea unui număr enorm de deprinderi, cunoștințe, tipuri de obiecte și meșteșuguri din perioada anterioară.
După 1965 a început industrializarea masivă, unele fabrici fiind deschise chiar și în sate, un număr enorm de țărani și meșteșugari tradiționali mutându-se - ori ajungând să facă naveta - la oraș, ca muncitori în fabrici, dar și în alte profesii ”moderne”. Concomitent, sătenii rămași acasă au început să lucreze temporar la munci agricole, pe șantiere ori în exploatările forestiere din alte regiuni ale țării, aducând de acolo multe elemente noi.
De la sfârșitul anilor 1960 a început treptat electrificarea satelor, asfaltarea șoselelor și înlocuirea la scară mare a caselor de lemn cu cele de zid, au apărut aparatele radio-TV și bicicletele mai la fiecare casă etc.
Doar unele sate necolectivizate mai izolate, precum și zonele locuite situate departe de șosea, au rămas ceva mai ferite de noile tentații.
Tot prin anii 1960 s-a atins apogeul - urmat de declin – al costumului tradițional, atât în varianta de sărbători cât și în cea ”de zile”, diferit de la sat la sat, în funcție de model, colorit, modul de dispunere al dungilor zadiilor etc., practic o adevărată carte de vizită care dezvăluia nu numai localitatea posesorului, dar și vârsta, statutul social, marital etc., al acestuia.
Probabil, tot în acea perioadă au trăit și ultimii săteni care și-au asigurat absolut toate cele necesare prin mijloace proprii (incluzând uleiul, pâinea și toată îmbrăcămintea).
După 1989, îndepărtarea comunismului a dus la restituirea majorității proprietăților și la o explozie a comerțului, cererea de produse tradiționale suferind un regres colosal, la fel ca toți parametrii care definesc viața țărănească. Acum au apărut primele tractoare private, după o pauză de 50 de ani, mii și mii de autoturisme (înainte, acestea erau foarte rare) și o serie de tipuri de mașini, scule și utilaje moderne, care au făcut ca anumite meșteșuguri și produse artizanale să devină, subit, perimate.
Anul 2000 a fost unul nefast, atunci fiind interzisă cultivarea cânepii care, chipurile, ar conține droguri (!), astfel că importanta industrie casnică de confecționare a hainelor și altor textile populare din fibre de cânepă, s-a stins, practic.
Începând încă din 1990, dar mai ales după anul 2002 (când au fost eliminate vizele pentru spațiul Schengen), maramureșenii au început să plece în număr tot mai mare la lucru în străinătate, în special în Europa de Vest, astfel că în 2019 s-a ajuns ca circa 20% dintre ei să muncească, permanent ori sezonier, în alte state.
Aderarea la Uniunea Europeană din 2007, a adus, pe lângă avantaje (subvenții pentru fermieri, finanțări pentru felurite afaceri, mai mulți bani, în general) și o serie de interdicții și restricții ce au dus, în anii următori, la abandonarea de către mulți, a agriculturii de subzistență, la părăsirea unei alte serii de meșteșuguri și la demolarea celor mai multe case și acareturi vechi de lemn...
După 2010 au început să fie importate foarte multe tractoare second-hand și cositori mecanice, preţul la lapte, carne, fân, mere și la toate produsele agricole s-a prăbușit, iar după 2016, au apărut supermarket-urile prin sate, gardurile electrice pentru păscutul animalelor și primele mașini de balotat fânul...
Cu toate acestea, viața tradițională maramureșeană a rămas neașteptat de viguroasă până azi, în plus constatându-se, începând de prin anii 2013-2015, o renaștere treptată a aprecierii localnicilor pentru folclor și costume populare, ori față de noile biserici și porți de lemn.
Și încă mai există acolo destule persoane ce practică meșteșuguri din alte vremuri, mai sunt săteni ce-și asigură din surse proprii aproape toate cele de trebuință, mai se găsesc locuințe și chiar cătune întregi neelectrificate...
Metode
În anul 2010 am început cercetarea activităților tradiționale din satele maramureșene, câțiva ani mai târziu publicând o lucrare în care am descris jumătate din cele 63 de ocupaţii şi meşteşuguri populare inventariate la acel moment (atât mari grupuri de meșteșuguri, cât și meserii separate), practicate de cca 600-700 de meşteri populari2.
Ulterior, am separat anumite activități din trunchiuri cuprinzătoare, cum ar fi marea familie a prelucrării lemnului – care are în Maramureș cel puțin 20 de meșteșuguri distincte, ori cea a fibrelor textile – din care am reușit să desprindem 15 meșteșuguri.
Nici nu se putea altfel, cât timp, de exemplu, în cadrul pomiculturii ca ocupație, există persoane specializate exclusiv în altoit, iar altele, doar în recoltatul fructelor, iar în meșteșugul confecționării cununilor regăsim cel puțin 6 tipuri complet diferite, atât ca zonă de răspândire, cât și ca aspect, tehnici și materiale de lucru...
Investigațiile de pe teren au fost dublate de cercetarea anumitor muzee etnografice și de studiu în biblioteci.
Rezultate
Până în prezent am identificat un număr de 221 de activități practicate azi în Ţara Maramureşului, dintre care pe 69 le-am catalogat ca ocupaţii, iar pe celelalte 152 - ca meşteşuguri populare (vezi Anexa).
În ce privește dimensiunea demografică, am apreciat la câteva zeci de mii numărul celor care desfășoară, sporadic ori regulat, una sau alta dintre ocupațiile populare (fără a include prepararea hranei ori maternitatea), respectiv la câteva mii numărul meșteșugarilor din Țara Maramureșului, probabil 1.000 dintre aceștia putând fi considerați ”profesioniști”, adică remunerați permanent ori ocazional.
Foarte plauzibil, Maramureșul, o arie atât de restrânsă și de puțin locuită, deține azi cea mai ridicată densitate din Europa a ocupațiilor și meșteșugurilor autentice.
Clasificarea activităților a fost efectuată ţinând cont, mai ales, de realităţile din teren, întâmpinând uneori dificultăţi în a departaja ceea ce este ocupaţie şi ce meşteşug, sau în a grupa, sau dimpotrivă separa, anumite activităţi.
Câteva constatări generale:
- există activităţi permanente sau ocazionale; de bază, secundare sau casnice; utilitare, ceremoniale ori artistice; larg răspândite sau rare etc.;
- tot mai multe persoane active părăsesc regiunea pentru a se muta, temporar sau definitiv în Occident, unele dintre acestea fiind, din nefericire, valoroase practicante de activități tradiţionale;
- în nomenclator am introdus atât unele ocupaţii şi meşteşuguri destul de comune şi prezente în alte colțuri de lume, cât și altele existente azi doar în spaţiul românesc, ori chiar exclusiv în cel maramureşean (cum ar fi utilizarea curentă a instalațiilor hidraulice pentru scărmănatul lânii, ori pentru presarea pănurii);
- dacă în trecut, existau sate specializate în anumite meșteșuguri: pietrele de moară se produceau la Glod, olăritul mai ales la Săcel, casele de lemn la Budeşti, plutăritul la Vişeu de Sus, lăzile de zestre la Poienile Izei – tot acolo producându-se și cofe ori linguri, iar văsarii erau mai ales în Poienile de sub Munte, azi constatăm că Săpânţa și Botiza sunt prin excelență satele în care practică meșteșugul țesutului, Sârbiul este satul vâltorilor și al producerii pănurii, Budeștiul înseamnă draniţă, Iapa și Hărniceştiul - pomi fructiferi și ”horincă”, Ieudul și Bârsana – cioplirea de porţi și biserici de lemn, ori Brebul - podoabe de mărgele, printre altele.
În ce privește transformările aduse în ultimele decenii asupra stilului, coloritului ori ornamenticii produselor manufacturiere, apreciem că arta populară este vie și că aceasta nu a cunoscut momentul 0 al pierderii şi apoi al reluării artificiale și tardive, cum s-a întâmplat în Occident, dar și la noi - în majoritatea zonelor. Atât timp cât majoritatea meşterilor nu activează doar ”de paradă”, în scop turistic, ci, în calitate de membri ai comunităților sătești lucrează direct pentru beneficiul localnicilor, care le apreciază produsele ca fiind originale și tradiționale, considerăm că autenticitatea operei lor nu poate fi pusă la îndoială de către noi, teoreticienii din exterior. Este știut că, de când lumea, meșterii au asimilat periodic inovaţii și și-au modificat tehnicile, stilul, cromatica și design-ul produselor, ceea ce continuă să facă şi azi (priviți cum arăta un ”țol” ori o poartă de lemn în sec. XVIII și cum arăta în 1970, ori azi)… În acest context, considerăm că noile motive regăsite, bunăoară, pe covoare și ”cămeși”, ori ”șuruburile” și lanțurile de pe porțile de lemn, constituie noi modele de exprimare artistică.
În schimb, tehnologiile contemporane, care câștigă teren printre meșteșugarii mai permeabili la modern, precum broderiile cămășilor făcute la mașini ce urmăresc un program computerizat, ori sculptura în lemn cu freze electrice, nu considerăm a fi compatibile în acest moment cu conceptele ”tradițional” și ”popular”.
Am catalogat ocupaţiile şi meşteşugurile ca fiind practicate de către ”bărbaţi” (M), de ”femei” (F) sau de ambele genuri, ca fiind ”urbane” (U), ”rurale” (R) sau întâlnite în ambele tipuri de habitat, ca fiind practicate la o scară suficient de mare încât să nu se întrezărească posibila lor dispariţie, ori, ca aflate ”în pericol” (I) sau chiar ”dispărute”.
Referitor la “urban” (U) şi “rural” (R), trebuie știut că aceste medii sunt profund întrepătrunse. Vreme de secole, singurul oraş al Maramureşului, Sighetul, a avut o populaţie amestecată, orăşenii veritabili, cu meseriile lor, amagamându-se cu locuitorii din periferii, care trăiau exact ca cei din sate, iar acest lucru a rămas valabil până azi (cunoaștem meşteşugari tradiţionali – ţesătoare, sculptori în lemn, dar și mici fermieri, locuind până şi în centrul municipiului). Celelalte oraşe din Ţara Maramureşului au populaţia încă mai ruralizată, două dintre acestea, Săliştea de Sus şi Dragomireşti fiind practic nişte comune care au primit statutul, mai mult conceptual, de oraş în anul 2004, iar celelalte două (Borșa și Vișeul de Sus, declarate orașe doar în 1968) având de asemenea, mii și mii de cetățeni care trăiesc exact ca la țară3.
În ce priveşte satele regiunii, o parte a populaţiei acestora a rămas fidelă valorilor tradiţionale, în timp ce un alt segment, de foarte multe ori membri ai aceloraşi familii şi locuind în aceeaşi zonă a aşezării, a adoptat întru totul modul de viaţă urban.
În cursul ultimului veac, unele meşteşuguri urbane s-au mutat în spaţiul rural. Apoi, dintotdeauna, la sate a existat și o pătură subțire de elite, care, împreună cu familiile lor, trăiau ca la oraș: anumiți preoți, învățători, moșieri, funcționari ș.a.
Acestea sunt principalele motive pentru care prezentul studiu se referă la meserii ”populare”, nu ”tradiționale” și pentru care am atribuit ambele calificative: “urban” şi “rural” celor mai multe ocupaţii, care, prin alte părţi, nu mai pot fi întâlnite decât fie prin sate, fie prin orașe.
Nu am inclus însă aici prestatorii de activități cu caracter modern și pregnant urban (chiar dacă aceștia au ajuns până în cele mai îndepărtate cătune), cum ar fi: reparatorii de mașini de cusut și aparate de uz casnic, de biciclete, motociclete și toate celelalte tipuri de autovehicule cu motor, sudorii, frezorii și strungarii în metal, vulcanizatorii, electricienii, instalatorii de apă/canal, dar și depanatorii de telefoane/calculatoare/TV ș.a.
Am grupat ocupațiile în câteva mari categorii: agricultură, zootehnie, păstorit, făcutul fânului, pomicultură, viticultură, vânătoare, pescuit, apicultură, culesul din natură, pădurărit, transporturi, prepararea hranei și ocupațiile legate de maternitate.
Lista meșteșugurilor a fost organizată ținându-se cont (nu în toate cazurile) de materia primă: prelucrarea fibrelor textile, a lânii, mărgelit, confecționarea cununilor de mireasă, prelucrarea lemnului, confecționarea instrumentelor muzicale, împletituri din fibre, prelucrarea pielii, cojocărit, instalații tehnice hidraulice, prelucrarea osului și cornului, prelucrarea metalelor, prelucrarea pietrei, prelucrarea lutului și o categorie eterogenă, pe care am numit-o ”alte ocupații, meșteșuguri, servicii și aptitudini”.
Discuție
Modul de viață al maramureșenilor a început să fie cercetat într-un mod mai serios în perioada interbelică, iar sistematic după 1965, fiind descris într-o serie de lucrări care s-au referit și la câteva zeci dintre ocupațiile și meșteșugurile practicate de către aceștia4, mai multe activități diferite fiind grupate frecvent sub un singur nume, chiar și în cazurile când departajarea acestora era suficient de vizibilă.
În același fel s-a procedat și în majoritatea celor mai importante lucrări românești referitoare la meșteșuguri5 (care au fost apreciate a număra abia câteva zeci de tipuri).
Până acum, nu am reușit să identificăm nici o listă cvasi-completă de meserii practicate în vreuna din cele cca 70 de zone etnografice românești.
În schimb, Dicționarele și Atlasul etnografic6, cuprind informații mult mai bogate și punctuale despre acest subiect, deși nu exhaustive, iar proiectul ”Repertoriul Patrimoniului Cultural Imaterial din România”7, sinteză de nivel național aflată în derulare, pare-se că va reuși, în final, să enumere majoritatea activităților de profil.
În alte ţări, acestui domeniu i se alocă încă mai multă atenție: spre exemplu, în Marea Britanie, ”The Heritage Crafts Association” are înregistrate 210 de meşteşuguri viabile dar și în pericol, majoritatea acestora, însă, fiind de factură urbană8. Listele de meșteșuguri franceze (în imensa lor majoritate stinse azi), cuprind cca 1.000 de poziții. Într-un alt registru, în Republica Moldova, o cercetare axată pe meșteșugurile practicate în secolul XVIII a identificat 157 de meserii diferite9.
Concluzii
Ocupaţiile casnice, creşterea animalelor, cultura fânului, culesul din natură şi agricultura de semi-subzistenţă, sunt încă practicate de un număr foarte ridicat de persoane, inclusiv tinere.
Numărul practicanţilor tuturor meşteşugurilor populare scade, iar media lor de vârstă creşte.
Dintre meşteşugurile de viitor (cu mulţi ucenici tineri și cu sute de practicanţi) cele mai fezabile sunt cele din familia prelucrării lemnului – mai ales confecţionarea porţilor, bisericilor şi a obiectelor de artizanat, precum şi prelucrarea textilelor şi a lânii, costumele populare fiind, iar, la mare preț, la fel ca și mărgelitul.
Altele, însă, mai sunt ținute în viață de către un ultim meșter, maxim doi, fiind în pericol extrem de extincție10: spătăritul, confecționarea instrumentelor muzicale, a măștilor rituale, a majorității tipurilor de cununi, prelucrarea cânepii, pivele și daracele hidraulice ș.a.
Studiul de față nu are caracter exhaustiv și nu abordează multe detalii și date tehnice (tipuri categoriale, nume, localități, materiale, tehnici de realizare, structuri ornamentale, cromatică, funcții ș.a.), ci s-a dorit a reprezenta, deocamdată, o simplă nominalizare a majorității ocupațiilor și meșteșugurilor practicate încă de către locuitorii vechiului Maramureș.
Anexa
Lista ocupaţiilor şi meşteşugurilor populare contemporane
A. Ocupaţii
Agricultura
1. Lăzuitul (M, U, R), este practicat manual sau mecanic, prin ciungire şi tăiere de inel în scoarţă, ori prin păşunatul intensiv. 2. Desţelenitul (M, F- rar, U, R) e practicat cu cazmaua, sapa, plugul sau motocultorul.
3. Curăţarea terenurilor şi incendierea resturilor vegetale (F, M, U, R).
4. Fertilizarea solului (M, U, R) cu gunoi de grajd, cenuşă, resturi vegetale alimentare, prin târlire etc.
5. Aratul, grăpatul (M, U, R) (cu mijloace cu tracţiune animală sau motorizate), mărunţirea solului cu cazmaua.
6. Plantatul, manual ori mecanizat (M, F, U, R). Principalele specii cultivate în Ţara Maramureşului sunt: porumbul, cartofii, secara (I11), ovăzul (I), grâul, fasolea ”oloagă” sau ”de rude” (zeci de soiuri), mazărea, varza, guliile, ceapa, usturoiul, morcovii, pătrunjelul, ţelina, tomatele, vinetele, ardeii, ardeii iuţi, castraveţii, dovleceii, napii (I), bobul (I), ridichile, salata, spanacul, hreanul, leuşteanul, mărarul, cimbrul, măghiranul, rozmarinul, tarhonul, macul, floarea soarelui, căpşunile, plantele furajere (sfecla, dovlecii, lucerna, trifoiul, ghizdeiul), cânepa (I), inul (I), tutunul (I) etc.
7. Prăşitul, plivitul (F, rar M, U, R) cu mâna, cu diverse modele de sape, cu atelaje animale sau cu mijloace mecanizate. Este practicat foarte frecvent, de două și chiar trei ori pe an, deoarece ierbicidele sunt aproape neutilizate în Maramureşul istoric.
8. Recoltatul (M, F, U, R) se efectuează manual sau mecanizat. În trecut s-a practicat şi se mai practică pe alocuri, seceratul sau cositul cerealelor, iar azi se seceră încă regulat tulpinile de porumb.
9. Treieratul cu batoze mecanice/electrice12 (I) ori cu combine agricole (M, U, R).
10. Floricultura (F, U, R) – pe terenul grădinii din faţa casei şi în glastrele de la fereastră: plante ornamentale, medicinale, aromate, arbuşti și arbori ornamentali (buxus, călin, liliac etc.), mentă, crini, mușcate, trandafiri, garoafe, crizanteme, dalii, gladiole etc.
11. Ocupația de muncitor sezonier agricol (F, M, R), ”mărs pe nopsam” în grai local ori ”mărs în jos”, adică în țară, iar azi mai ales în Occident.
12. Depozitarea produselor agricole (F, M, U, R) în lăzi, pivnițe, cămări, poduri de case (carne, slănină, cârnați, cereale, ceapă, usturoi, fasole, porumb, ceapă, usturoi, păstăi undate, fructe uscate etc.), în coşare (porumbul), în clăi și șopruri cu fân (fructele - mai ales merele) ori în gropi săpate în pământ (cartofii, sfecla).
13. Apărarea fizică de dăunători (F, M, R). Câmpurile cultivate cu cereale, porumb, cartofi, salată și alte produse ce atrag dăunătorii, precum și pomii fructiferi atractivi, sunt protejați prin amplasarea de sperietori confecționate din haine vechi, păsări ucise și atârnate de un băț (!), CD-uri, conserve de tablă, PET-uri etc. Cultivatorii afectați acționează uneori la fața locului (mai ales la atacurile date de mistreți, ori la stâne, împotriva atacurilor lupului și ursului) pentru alungarea prădătorilor, prin gesticulații, provocarea de zgomote (uneori cu petarde), aruncarea de pietre, bețe, trasul cu praștia, aprinderea de focuri.
14. Lupta cu micii dăunători ai grădinii (F, rar M, U, R) prin tratamente naturiste cu zeamă de urzici, cenușă, apă de var ș.a., sau cu produse chimice.
15. Irigaţiile (F, M, U, R) se practică dintotdeauna dar tot mai frecvent (din cauza schimbărilor climatice), fiind udate atât grădinile de legume, cât și florile ori pomii fructiferi, însă nu și câmpurile de porumb, cartofi ori fânațele.
16. Asanarea (M, U, R), reducerea umidităţii excesive de pe terenurile inundabile ori mlăștinoase, prin intermediul drenurilor și a șanțurilor umplute, uneori, cu bolovani.
Zootehnia
17. Creşterea mamiferelor și păsărilor de casă (F, M, U, R) pentru carne, lapte, forța de tracțiune, blană/piele, ouă etc.: vaci, cai, bivoli (I), boi (I), măgari (I), oi, capre, porci, iepuri, nutrii (I), găini, mai rar curcani, raţe, gâşte, bibilici, prepeliţe, porumbei ș.a.
Implică următoarele operațiuni: hrănirea (cu furaje, fân, cereale, resturi vegetale - de la porumb, fasole, cartofi, frunze, fructe); adăparea; curățarea grajdurilor; prepararea hranei calde (F, U, R) pentru porci și pui etc.
18. Înmulţirea în vederea comercializării (F, M, U, R) a puilor de păsări de casă, purcei, viţei etc.
19. Castrarea (M, U, R) taurilor, porcilor etc.
20. Medicina veterinară tradiţională (M, U, R) - aplicarea de tratamente (tradiționale sau din comerț), externe ori interne, animalelor rănite și/ori bolnave. Se taie unghiile defectuoase ale vacilor și altor animale de casă, se retează coarnele vitelor nărăvașe ori se introduc belciuge în nasul acestora sau în râtul porcilor prea scurmători.
Păstoritul
21. Păşunatul animalelor vara, în spațiul montan sau deluros în primul rând a oilor și caprelor, mai rar a vacilor, cailor, boilor (I) și bivolilor (I):
22. Ocupația de gazdă de munte (M, U, R): acesta adună proprietarii, păstorii, năimeşte pășunea, fixează drepturile și obligațiile tuturor.
23. Ocupația de baci (M, U, R): este cel care fabrică brânzeturile, prepară hrana oamenilor și câinilor de pază etc.
24. Ocupația de păstor (”păcurar” - în grai local) (M, U, R), este cel ce are grijă de animale. El poate fi: mielar, miorar, căprar, văcar, viţelar, bouar (I), bivolar (I) ori herghelegiu (”stăvar” - în grai local, I).
25. Ocupația de strungaș (M, U, R). Băiat de 10-12 ani sau adolescent, care este însărcinat cu mânarea animalelor la țarcul de muls, adică la ”strungă”.
26. Mersul în văcăriște (F, R, I) are loc doar pe Valea Ruscovei: vacile sunt duse vara la munte, unde sunt păzite de femei și copii în ”văcăriști”, adevărate cătune alcătuite din mai multe construcții din lemn cu câte două încăperi, în una locuind oamenii, iar în cealaltă vitele.
27. Scosul la păscut al vacilor, mieilor, caprelor în extrasezon (M, F, U, R) – de către bătrâni, femei şi copii, primăvara şi toamna, înainte și după pășunatul în stână, prin grădini, pe lângă casă/sat. Terenurile care pot fi pășunate iarna nu sunt îngrădite și nu au semne de interdicție (”ciuhe”).
Făcutul fânului
28. Pregătirea terenului (M, F, U, R): curățatul tufelor, mușuroaielor, gunoitul cu gunoi de grajd, incendiatul controlat etc.
29. Cositul ierbii (M, U, R) cu mașina ori manual – cu coasa (care se ascute cu piatra de nenumărate ori pe zi și se bate – cu ciocanul pe ”jilău” – de două ori pe zi). Prima tăiere are loc în mai-iunie, rezultând fânul, apoi a doua oară în iulie, august sau prima jumătate a lui septembrie – rezultând ”otava”, cel mai valoros produs.
30. Uscatul fânului (M, F, U, R) se face în majoritatea cazurilor manual, cu furci și greble de lemn, prin întoarcere repetată a ”pologului” - stratului de iarbă tăiată. Seara, ori de se apropie ploaia, se strânge în ”căpițe”, iar după 1-3 zile se adună în claie. În zone ori în perioade ploioase, uscarea nu se poate face la sol, ci pe structuri înalte: ”clenciuri” (”nemți”) - araci rămuroși dispuși în lungi aliniamente, ori pe ”jirezi” de felurite forme – piramidale, în două ape ca un acoperiș ori, cele mai frecvente, ca niște rame lungi de lemn cu mai multe rânduri, pe care fânul este aranjat fie cu mâinile, fie cu furcile.
31. Depozitatul (M, uneori F, U, R) se face în podul grajdului ori în ”șopru”, construcție cu latura de cca 3,5 m, alcătuită din patru stâlpi înalți de 6-8 m care susțin un acoperiș piramidal mobil.
32. Transportul la grajd (M, U, R) cu ajutorul căruțelor/tractoarelor pentru cantități/distanțe mai mari, necesitând o anume abilitate în a-l ancora – nefiind balotat, ori cu roaba și spatele (în ”lipideu” - cearceaf) - pe distanțe scurte.
Pomicultura
33. Lucrările de plantare și întreținere (M, rar F. U, R): plantatul, curăţatul, săpatul, gunoitul și vopsitul – sunt efectuate primăvara. Vara are loc atât irigatul în perioadele secetoase, cât și curățatul pe rod - în anii cu recolte mari, ori după furtuni.
34. Altoitul pomilor (M, U, R), fie pe port-altoi sălbatici, fie pe pomi domestici.
35. Recoltarea (M, F, U, R) fructelor. În zonă există zeci de soiuri de mere, prune, pere, cireşe, apoi nuci, vişine, gutui, piersici, caise, dude, coarne, scoruşe, coacăze roşii, verzi sau negre, zmeură, căpșuni etc. Recoltarea se face cu mâna direct de pe crengi, prin scuturare, prin batere ori cu ajutorul unei unelte simple și eficiente (”scrivalcă”) cu care fructul se recoltează delicat, fără a fi lovit.
Viticultura
36. Lucrările de plantare și întreținere (M, U, R): plantare, curățare, extindere. Se cultivă hibrizi Noah, vinuri vechi de Transcarpatia și Sătmar și, mai nou, soiuri nobile (Tămâioasă ș.a.).
37. Recoltarea (M, F, U, R); strugurii sunt folosiți pentru must, vin, murături, compoturi.
Vânătoarea
38. Pus capcane (M, R, I) cu arc metalic sau din lemn, cu blocare sau cu greutate; se mai folosesc capcane cu laţ pentru păsări (care mai sunt capturate cu coşul ori covata) ori gropi săpate anume și mascate. Astfel se prind diverse animale care sunt considerate fie dăunătoare, fie pentru a li se valorifica cărnii, coarnelor şi blănii acestora. Toate aceste practici sunt ilegale, dar care au încă trecere în zonele rurale.
39. Vânătoarea cu arma (M, U, R), autorizată, la: urs, cerb, căprior, mistreț, lup, șacal (recent migrat dinspre sud pe fondul schimbărilor climatice), râs, capră neagră, vulpe, iepure de câmp, vidră, nevăstuică, bizam, castor (recent reapărut dinspre Ungaria), cocoș de munte, fazan, felurite rațe și gâște sălbatice și multe alte specii de păsări.
40. Ocupația de hăitaș (M, U, R), complementară vânătorii: mânarea sălbăticiunilor înspre standul unde așteaptă pușcașii.
Pescuitul
41. Pescuitul cu plasa (M, U, R), ilegal: ”comherul”(crâsnicul), vârşa, prostovolul, sacul, cerpacul etc. În Maramureș există cca 40 specii de pești comestibili, precum: lostriţa, păstrăvul, cleanul, mreana, scobarul, ştiuca, obletele, crapul, carasul, bibanul etc.
42. Pescuitul cu undiţa (M, U, R), uneori unealta fiind confecţionată ad-hoc, ori cu undiţa de noapte.
43. Pescuitul arhaic (M, U, R, I), ilegal, cu mâna ori cu coşul pe sub rădăcini de arbori din apă, prin răstocirea (devierea cursului) apei, cu măciuca și ostia, cu ajutorul anumitor plante care ameţesc peștii (precum săpunariţa) ori cu substanţe chimice (carbid, clor).
Albinăritul
44. Apicultura (M, U, R) în stil vechi (în coșuri) sau clasică (lăzi sistematice) este tot mai la modă. Implică mersul în pastoral (migrarea pe distanțe de până la 200 km) pentru găsirea unei flore bogate precum salcâmul, teiul, floarea soarelui, rapița, zmeura, ”mana” etc.
45. Bărcuitul (M, U, R): capturarea roilor de albine din aer, roi fie scăpați de la vreo stupină, fie formați din albine sălbatice.
Culesul din natură
46. Culesul de plante (F, M, U, R)13 pentru hrană: urzici, măcriş, lobodă, ştevie, cimbrişor, chimen, ciuperci (peste 20 de specii cunoscute), zmeură, afine și merişoare (recoltate cu ”hreabănul” - un pieptene special), mure, fragi, măceşe, alune, fructe de păducel, soc, scoruş, cireşe, mere şi pere sălbatice, porumbele, apoi pentru hrana animalelor: jir, ghindă, topinambur, frunze de lăptucă, trifoi etc., zeci de plante ce servesc ca și coloranţi vegetali, sute de plante medicinale, apoi răşină de conifere pentru terebentină, săpun și tămâie. muguri de brad, sevă de mesteacăn și flori de păpădie din care se prepară siropuri etc.
Pădurăritul
47. ”Butinăritul” (defrişarea copacilor, rărirea arboretului tânăr, curățarea ramurilor uscate) (M, U, R), se face cu mijloace mecanice – drujbe, ori manuale - fierăstraie și topoare. Trunchiurile curățate sunt deplasate ”corhănite” spre mijlocul de transport – căruță, camion, tractor, cu ajutorul țapinei ori ”vancăului” (mâței) – o ustensilă tip pârghie, sau pe ”goangă” - sistem de glisare pe bile de lemn. În mod tradițional, lemnele sunt trase de către cai cu ”cioflângul” - sistem de cuie și lanțuri de fier, până la drum, fiind apoi deplasate în sat fie în căruță, fie tractat/târâte cu ajutorul unor atelaje cu două roți - ”tânjale” ori sănii scurte (”corciui”).
48. Plantatul de puieți și ”descopleşitul” (M, F, U, R): plivirea buruienilor/tufelor de pe lângă aceștia.
Transporturile
49. Căratul cu căruţa/sania tractată de cai (rar: boi, bivoli, măgari) a feluritor produse și mărfuri (M, U, R), pentru folosul propriu, ori pentru alți beneficiari.
50. Transportul cu vehicule mecanice (M, rar F, U, R), atelajele animale fiind tot mai mult înlocuite de mici tractoare (ori chiar jeep-uri) care continuă să tracteze, de multe ori, vechile căruțe care sunt mult mai practice pe drumeagurile și ulițele înguste ale regiunii. O notă aparte o face trenul forestier pe linie îngustă de pe Vaser, ultimul de acest fel rămas în U.E., ale cărui garnituri sunt tractate cu locomotive Diesel și, rareori, cu abur.
51. Transportul diverselor produse și mărfuri cu alte mijloace (M, F, U, R): cu spatele (în saci, trăisti, ori rar – în desagi sau pe bâte), prin târâre cu ”târşul”, cu poala, cu căruţuri mici de mână cu 2-4 roţi, cu săniuţa de mână iarna, ori cu ”tarniţa” (șaua de lemn) înhămată pe cal (I).
Prepararea hranei
52. Meşteşugul bucătăriei (F, U, R), este extrem de complex. Dintre preparatele locale enumerăm: mămăliga cu brânză, lapte, omletă, ciuperci, magiun etc., făcută din făină de mălai sau de ”pârgă” (produsă din boabele de porumb necopt, prăjit pe sobă), zeci de feluri de supe/ciorbe, prăjeli, ”pecie aită” - carne fiartă de vită cu usturoi, ”laşte” - tăiței de casă în supe de pasăre, fierți cu varză, nucă etc., ”picioci” - cartofi și fasole în toate felurile, plăcinţele de mălai, ”piroşte” (colțunași) cu gem, carne etc., ”hrenzele” (plăcințele picante de cartofi cu ou), ”zamă de hreauce” (supă/sirop de fructe uscate); mâncăruri speciale de post (bazate pe ciuperci și produse vegetale), preparate specifice pentru sărbătorile de Paşte, Crăciun etc.
53. Ocupația de ”socăciță” (bucătăreasă) (F, U, R) la nunți, botezuri etc.
54. Ocupația de ”căimăniță” (F, R, I) pe valea Vaser. Specifică doar acelei văi, constă în efectuarea gătitului, curățeniei și întreținerii cabanelor forestiere de acolo.
55. Brutăria-patiseria (F, rar M, U, R): ”cocăluit” (preparat și copt) pâine, colaci şi prescuri pentru înmormântări, pască de Paşti, ”stolnici” la Crăciun, ”ţâpoi” pentru miri, cozonaci, cornuleţe sau”pancove” (gogoși) cu diverse umpluturi.
56. Plăcintăritul (F, U, R), producerea de plăcinte din aluat proaspăt fierte în ulei și umplute cu diferite combinații, practicat la nivel profesional, cunoaște în anii din urmă o tot mai mare dezvoltare atât în orașe, cât și în anumite sate.
57. Conservarea produselor alimentare (F, M, U, R): a cărnii în fum şi sare, în borcane cu untură etc. Producerea de zacuscă, murături, magiun (”lictar”), pentru consumul propriu sau pentru vânzare. Cei fără frigider conservă mâncărurile prin metoda ”peresertului”, adică a fierberii repetate a acestora, după fiecare masă și țin produsele perisabile în fântâni/beciuri.
58. Măcelăria sau căsăpia (M, U, R) porcilor, vitelor, oilor, caprelor și păsărilor de curte, desfășurată de obicei în funcție de sezon (porcul înainte de Crăciun, mielul înainte de Paște, păsările vara, oile toamna), implicând și prepararea șuncilor, cârnaților și altor produse de carmangerie (tobă, pate etc.).
59. Uscarea legumelor şi fructelor (F, U, R): la soare, în cuptor, lângă plită sau în uscătorii construite anume (”bujdeie”, I) de prune, mere, pere, hribi, păstăi, plante medicinale etc.
60. Industria laptelui (F, M, U, R) acasă, în afara stânelor, implică fabricarea cașului, brânzei (uneori frământată cu sare), urdei, smântânei, untului şi a altor derivate, din lapte de vacă, mai ales, dar și de bivoliță, oaie sau capră.
61. Măcinarea cerealelor sau furajelor (F, M, U, R, parțial I) cu mori electrice14 - prezente în enorm de multe gospodării.
62. Producerea ”horincii” (M, U, R) adică distilarea artizanală a alcoolului. Implică: măcinarea fructelor – mai ales mere şi pere (prunele nu se macină), făcută azi aproape peste tot cu utilaje electrice; fermentarea naturală, fără adaosuri de drojdie ori zahăr, transportul ”borhotului” (produsului) la ”cazan” (distilerie), și dubla ”fierbere” (distilare) a acestuia, rezultând un alcool parfumat și limpede cu o tărie medie de 50-55 grade.
63. Producerea de bere (F, U, R, I) din hamei, mălai şi orz prăjite/fierte.
64. Producerea de sucuri de casă (F, U, R) din flori de soc, muguri de brad, apoi siropuri de zmeură, căpșuni, cireșe etc.
65. Îmbutelierea de ape minerale (M, U), azi doar la Borşa (”Alpina”).
66. ”Desfăcatul” și ”luștitul” porumbului (F, rar M, R), adică înlăturarea pănușilor și separarea boabelor de pe cocean, desfășurate ”în clacă” - în grup, cu prieteni, rude sau vecini, practicată manual ori, mai nou și parțial, cu mașini.
Maternitatea
67. Nașterea, alăptarea şi îngrijirea pruncilor (F, U, R).
68. Moşitul (F, R, I). Prin câteva sate mai există încă unele ”moaşe din neam” (membre ale familiei care stăpânesc tehnicile necesare), respectiv ”moaşe din sat” – adică de meserie.
69. Creșterea/educarea copiilor mai mărișori (F, U, R), ocupaţie din care, mai nou, se detaşează profesia de doică/dădacă.
B. Meşteşuguri populare
Prelucrarea fibrelor textile15
1. Torsul manual al fibrelor de in, cânepă (I), bumbac sau fibre sintetice (F, U, R). La Sighet a (re)apărut recent și un atelier de tors mecanic.
2. Montarea războiului de țesut și ”neveditul” urzelii (F, U, R), care poate avea până la 500 de fire (cea pentru pânză).
3. Țesutul la război orizontal (”teară”) (F, U, R) din fire de in, cânepă (I) mătase, bumbac, fibre sintetice precum şi din fire combinate, în două și în patru ițe, fiind produse: covoare, ţoluri ”de rudă”, pat și ”păretare”, cergi simple sau alese, pentru decoratul ”ruzii”, acoperit patul sau pentru învelit noaptea, apoi cearceafuri (”lipideauă”), pânză de costum, zadii, ”făţoi”, ”şterguri” și ”căpătâie de perini”, alese cu mâna sau cu vergeaua, valuri de pănură, rar năframe (”pânzături”) de iarnă, preșuri de cârpe. Acestea pot fi țesături de uz cotidian, decorative ori țesături de ritual (covoare și cergi pentru sicriu sau miri, ”trăisti” care se dau de pomană ori sunt folosite de Paşti etc.).
4. Croitoria (F, M, U, R) – foarte complicată – privind ambele sexe şi cele mai variate vârste, înseamnă croit, cusut și confecționat din felurite materiale textile (produse artizanal sau industrial): ”cămeși”, ”poale” și ”gatii” de vară, costume de iarnă - sumane, ”gube”, ”cioareci” etc. Acestea pot fi de port cotidian (”de zile”), de sărbători, tinerești, bătrânești, de copii, ”nemeșești” (reminescențe de port nobiliar), de femei ori de bărbați, de tip ucrainean (iar în trecut a existat și port unguresc sau evreiesc) etc. În paralel există croitoria, la fel de complexă, pentru hainele de tip urban.
5. Brodatul cămășilor (F, R), foarte sofisticat și migălos, realizat cu acul și forfecuța, în zeci de modele diferite, folosindu-se și firul de mătase, din fibre colorate ori cu ”sclipici”, aplice din mărgele, năsturei, ciucuri etc., are ca rezultat niște produse excepțional de elaborate.
6. Cusutul piepților și spatelui cojoacelor de valea Marei (F, R, I), realizat cu fir colorat pe pânză, cu modele consacrate precum ”păunii”.
7. Dantelăria țărănească (”ciur”) realizată cu acul (F, R, O).
8. Dantelăria urbană, realizată cu pernă și ciocănele (F, U, I).
9. Croșetatul mileurilor (F, U, R).
10. Cusutul goblenurilor (F, U, R).
11. Împletitul de baiere, brâuri, aţe pentru opinci și zadii (F, R), cu bota sau cu scândurica.
12. Împletitul de ciorapi, mănuşi, pulovere și jersee (”sfetere”) (F, U, R), din lână sau fibre, cu ace metalice.
13. Vopsitoria cu plante (F, U, R) (țesătoarele folosesc zeci de plante diferite) ori cu minerale.
14. Vopsitoria cu produse chimice (F, U, R), care se practică și la coloritul lânii.
15. Albirea țesăturilor de in și cânepă (F, R, I), prin udare și expunere repetată la soare (”bdilire”).
Prelucrarea lânii
16. Tunsul oilor (F, M, U, R), realizat primăvara devreme, manual sau, rareori, mecanic.
17. Spălarea, curățarea și înlăturarea grăsimii de pe lână (F, R) în râu ori la vâltoare, cu ajutorul pranicului și apoi cu apă fierbinte.
18. Scărmănatul lânii (F, R, I) la ”leagăn” sau darac (”foșalăi”) acționat electric sau mecanic16.
19. Pieptănatul fuiorului cu ajutorul ”hrebdincii” sau „hreabănului” (F, R, I).
20. Torsul manual al lânii (F, R) este de două feluri: tors și ”îndrugat”.
Mărgelitul
21. Mărgelitul fără suport (F, U, R), în gherghef; se produc o mulțime de modele diferite de zgărdane și brățări.
22. Mărgelitul pe suport textil (F, R); se produc brâuri, ”mânecări” ș.a. Pe cojoacele de tip mărănesc și vișeuan se aplică, în anumite părți, decorațiuni de mărgele.
Confecționarea cununilor de mireasă
23. Cununile de Săpânța (F, R, I), cu palmetă laterală și alură medievală (probabil copiate de la huțuli) sunt confecționate azi din trandafirași colorați de celofan.
24. Cununile de Iza superioară (F, R, I)sunt alcătuite din fire metalice, oglinzi și bile de ceară, aplicate pe suport de carton.
25. Cununile de Poienile de sub Munte (”vinok”) (F, R, I), aparținând minorității ucrainiene, sunt din frunze de bărbânoc ori fire de plastic verde, cusute pe suport de coajă de copac.
26. Cununile de Repedea (F, R, I), aparținând minorității ucrainiene, se remarcă prin niște bile colorate roșu-roz realizate din fibre textile (”harast”), aplicate pe suport de carton.
27. Cununile de ”druște” (domnișoare de onoare) de la Breb/Budești (F, R), sunt realizate din mărgele de plastic cusute pe suport textil.
28. Cununile de la costumul de procesiune (”prosesii”) (F, U, R), pentru hramul mănăstirii Moisei, unde participă fete de pe văile Vișeului, Ruscovei și Izei, sunt din dantelă.
Prelucrarea lemnului
29. Dulgheria (M, U, R); se produc biserici de lemn (între anii 1993-2019 în Maramureș au fost ridicate 50 de biserici de lemn în stil local), case de lemn (destul de puține, atât în stil tradițional cât și moderne), porți de lemn (în fiecare an se înalță 10-20 de noi porți), grajduri, șuri, colejne, cămări, saivane, șopruri, garduri etc. Toate acestea au și acoperișurile cu schelet de lemn.
30. Tâmplăria utilitară (M, U, R); se produc binale, mobilier casnic și bisericesc, lavițe, dulapuri, mese, colțare, rafturi, paturi, podele, scări fixe și mobile, războaie de țesut cu accesoriile lor etc.
31. Mica tâmplărie decorativă (M, U, R); se produc fuse, ”noduri”, calendare de perete, lanțuri dintr-o singură bucată, pecetare, obiecte miniaturale de introdus în sticle – ca artizanat (fântâni, vârtelnițe, scări etc) etc. Ca procedee, în afara tăiatului, îmbinatului etc., între tehnici apare aici și pirogravarea, cu o îndelungată tradiție pe valea Ruscovei.
32. Confecționarea de mobilier pictat (M, R, I) la Săpânța.
33. Confecționarea de rame de tablou (M, U, R), simple, sculptate etc.
34. Dogăria (M, R, I). Se produc butoaie, cofe, donițe, berbințe etc.
35. Confecționarea draniței (șindrilei) de rășinoase (M, R), lungă de 40-70 cm.
36. Șindriluirea acoperișurilor (M, R).
37. Cărbunăritul (M, R, I), practicat azi doar de câțiva fierari.
38. Spătăritul (M, R, I) e aproape stins: producerea spetelor pentru războiul de țesut.
39. Tapițarea (M, U, R) paturilor, lavițelor, fotoliilor etc.
40. Confecționarea balansoarelor și filigoriilor din lemn (M, U, R), foarte la modă azi.
41. Confecționarea furcilor și greblelor din lemn (M, R).
42. Confecționarea jucăriilor din lemn (M, U, R, I).
43. Văsăritul (M, R, I): cioplirea de coveți, blide, tăvi si mojare din lemn.
44. Lingurăritul (M, R, I): cioplirea de linguri, polonice ș.a.
45. Confecționarea podurilor și punților de lemn (M, R, I).
46. Tăiatul scândurilor cu gatere electrice ori mecanice (M, U, R).
47. Strungăria în lemn (M, U, R).
Confecționarea de instrumente muzicale
48. Confecționarea instrumentelor de suflat din lemn (M, R, I): fluiere din lemn de cireş, prun, soc etc., ”flişcoi” și trişte din coajă de salcie etc.
49. Confecționarea viorilor (M, F, R, I).
50. Confecționarea tobelor (”dobelor”) (M, R, I).
51. Confecționarea trâmbițelor ciobănești din tablă metalică (M, R, I).
Felurite tipuri de împletituri
52. Confecționarea de ”clopuri” și pălării de paie sau din fibre de lemn (M, F, R, I).
53. Împletitul de coșuri, garduri, lese etc. din lujeri de salcie, sângerel etc. (M, R).
54. Împletitul de coșuri din fibre de alun (M, R).
55. Confecționarea de mături de mesteacăn (M, F, R).
56. Împletirea de plase de pescuit (M, R, I).
57. Confecționarea de bice din fuior de cânepă ori din fâșii de piele (M, R, I).
58. Împletirea de diferite obiecte din pănuşi de porumb (F, U, R, I).
Prelucrarea pielii
59. Confecționarea opincilor (M, R, I)din piele sau materiale sintetice, de uz curent sau de sărbători.
60. Confecționarea pantofilor (M, U, R, I).
61. Curelăritul: confecționarea de hamuri de cai, curele, brâie de piele (M, R, I).
62. Blănăritul (M, R, I).
63. Tăbăcăritul (M, R, I).
Cojocăritul
64. Confecționarea cojoacelor de piele de Valea Tisei (F, R, I).
65. Confecționarea cojoacelor de piele de Iza superioară/Vișeul superior (F, R, I) cu ”cărmăjie” și decorațiuni exclusiv din piele și textile.
66. Confecționarea cojoacelor de Mara (M, F, R, I) (utilizate și pe Cosău-Iza inferioară), din broderii textile aplicate pe pânză/piele, decorate cu ținte metalice și oglinzi.
67. Confecționarea pieptarelor de piele (M, R, I) și gubelor ciobăneşti din piei de oaie.
68. Confecționarea cojoacelor textile de Iza superioară/Vișeul superior (F, R, I) cu broderii și ținte metalice.
Instalatii tehnice hidraulice17
69. Prelucrarea lemnului cu fierăstraie acționate de apă (M, R, I).
70. Presarea pănurii la pive acționate de apă (M, F, R, I). Din cele cca 12 tipuri de pănură obținută se produc gube, pieptare, cioareci, rar obiele sau ”colţuni” - un fel de cizme de purtat la opinci, pânzături etc.
71. Utilizarea vâltorilor pe apă (M, F, R), atât pentru spălarea țesăturilor grele, cât și pentru îngroșarea unor tipuri de pănură sau a cergilor.
72. Morăritul pe apă (M, R, I).
73. Dărăcitul și scărmănatul lânii cu instalații (”foșalăi” și ”leagăne”) acționate de apă (M, F, R, I).
74. Treieratul cu batoza acționată de apă (M, R, I).
75. Construitul și reparatul vâltorilor, morilor, pivelor, canalelor de aducţiune etc. (M, R, I).
Prelucrarea osului și cornului
76. Confecționarea de panoplii, cuiere etc., din coarne de cervidee și colți de mistreț (M, U, R, I).
77. Confecționarea de mânere de cuțite (M, U, R, I) din aceleași materiale.
Prelucrarea metalelor
78. Fierăritul și lăcătuşeria (M, U, R), producându-se și reparându-se diverse scule și unelte gospodărești și agricole, prin prelucrare la rece sau la cald: securi, sape, ”batalauă” pentru coasă, clopote și talăngi etc., apoi garduri și grilaje metalice, zăvoare, balamale etc.
79. Potcovăritul (M, U, R) la cai, boi (I) și bivoli (I).
80. Prelucrarea cuprului și alamei (M, R), confecționarea și repararea frecventă a alambicurilor pentru ”horincă” fiind cea mai solicitată.
81. Bijutieria (M, U): producerea, repararea și gravarea bijuteriilor din aur și argint (I).
82. Ascuțitoria, tocilăria (M, U, R).
83. Confecționarea de fierăstraie de mână (M, U, I).
84. Confecționarea de cuțite, cosoare (M, U, R).
85. Tinichigeria (M, U, R) – axată mai ales pe confecționarea acoperișurilor sau scurgerilor de tablă, repararea vaselor metalice casnice (I).
86. Cositorirea feluritelor obiecte (M, U, R).
87. Confecționarea căruțelor și căruțurilor de metal (M, R).
88. Confecționarea săniilor și ”corciuilor” pentru zăpadă (M, R, I).
89. Confecționarea plugurilor și grapelor de arat (M, R, I).
Prelucrarea pietrei
90. Extragerea și prelucrarea primară a pietrei (M, U, R), mai ales andezit sau gresie plăci, din cariere legale sau improvizate.
91. Cioplirea pietrelor de mormânt (M, U, R) din marmură, andezit, porfir, granit.
92. Pavarea (”burculuitul”) și pietruitul curților și aleilor (M, U, R) cu piatră de carieră sau de râu.
93. Zidirea de garduri, fundații și pereți de case din piatră (M, U, R).
94. Confecționatul cuților de coasă din piatră de râu sau de carieră (M, R, I).
95. Pietruirea fântânilor (M, R, I).
Prelucrarea lutului
96. Olăritul (M, R, I): azi în Țara Maramureșului mai este activ doar atelierul din Săcel.
97. Cărămidăritul (M, R, I), tot mai des lutul fiind înlocuit de ciment.
98. Confecționarea de sobe de teracotă (M, U, R).
99. Confecționarea de cuptoare și șeminee (M, U, R) din cărămidă, lut, ciment.
100. Tencuirea cu lut a pereților (M, R, I).
101. ”Muruitul” (lipirea) podelelor de lut, legarea cu lut a pietrelor în ziduri şi fundaţii (M, F, R, I).
Alte meșteșuguri, ocupații, servicii și aptitudini
102. Prestatori de servicii funerare (F, M, U, R): gropari, ciocli, confecţioneri de ”lumnina” trupului (I, o lumânare de aceeași lungime cu trupul mortului) ș.a.
103. Bocitul la mort (F, R, I).
104. Amenajarea mormintelor în cimitire (M. F, U, R).
105. Lumânăritul (F, U, I).
106. Cruceritul de la Săpânța (M, R, I) – realizarea de cruci pictate sculptate cu scene în basorelief și epitafuri în versuri.
107. Cruceritul de la Breb, Desești (M, R) – realizarea de cruci doar din lemn sculptat, în stiluri locale specifice.
108. Cruceritul de Ieud (M, R, I), cruci de lemn sculptat, cu Răstigniri de tablă aplicate.
109. Pictarea de icoane pe lemn și sticlă, de iconostase (F, M, U, R).
110. Pictarea de fresce bisericești (M, U, R).
111. Realizarea de picturi decorative murale ”civile” (M, U, R, I).
112. Confecționarea de Răstigniri, pictarea de troițe (F, M, R, I).
113. Cântatul muzicii populare ca profesie, vocal și instrumental (F, M, U, R).
114. Organizator/lider de petreceri (”staroste”) (M, U, R).
115. Taxidermia (M, U, R, I).
116. Etnoiatria - practici medico-chirurgicale (F, M, U, R): extracţii de dinţi, injecții, pansamente, aplicarea de lipitori, de ventuze, de comprese, frecții, inhalații, practici diatermice, hidroterapie, oferirea pentru uz intern a diferitelor remedii, eficace sau nu, autorizate sau nu.
117. Ortopedia tradițională (F, R, I).
118. Fitoterapia, colectarea și combinarea ceaiurilor de plante medicinale (F, R, I).
119. Băi și mofete empirice (F, M, R, I).
120. Magia tradițională (F, R, I), grup de meșteșuguri (intitulate chiar ”meșteșâguri”), extrem de variate, ce includ practici atât de magie albă cât și neagră, unele din cele mai prezente credințe/practici de azi fiind cele legate de blestem și de ”luatul” laptelui.
121. Magia/ghicitul de tip modern (F, U, R).
122. Practica găsitului apei (radiestezie) (M, U, R, I).
123. Fântânăritul, foratul de puțuri și bătutul de pompe de apă (M, U, R).
124. Confecționatul măștilor și costumelor mască (F, M, R, I) pentru Viflaim, Jocul Caprei, Ursului, Plugușorului, umblatul cu Steaua.
125. Încondeiatul ouălor pe Iza superioară (F, R, I).
126. Încondeierea ouălor pe valea Ruscovei (F, R, I).
127. Decoratul (”înstruțatul”) cailor pentru nunți. Confecționatul steagului de nuntă și a ”struţului” mirilor, nașilor (F, R, I).
128. Îmbrăcatul păpușilor de artizanat și cu hăinuțe populare a sticlelor (F, U, R).
129. Confecționarea de case, porți, biserici, care miniaturale din lemn (M, U, R).
130. Confecționarea de jucării (M, U, R, I): săbii, căruțuri, zmeie, prăștii, arcuri etc.
131. Legătoria artizanală de cărți (M, U, I).
132. Completatul/întocmirea de acte (F, M, U, R).
133. Măsurarea terenurilor/împăcarea vecinilor în litigiu (M, R, I).
134. Ceasornicăria (M, U, R, I), repararea ceasurilor.
135. Producerea săpunului de casă (F, R, I).
136. Ocupația de plăpumar (F, U, R).
137. Ocupația de geamgiu (M, U, R).
138. Coșeritul (M, U, R), curățarea hornurilor și sobelor.
139. Tencuirea cu mortar (M, U, R).
140. Tencuirea cu ipsos în forme (M, U, I).
141. Zidăria (M, U, R).
142. Zugrăvitul multicolor cu rolul (”hengherul”), șabloane și liniare (M, R, I).
143. Zugrăvitul liber al pereților (M, U, R).
144. Servicii de curățenie (F, U, R): spălat și călcat rufe, remaiat haine, curățat/spălat casa, curtea, geamurile, podelele, tavanele, mobila etc.
145. Scos/pompat/transportat apa potabilă (M, F, U, R).
146. Serviciul de vidanjare/golire a foselor septice/privatei tradiționale (M, U, R).
147. Serviciul de fochist: pregătit/întreținut focul (M, U).
148. Comerțul cu cai/profesia de geambaş (M, U, R).
149. Comerțul prin piețe cu produse agricole: cereale, legume, fructe (F, M, U, R).
150. Comerțul prin piețe cu produse nealimentare (F, M, U, R).
151. Cârciumăritul, legal sau clandestin (F, M, U, R).
152. Comerțul prin piețe cu sare pentru animale (M, R, I).
NOTE:
2Radu Lazar, Teofil Ivanciuc, Meșteșuguri populare din Țara Maramureșului, ed. Proema, Baia Mare, 2016.
3La începutul anului 2020, din cei 28 de mii de locuitori ai Borșei, 10 mii se declarau agricultori, ei crescând 7 mii de oi și capre, 4 mii de vite, 2 mii de porci și 500 de cai.
4Câteva exemple: Take Papahagi, Graiul și folklorul Maramureșului, București, 1925; Gheorghe Vornicu, Maramurăşul şi Muzeul Etnografic Maramurăşan, în Lucrările Institutului de Geografie al Universităţii din Cluj, IV, Cluj, 1931; Francisc Nistor, Creații și creatori populari din Maramureș, Baia Mare, 1967 etc. Cele mai reprezentative sunt, probabil: Mihai Dăncuș, Zona etnografică Maramureș, ed. Sport-Turism, București, 1986 – ca lucrare de nivel zonal, respectiv Elisabeta Dobozi-Faiciuc, Dragomirești. Străveche vatră maramureșeană, ed. Dragoș Vodă, Cluj-Napoca, 1998 – ca monografie locală.
5Ion Vlăduțiu, Etnografie românească. Istoric. Cultura materială. Obiceiuri, ed. Științifică, București, 1973; Valer Butură, Etnografia poporului român. Cultura materială, ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1978; Gheorghe Iordache, Ocupații tradiționale pe teritoriul României. Studiu etnologic, ed. Scrisul românesc și Academiei Române, I-IV, 1985-1996; Georgeta Stoica, Olga Horșia, Meșteșuguri artistice tradiționale, ed. Enciclopedică, București, 2001; Radu Octavian Maier, Meșteșuguri țărănești tradiționale în spațiul românesc, ed. Etnologică, București, 2009 ș.a.
6Georgeta Stoica, Paul Petrescu, Dicționar de artă populară, ed. Enciclopedică, București, 1997; Ioan Godea, Dicționar etnologic român, ed. Etnologică, București, 2007; Atlasul etnografic român (coord. Ion Ghinoiu), I-V, ed. Academiei, București, 2003-2014.
7Din care au apărut până acum două volume (din cele patru preconizate), în anii 2009 respectiv 2013, sub egida Institutului Național al Patrimoniului.
8https://heritagecrafts.org.uk/
9Elena Postolachi, Meșteșugurile populare, factor de menținere a continuității și imaginii etnice, în ”Meșteșuguri populare tradiționale moldovenești”, Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Chișinău, 2017.
10Avem în lucru și o listă a meșteșugurilor care au dispărut definitiv din Maramureș, unele foarte recent (în anii 2015, respectiv 2019).
11M – masculin, F – feminin, U – urban, R – rural, I – în pericol de extincție.
12Treieratul cu batoza acționată de apă a fost abordat separat.
13 O cercetare realizată în anii 1970 a relevat că localnicii cunoșteau 435 de specii de plante (din care 274 din flora spontană), 87 de specii comestibile (din care 26 spontane), 63 utilitar-industriale (din care 28 din flora spontană), 82 furajere (din care 64 din flora spontană), 172 medicinale (din care 146 din flora spontană), 55 de specii utilizate în medicina veterinară şi peste 250 de specii melifere (Ligia Antal, Mircea Antal, Plante cunoscute şi utilizate de sătenii din Breb, în ”Marmaţia”, III, Baia Mare, 1977).
14Morile pe apă au fost abordate distinct.
15 Prelucrarea lânii este abordată separat.
16 Scărmănatul hidraulic l-am apreciat a fi meșteșug aparte, deoarece apare canalul de aducțiune al apei, apoi o complexă transmisie a puterii etc.
17 Dacă în 1957 în Țara Maramureșului funcționau 276 instalații pe apă, în anii 2018-2019 am inventariat 60 de instalații în funcțiune.