Menu
Memorandul Românilor din Ardeal, Banat, Crişana, Maramureş adresat MS Regelui Carol la 15 decembrie 1938
Citiți mai jos câteva fragmente din memoriul trimis regelui Carol II de către fruntașii politici ardeleni în urmă cu aproape 80 de ani. Două remarci:
1. Forța istoriei de a se repeta este absolut teribilă!
2. Răul este molipsitor: în ziua de azi, balcanismele la care face referire Memorandul, fac parte din cotidian și când este vorba doar despre ardelenii și bănățenii nativi...
Sire,
( ... ) Constituţia de la 1923 a fost impusã Transilvaniei şi Banatului, ca şi ţãrii întregi, în mod abuziv, fãrã consimţãmântul ei.
( ... ) Guverne cu totul lipsite de prestigiu şi de popularitate în aceste provincii au aruncat asupra Ardealului şi Banatului clientela lor politicã.
Cu metode ilegale, ele au impus ca parlamentari persoane necunoscute, adesea trãdãtori notorii ai cauzei naţionale în timpul jugului strãin, şi au umplut funcţiunile politice şi administrative cu elemente strãine de împrejurãrile locale şi de cetãţenii acestor ţinuturi. Au revocat din serviciu ardeleni şi bãnãţeni bine cunoscuţi, bucurându-se de o aleasã reputaţiune, cunoscãtori ai nevoilor şi spiritului provinciei. Elemente cu mari merite în luptele naţionale din trecut pentru unitatea noastrã de stat au fost înlãturate în zâmbetele de ironicã satisfacţiune ale minoritãţilor.
Metodele de exploatare fãrã scrupul, o goanã neastâmpãratã dupã îmbogãţire a sateliţilor, întovãrãşitã de imoralitate şi corupţiune sfidãtoare, au rãnit sentimentul public al provinciei, odinioarã sub raportul moral sãnãtoasã pânã la austeritate. ( ... )
Sistemul centralist nu a înţeles aceea ce încă pentru Români a fost un principiu elementar de înţelepciune politică: metoda de asimilare treptată, fără procedări violente, a noilor provincii, prin respectarea tradiţiilor, a concepţiilor şi datinilor respective, prin descentralizarea serviciilor publice şi prin atragerea elementelor locale reprezentative şi de valoare la o colaborare activă în viaţa publică şi administrativă.
Aceste metode de înţelepciune politică au fost călcate în picioare faţă de o provincie care nu fusese, totuşi, cucerită, ci se unise printr-un act de liber entuziast consimţământ. Procesul de asimilare ar fi trebuit să se facă treptat şi cu prudenţă, nu numai spre a cruţa sensibilităţile, obiceiurile şi instituţiile înrădăcinate, dar şi spre a nu smulge florile odată cu buruiana, spre a nu distruge şi partea de tradiţii bune şi sănătoase, odată cu înlăturarea organizaţiei de stat şi a influenţelor străine.
( ... ) Şi în timp ce se făcea totul pentru a se exclude elementul ardelean de la cârma treburilor publice, când bogăţiile Ardealului şi Banatului erau acaparate sistematic, opinia publică deplângea cu mirare, că, după scurgerea atâtor ani de la unire, în oraşele de peste munţi nu a reuşit să se formeze măcar un început de burghezie românească.
În loc de o nouã epocã de refacere materialã şi de înãlţare moralã s-a continuat opera de umilire a provinciilor şi de pauperizare, înlãturarea elementului românesc ardelean şi bãnãţean din funcţiunile publice imorale şi printr-un favoritism cu nimic justificat.
( ... ) În general, Românii ardeleni şi bãnãţeni, în loc de a spori forţa lor economicã, se gãsesc într-o situaţie inferioarã faţã de trecut. Bãncile ardelene, odinioarã mândria acestei provincii, în plin progres înainte de rãzboi, astãzi sunt doborâte la pãmânt. Preoţimea, intelectualitatea, partea mai înstãritã a ţãrãnimii au suferit pierderi de miliarde. Dar ceea ce este mai dureros este lipsa de credit ieftin pentru ţãrãnime, care nemaiputând emigra în America, nu mai este în stare sã-şi procure pe aceastã cale capitalurile de investiţiune necesare progresului ei, desãvârşirii şi modernizãrii economiei rurale. Dintre toate consecinţele grave ale regimurilor ce am îndurat, starea de stagnare economicã a mândriei ţãrãnimii ardelene, care au urmat pe conducãtorii ei politici în toate luptele din trecut cu însufleţire şi a alergat cu încredere curatã la Alba-Iulia ca sã voteze unirea, este fenomenul care ne umple mai mult de durere adâncã pe noi cari am mers în fruntea ei în timpul acelor lupte.
Singura clasã socialã care a sporit, în Ardeal şi Banat ca numãr este funcţionãrimea, în special clasa micilor salarizaţi publici, trãind din lefuri foarte modeste.
( ... )Deşi lovite în interesele lor vitale şi umilite în mândria lor naţionalã şi în conştiinţa lor democraticã, Ardealul, Banatul, Crişana şi Maramureşul nu numai cã resping indignare şi desgust continuele suspectãri de pretins separatism ce li se aruncã cu o jignitoare uşurinţã, dar sunt adânc chinuite de un sentiment de teamã, grijã şi nesiguranţã în ce priveşte viitorul lor.
Şi ei mai constată situaţia paradoxală că, în timp ce reprezentanţii minorităţilor din Transilvania se pot întruni liber şi sunt aproape zilnic priviţi şi ascultaţi de guvernanţii ţării, revendicările lor fiind satisfăcute repede şi cu bunăvoinţă, reprezentanţii poporului românesc, cari trăiesc în aceiaşi provincie sunt ţinuţi deoparte şi nu au posibilitatea de a arăta gândurile şi simţirile ce frământă mai mult ca oricând elementul de temelie al ţării.( ... )
Ai Majestãţii Voastre prea supuşi şi prea plecaţi:
Iuliu MANIU (n.n., mort în anii ’50 în închisoarea din Sighet), fost preşedinte al Consiliului Dirigent, fost preşedinte al Consiliului de Miniştri; Dr. Mihai POPOVICI (n.n., deținut în anii ’50 la Sighet), fost ministru, senator de drept; Dr. Emil HAŢIEGANU (n.n., deținut în anii ’50 la Sighet), fost ministru; Sever BOCU (n.n., mort în anii ’50 în temnița din Sighet), fost ministru; Prof. Dr. Valer MOLDOVAN (n.n., mort în anii ’50 la Sighet), fost subsecretar de stat; ( ...); Dr. Ilie LAZÃR, deputat de Maramureş (n.n., deținut în anii ’50 la Sighet ) ( ... )
REFLECŢIUNI şi NOTE EXPLICATIVE
( ... ) Care este bilanţul a 20 ani a regimului din Ardeal şi Banat? Se poate spune lãmurit un complect dezastru. Ardealul şi Banatul au fost ţinute 20 de ani, cu o scurtã excepţie, în permanentã opoziţie. În aceşti ani de opoziţie lungã s-au irosit toate forţele lor cele mai bune. Încã dictatura liberalã a mai ţinut seamã de oarecare aparenţe. Dictatura actualã a alãturat şi aparenţele. A trimis în fruntea celor 23 judeţe din Ardeal şi Banat ca Prefecţi 23 de Colonei activi din Vechiul Regat. A pus în fruntea judeţelor militari. I-a sustras misiunii lor de ostaşi şi le-a dat însãrcinãri politice. Ardealul şi Banatul au primit înfãţişarea de ţinuturi sub ocupaţie. În afarã de judeţe, militarii au ocupat şi oraşele, toate oraşele din Transilvania şi Banat. Din 68 de oraşe, în 64 au fost trimişi tot ofiţeri din Vechiul Regat. În urma reacţiei publice, numãrul acesta s-a redus mai târziu, dar sistemul a rãmas. ( ... ) Cu ce drept s-a fãcut ocuparea Primãriilor din Ardeal? Averile comunale sunt averi, bunuri private. Aceastã ocupaţie nu se poate face decât cu dreptul Rãzboiului şi nici cu aceasta. Oamenii strãini trimişi astfel nu mai sunt primari, ci custozi, numiţi în averi inamice. În timpul din urmã au fost înlocuiţi mai mulţi ofiţeri cu civili. Și mai rãu. Recrutarea acestora se face în Bucureşti la o bursã a cafenelelor. Nu se poate îndeajuns caracteriza o decadenţã de drept, la care am lunecat. S-ar pãrea cã o pregãtire, conştientã, metodicã a drumului spre bolşevism? ( ... )
Din experienţa noastră puteau şti că a descentraliza înseamnă a nu relega, dela Ministere la ţinut, numai atribuţiuni birocratice, ci şi mijloacele. Asfel descentralizarea nu-şi merită numele, e numai desconcentrare, poate nici atât. ( ... ) Aceşti “rezidenţi regali” nu sunt decât transmiţători de acte, de la periferii la centru, cutii de poştă, aşezate în 10 ţinuturi. Pe urma lor nu răsare nici o viaţă nouă, nici o renaştere, toropeala merge înainte, doar nemulţumirea înregistrează o nouă creştere.
( ... )Vom ilustra cu un exemplu, ceea ce s-a făcut cu ceea ce era aşteptat să se facă. Luăm exemplul ţinutului Timiş [înfiinţat prin Legea Administrativă din 14.08.1939. ţinutului administrativ Timiş cuprindea circumscripţiile (judeţele) Timiş-Torontal, Arad, Caraş, Severin, şi Hunedoara -n.m.], ţinut relativ bogat. Din acest ţinut, Statul încasează pe an aproximativ 5-6 miliarde. Ştiţi cât îi rămân din aceste miliarde pentru nevoile lui administrative, culturale, economice, sanitare, etc.? 200 milioane! ( ... )
Cele 200 milioane se cheltuiesc aproape în întregime pe salarii şi materiale. ( ... ) De mulţi ani sunt făcute toate şoselele internaţionale maghiare cât şi iugoslave, în autostrăzi pentru automobilism, noi n-avem nici una. ( ... )
Între timp am nimicit presa românească din Ardeal şi Banat şi i-am dat nebănuită înflorire cele minoritate. Sire, adevărată eră de abundenţă are sub noi această presă străină. Înainte de război (1918), presa românească cea mai puternică era în Transilvania şi Banat, nu în Regat. ( ... )
Nu s-a construit nici o cale de comunicaţie nouã, nu s-a înfiinţat nici o instituţie publicã mai însemnatã, nici o mãsurã de protecţie economicã sau sanitarã nu a fost luatã. Maramureşul a rãmas fãrã o cale feratã directã cu restul ţãrii. ( ... )
Noi suntem luptători, reprezentanţi politici ai unui popor, iar nu sperjuri, nici conspiratori. Lupta noastră este o luptă deschisă, în care nu primim a fi nici intimidaţi nici aţâţaţi. N-avem nici orgoliile convingerilor doctrinelor noastre, n-avem decât un orgoliu, cel al strălucirii Coroanei şi al Naţiunii. Despotismul, autocraţia, tirania creează inevitabil, fatal, luptele pentru libertate. Legile severe promulgate de Majestatea Voastră îi numeşte pe aceştia altfel: delincvenţi. Dar Societatea n-a văzut în ei niciodată delicvenţi, ci eroi. La toate popoarele şi în toate vremurile. Nu e oare păcat, strigător la cer, ca pe aceste vremuri, să se polarizeze astfel eroism românesc, român contra român, când împreună şi încă nu suntem destui, să facem faţă pericolelor? ( … )
Drept urmare a acestor consideraţiuni, dorinţa transilvãnenilor se concretizeazã în rugãmintea respectuoasã:
Binevoiţi, Sire, a reda poporului român libertatea !
1. Forța istoriei de a se repeta este absolut teribilă!
2. Răul este molipsitor: în ziua de azi, balcanismele la care face referire Memorandul, fac parte din cotidian și când este vorba doar despre ardelenii și bănățenii nativi...
Sire,
( ... ) Constituţia de la 1923 a fost impusã Transilvaniei şi Banatului, ca şi ţãrii întregi, în mod abuziv, fãrã consimţãmântul ei.
( ... ) Guverne cu totul lipsite de prestigiu şi de popularitate în aceste provincii au aruncat asupra Ardealului şi Banatului clientela lor politicã.
Cu metode ilegale, ele au impus ca parlamentari persoane necunoscute, adesea trãdãtori notorii ai cauzei naţionale în timpul jugului strãin, şi au umplut funcţiunile politice şi administrative cu elemente strãine de împrejurãrile locale şi de cetãţenii acestor ţinuturi. Au revocat din serviciu ardeleni şi bãnãţeni bine cunoscuţi, bucurându-se de o aleasã reputaţiune, cunoscãtori ai nevoilor şi spiritului provinciei. Elemente cu mari merite în luptele naţionale din trecut pentru unitatea noastrã de stat au fost înlãturate în zâmbetele de ironicã satisfacţiune ale minoritãţilor.
Metodele de exploatare fãrã scrupul, o goanã neastâmpãratã dupã îmbogãţire a sateliţilor, întovãrãşitã de imoralitate şi corupţiune sfidãtoare, au rãnit sentimentul public al provinciei, odinioarã sub raportul moral sãnãtoasã pânã la austeritate. ( ... )
Sistemul centralist nu a înţeles aceea ce încă pentru Români a fost un principiu elementar de înţelepciune politică: metoda de asimilare treptată, fără procedări violente, a noilor provincii, prin respectarea tradiţiilor, a concepţiilor şi datinilor respective, prin descentralizarea serviciilor publice şi prin atragerea elementelor locale reprezentative şi de valoare la o colaborare activă în viaţa publică şi administrativă.
Aceste metode de înţelepciune politică au fost călcate în picioare faţă de o provincie care nu fusese, totuşi, cucerită, ci se unise printr-un act de liber entuziast consimţământ. Procesul de asimilare ar fi trebuit să se facă treptat şi cu prudenţă, nu numai spre a cruţa sensibilităţile, obiceiurile şi instituţiile înrădăcinate, dar şi spre a nu smulge florile odată cu buruiana, spre a nu distruge şi partea de tradiţii bune şi sănătoase, odată cu înlăturarea organizaţiei de stat şi a influenţelor străine.
( ... ) Şi în timp ce se făcea totul pentru a se exclude elementul ardelean de la cârma treburilor publice, când bogăţiile Ardealului şi Banatului erau acaparate sistematic, opinia publică deplângea cu mirare, că, după scurgerea atâtor ani de la unire, în oraşele de peste munţi nu a reuşit să se formeze măcar un început de burghezie românească.
În loc de o nouã epocã de refacere materialã şi de înãlţare moralã s-a continuat opera de umilire a provinciilor şi de pauperizare, înlãturarea elementului românesc ardelean şi bãnãţean din funcţiunile publice imorale şi printr-un favoritism cu nimic justificat.
( ... ) În general, Românii ardeleni şi bãnãţeni, în loc de a spori forţa lor economicã, se gãsesc într-o situaţie inferioarã faţã de trecut. Bãncile ardelene, odinioarã mândria acestei provincii, în plin progres înainte de rãzboi, astãzi sunt doborâte la pãmânt. Preoţimea, intelectualitatea, partea mai înstãritã a ţãrãnimii au suferit pierderi de miliarde. Dar ceea ce este mai dureros este lipsa de credit ieftin pentru ţãrãnime, care nemaiputând emigra în America, nu mai este în stare sã-şi procure pe aceastã cale capitalurile de investiţiune necesare progresului ei, desãvârşirii şi modernizãrii economiei rurale. Dintre toate consecinţele grave ale regimurilor ce am îndurat, starea de stagnare economicã a mândriei ţãrãnimii ardelene, care au urmat pe conducãtorii ei politici în toate luptele din trecut cu însufleţire şi a alergat cu încredere curatã la Alba-Iulia ca sã voteze unirea, este fenomenul care ne umple mai mult de durere adâncã pe noi cari am mers în fruntea ei în timpul acelor lupte.
Singura clasã socialã care a sporit, în Ardeal şi Banat ca numãr este funcţionãrimea, în special clasa micilor salarizaţi publici, trãind din lefuri foarte modeste.
( ... )Deşi lovite în interesele lor vitale şi umilite în mândria lor naţionalã şi în conştiinţa lor democraticã, Ardealul, Banatul, Crişana şi Maramureşul nu numai cã resping indignare şi desgust continuele suspectãri de pretins separatism ce li se aruncã cu o jignitoare uşurinţã, dar sunt adânc chinuite de un sentiment de teamã, grijã şi nesiguranţã în ce priveşte viitorul lor.
Şi ei mai constată situaţia paradoxală că, în timp ce reprezentanţii minorităţilor din Transilvania se pot întruni liber şi sunt aproape zilnic priviţi şi ascultaţi de guvernanţii ţării, revendicările lor fiind satisfăcute repede şi cu bunăvoinţă, reprezentanţii poporului românesc, cari trăiesc în aceiaşi provincie sunt ţinuţi deoparte şi nu au posibilitatea de a arăta gândurile şi simţirile ce frământă mai mult ca oricând elementul de temelie al ţării.( ... )
Ai Majestãţii Voastre prea supuşi şi prea plecaţi:
Iuliu MANIU (n.n., mort în anii ’50 în închisoarea din Sighet), fost preşedinte al Consiliului Dirigent, fost preşedinte al Consiliului de Miniştri; Dr. Mihai POPOVICI (n.n., deținut în anii ’50 la Sighet), fost ministru, senator de drept; Dr. Emil HAŢIEGANU (n.n., deținut în anii ’50 la Sighet), fost ministru; Sever BOCU (n.n., mort în anii ’50 în temnița din Sighet), fost ministru; Prof. Dr. Valer MOLDOVAN (n.n., mort în anii ’50 la Sighet), fost subsecretar de stat; ( ...); Dr. Ilie LAZÃR, deputat de Maramureş (n.n., deținut în anii ’50 la Sighet ) ( ... )
REFLECŢIUNI şi NOTE EXPLICATIVE
( ... ) Care este bilanţul a 20 ani a regimului din Ardeal şi Banat? Se poate spune lãmurit un complect dezastru. Ardealul şi Banatul au fost ţinute 20 de ani, cu o scurtã excepţie, în permanentã opoziţie. În aceşti ani de opoziţie lungã s-au irosit toate forţele lor cele mai bune. Încã dictatura liberalã a mai ţinut seamã de oarecare aparenţe. Dictatura actualã a alãturat şi aparenţele. A trimis în fruntea celor 23 judeţe din Ardeal şi Banat ca Prefecţi 23 de Colonei activi din Vechiul Regat. A pus în fruntea judeţelor militari. I-a sustras misiunii lor de ostaşi şi le-a dat însãrcinãri politice. Ardealul şi Banatul au primit înfãţişarea de ţinuturi sub ocupaţie. În afarã de judeţe, militarii au ocupat şi oraşele, toate oraşele din Transilvania şi Banat. Din 68 de oraşe, în 64 au fost trimişi tot ofiţeri din Vechiul Regat. În urma reacţiei publice, numãrul acesta s-a redus mai târziu, dar sistemul a rãmas. ( ... ) Cu ce drept s-a fãcut ocuparea Primãriilor din Ardeal? Averile comunale sunt averi, bunuri private. Aceastã ocupaţie nu se poate face decât cu dreptul Rãzboiului şi nici cu aceasta. Oamenii strãini trimişi astfel nu mai sunt primari, ci custozi, numiţi în averi inamice. În timpul din urmã au fost înlocuiţi mai mulţi ofiţeri cu civili. Și mai rãu. Recrutarea acestora se face în Bucureşti la o bursã a cafenelelor. Nu se poate îndeajuns caracteriza o decadenţã de drept, la care am lunecat. S-ar pãrea cã o pregãtire, conştientã, metodicã a drumului spre bolşevism? ( ... )
Din experienţa noastră puteau şti că a descentraliza înseamnă a nu relega, dela Ministere la ţinut, numai atribuţiuni birocratice, ci şi mijloacele. Asfel descentralizarea nu-şi merită numele, e numai desconcentrare, poate nici atât. ( ... ) Aceşti “rezidenţi regali” nu sunt decât transmiţători de acte, de la periferii la centru, cutii de poştă, aşezate în 10 ţinuturi. Pe urma lor nu răsare nici o viaţă nouă, nici o renaştere, toropeala merge înainte, doar nemulţumirea înregistrează o nouă creştere.
( ... )Vom ilustra cu un exemplu, ceea ce s-a făcut cu ceea ce era aşteptat să se facă. Luăm exemplul ţinutului Timiş [înfiinţat prin Legea Administrativă din 14.08.1939. ţinutului administrativ Timiş cuprindea circumscripţiile (judeţele) Timiş-Torontal, Arad, Caraş, Severin, şi Hunedoara -n.m.], ţinut relativ bogat. Din acest ţinut, Statul încasează pe an aproximativ 5-6 miliarde. Ştiţi cât îi rămân din aceste miliarde pentru nevoile lui administrative, culturale, economice, sanitare, etc.? 200 milioane! ( ... )
Cele 200 milioane se cheltuiesc aproape în întregime pe salarii şi materiale. ( ... ) De mulţi ani sunt făcute toate şoselele internaţionale maghiare cât şi iugoslave, în autostrăzi pentru automobilism, noi n-avem nici una. ( ... )
Între timp am nimicit presa românească din Ardeal şi Banat şi i-am dat nebănuită înflorire cele minoritate. Sire, adevărată eră de abundenţă are sub noi această presă străină. Înainte de război (1918), presa românească cea mai puternică era în Transilvania şi Banat, nu în Regat. ( ... )
Nu s-a construit nici o cale de comunicaţie nouã, nu s-a înfiinţat nici o instituţie publicã mai însemnatã, nici o mãsurã de protecţie economicã sau sanitarã nu a fost luatã. Maramureşul a rãmas fãrã o cale feratã directã cu restul ţãrii. ( ... )
Noi suntem luptători, reprezentanţi politici ai unui popor, iar nu sperjuri, nici conspiratori. Lupta noastră este o luptă deschisă, în care nu primim a fi nici intimidaţi nici aţâţaţi. N-avem nici orgoliile convingerilor doctrinelor noastre, n-avem decât un orgoliu, cel al strălucirii Coroanei şi al Naţiunii. Despotismul, autocraţia, tirania creează inevitabil, fatal, luptele pentru libertate. Legile severe promulgate de Majestatea Voastră îi numeşte pe aceştia altfel: delincvenţi. Dar Societatea n-a văzut în ei niciodată delicvenţi, ci eroi. La toate popoarele şi în toate vremurile. Nu e oare păcat, strigător la cer, ca pe aceste vremuri, să se polarizeze astfel eroism românesc, român contra român, când împreună şi încă nu suntem destui, să facem faţă pericolelor? ( … )
Drept urmare a acestor consideraţiuni, dorinţa transilvãnenilor se concretizeazã în rugãmintea respectuoasã:
Binevoiţi, Sire, a reda poporului român libertatea !