Menu
Insectarul cu „mocăniţe”
Cele mai vechi exponate de la Muzeul Locomotivelor cu Abur din Sibiu provin din Maramureş. Din cele 40 de locomotive, o colecţie extrem de valoroasă, prea puţin mediatizată, şapte au activat pe căile ferate maramureşene.
Primul tren care a circulat în Maramureş a fost inaugurat în 1872, şi făcea legătura dintre Sighet şi restul Imperiului Austro-Ungar (prin Craia şi Colomeea). Câţiva ani mai târziu au fost deschise noi linii ferate în Maramureş, care făceau legatura între Sighet şi ocnele de sare de la Slatina, Coştiui şi Ocna Şugatag.
Deja pe la începutul secolului al XX-lea, reţeaua feroviară a regiunii depăşea 100 de kilometri, iar „flota" de locomotive (în majoritate de producţie austriacă) număra peste 10 bucăţi. Prin anii 1960, când s-a atins apogeul, reţeaua de căi ferate înguste maramureşene (forestiere, salifere, de transport mărfuri şi persoane) avea deja cca 200 de kilometri lungime, cele mai importante sisteme fiind cele de pe valea Mara-Ocna Şugatag, Vişeu-Vaser, bazinul Săpânţei, Leordina-valea Ruscova şi Sighet-Coştiui.
Dintre locomotivele cu abur pentru linie îngustă („mocăniţe"), adevărate bijuterii feroviare, mai mult de jumătate au fost conservate miraculos, fiind depozitate astăzi la Muzeul Locomotivelor cu Abur al Regionalei CF Braşov de la Sibiu. Acest unic muzeu a fost deschis în anul 1994 şi funcţionează în incinta Depoului de Locomotive Sibiu.
Astăzi colecţia cuprinde peste 40 de locomotive cu abur, pluguri de zăpadă şi macarale cu abur (două fiind încă funcţionale iar restul doar piese de muzeu). Ca o recunoaştere a valorii acestor maşinării extraordinare, prin Ordin al Ministrului Culturii, toate locomotivele cu abur de la Sibiu au fost declarate piese din tezaurul patrimoniului cultural naţional.
„Mocăniţele" din Maramureş
Cele mai vechi exponate de la muzeul din Sibiu şi de fapt singurele produse în secolul al XIX-lea, sunt „mocăniţele" provenite din Maramureş, ajunse azi, nu ştim cum, tocmai în sudul Ardealului.
Cele mai vechi şi valoroase sunt două exemplare produse în anul 1885 la Wiener Neustadt şi care au funcţionat începând chiar din anul următor în Maramureş, pe liniile sectorului nordic al regiunii (Taras-Teresva-Ust Corna, azi în Ucraina). Doar două locomotive de pe teritoriul românesc sunt mai vechi decât acestea, una aflată la Reşiţa, iar cealaltă la Bucureşti.
Alte trei locomotive (produse tot la Wiener Neustadt între anii 1891 şi 1894), au deservit liniile ferate salifere maramureşene dintre Sighet-Slatina, Sighet-Coştiui şi Sighet-Ocna Şugatag. O altă „mocăniţă", produsă la uzinele Maffei din Germania, în 1910, şi care a deservit aceleaşi linii, poate fi deasemenea admirată la muzeul sibian.
În fine, ultima locomotivă din acest lot, a şaptea, a fost produsă la Budapesta în 1909 şi a funcţionat pe traseul alpin Borşa-pasul Prislop-Iacobeni (!), adică pe cea mai fantastică şi necunoscută cale ferată transilvăneană, cea care în timpul primului război mondial străpungea Carpaţii dintre Maramureş şi Moldova şi care a fost dezafectată în anii domniei Regelui Ferdinand. Şinele, traversele şi macazurile de acolo au fost apoi strămutate pe Vaser, între anii 1930-1933, parte a acestora funcţionând şi astăzi!
Acest mănunchi de locomotive ce au deservit Maramureşul, piese de o valoare inestimabilă, fac parte din zestrea regiunii noastre, chiar dacă sunt acum depozitate (poate temporar...) într-o locaţie aflată în Capitala culturală europeană a anului 2007.
©2006, Teofil Ivanciuc
(publicat pe hotnews.ro şi "Gazeta de Maramureş")
Primul tren care a circulat în Maramureş a fost inaugurat în 1872, şi făcea legătura dintre Sighet şi restul Imperiului Austro-Ungar (prin Craia şi Colomeea). Câţiva ani mai târziu au fost deschise noi linii ferate în Maramureş, care făceau legatura între Sighet şi ocnele de sare de la Slatina, Coştiui şi Ocna Şugatag.
Deja pe la începutul secolului al XX-lea, reţeaua feroviară a regiunii depăşea 100 de kilometri, iar „flota" de locomotive (în majoritate de producţie austriacă) număra peste 10 bucăţi. Prin anii 1960, când s-a atins apogeul, reţeaua de căi ferate înguste maramureşene (forestiere, salifere, de transport mărfuri şi persoane) avea deja cca 200 de kilometri lungime, cele mai importante sisteme fiind cele de pe valea Mara-Ocna Şugatag, Vişeu-Vaser, bazinul Săpânţei, Leordina-valea Ruscova şi Sighet-Coştiui.
Dintre locomotivele cu abur pentru linie îngustă („mocăniţe"), adevărate bijuterii feroviare, mai mult de jumătate au fost conservate miraculos, fiind depozitate astăzi la Muzeul Locomotivelor cu Abur al Regionalei CF Braşov de la Sibiu. Acest unic muzeu a fost deschis în anul 1994 şi funcţionează în incinta Depoului de Locomotive Sibiu.
Astăzi colecţia cuprinde peste 40 de locomotive cu abur, pluguri de zăpadă şi macarale cu abur (două fiind încă funcţionale iar restul doar piese de muzeu). Ca o recunoaştere a valorii acestor maşinării extraordinare, prin Ordin al Ministrului Culturii, toate locomotivele cu abur de la Sibiu au fost declarate piese din tezaurul patrimoniului cultural naţional.
„Mocăniţele" din Maramureş
Cele mai vechi exponate de la muzeul din Sibiu şi de fapt singurele produse în secolul al XIX-lea, sunt „mocăniţele" provenite din Maramureş, ajunse azi, nu ştim cum, tocmai în sudul Ardealului.
Cele mai vechi şi valoroase sunt două exemplare produse în anul 1885 la Wiener Neustadt şi care au funcţionat începând chiar din anul următor în Maramureş, pe liniile sectorului nordic al regiunii (Taras-Teresva-Ust Corna, azi în Ucraina). Doar două locomotive de pe teritoriul românesc sunt mai vechi decât acestea, una aflată la Reşiţa, iar cealaltă la Bucureşti.
Alte trei locomotive (produse tot la Wiener Neustadt între anii 1891 şi 1894), au deservit liniile ferate salifere maramureşene dintre Sighet-Slatina, Sighet-Coştiui şi Sighet-Ocna Şugatag. O altă „mocăniţă", produsă la uzinele Maffei din Germania, în 1910, şi care a deservit aceleaşi linii, poate fi deasemenea admirată la muzeul sibian.
În fine, ultima locomotivă din acest lot, a şaptea, a fost produsă la Budapesta în 1909 şi a funcţionat pe traseul alpin Borşa-pasul Prislop-Iacobeni (!), adică pe cea mai fantastică şi necunoscută cale ferată transilvăneană, cea care în timpul primului război mondial străpungea Carpaţii dintre Maramureş şi Moldova şi care a fost dezafectată în anii domniei Regelui Ferdinand. Şinele, traversele şi macazurile de acolo au fost apoi strămutate pe Vaser, între anii 1930-1933, parte a acestora funcţionând şi astăzi!
Acest mănunchi de locomotive ce au deservit Maramureşul, piese de o valoare inestimabilă, fac parte din zestrea regiunii noastre, chiar dacă sunt acum depozitate (poate temporar...) într-o locaţie aflată în Capitala culturală europeană a anului 2007.
©2006, Teofil Ivanciuc
(publicat pe hotnews.ro şi "Gazeta de Maramureş")